Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE: Magazinul LIDL de pe bulevard va fi închis pentru modernizare

Lidl își propune să îmbunătățească permanent experiențele clienților în timpul cumpărăturilor, astfel că va investi în reamenajarea magazinului Lidl din Râmnicu Vâlcea, situat pe Bulevardul Dem Rădulescu, Nr. 18. Acesta va fi închis în zilele de 25 și 26 aprilie, urmând a se redeschide în data de 27 aprilie.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, magazinul Lidl își va întâmpina clienții cu un nou aspect, mai modern și mai apropiat de dorințele lor. În noul design al magazinului va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fi realizată în culorile alb și negru, pentru o lizibilitate sporită.

În plus, pentru că Lidl este o companie orientată către sustenabilitate, va aduce o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește economisirea de energie, dar și funcționalitatea. Astfel, pentru a ajuta clienții să găsească mai ușor produsele preferate, toate grupele de marfă vor fi reamenajate. Totodată, pentru a face mai comod accesul la produsele congelate, vor fi montate congelatoare verticale.

De la redeschiderea de joi, 27 aprilie, și până duminică, 30 aprilie, magazinul Lidl de pe Bulevardul Dem Rădulescu, Nr. 18 îi va aștepta pe clienți cu oferte speciale și cu reduceri. Pe durata lucrărilor de modernizare a unității, clienții își vor putea face cumpărăturile în magazinul Lidl din apropiere, situat pe Strada Coșbuc, Nr.2.