Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

800.000 EURO: Vâlcean, victima Revoluţiei, despăgubit după o decizie a CEDO

81 de revoluţionari vor fi despăgubiţi cu câte 15.000 de euro în urma unei decizii a CEDO, care a constatat că revoluţionarilor le-au fost aplicate tratamente inumane. România trebuie să plătească despăgubiri totale de 832.500 euro.

CEDO a anunţat că cei 81 de reclamanţi s-au născut între anii 1934 şi 1973, la momentul Revoluţiei locuind în Bucureşti, Popeşti-Leordeni, Braşov, Voluntari (Ilfov), Piteşti, Albota (Argeş), Cluj-Napoca, Ploieşti, Domneşti (Argeş), Piteşti (Argeş), Cărpiniş (Timiş), Timişoara, Curtea de Argeş, Grădiştea (Vâlcea), Constanţa, Cărbunari (Maramureş) şi Codlea.

„Reclamanţii sunt victime sau moştenitori ai victimelor represiunii armate asupra demonstranţilor care s-au manifestat împotriva dictaturii comuniste, cu începere de la 21 decembrie 1989 în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, care a dus la prăbuşirea regimului comunist”, se arată în informarea CEDO.

Reclamanţii au susţinut că autorităţile competente nu au efectuat o anchetă efectivă privind moartea membrilor de familie sau maltratarea la care reclamanţii înşişi sau rudele lor au fost supuse în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Aşadar, CEDO a decis ca statul român să plătească despăgubiri morale de câte 15.000 de euro fiecărui reclamant în cazul căruia a constatat încălcarea dreptului la viaţă, fiind vorba de 30 dintre petenţi, restul de 51 în cazul cărora s-a aplicat articolul 3 din Convenţie primind câte 7.500 de euro.