Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Formularele necesare transportatorilor pentru restituirea accizei suplimentare vor fi publicate săptămâna viitoare

Potrivit unui comunicat al Autoritatea Rutieră Română (ARR), săptămâna viitoare vor fi publicate online formularele necesare depunerii solicitărilor de înscriere în Registrul vehiculelor a transportatorilor eligibili pentru restituirea unei părţi din acciza la carburanţi. „În cursul săptămânii viitoare vor fi publicate pe site-ul Autorităţii Rutiere Române (www.arr.ro) formularele necesare depunerii solicitărilor de înscriere în Registrul vehiculelor a operatorilor economici eligibili pentru restituirea accizei. Solicitările şi documentele aferente vor fi depuse sau transmise la sediul agenţiei teritoriale ARR din judeţul unde operatorul economic a obţinut Licenţa comunitară/Certificatul de transport în cont propriu. Operatorii economici străini pot depune solicitările, în limba română, la orice agenţie teritorială ARR”, se arată în comunicatul ARR.

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi este aplicată de la 1 aprilie 2014, măsura fiind criticată constant de către transportatori. Hotărârea de Guvern privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire, ca ajutor de stat, a unei părţi din acciza suplimentară la motorină va intra în vigoare marţi, 15 iulie. Plata ajutorului de stat va fi efectuată până la 31 martie 2019.