Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: autocar.co.uk

65 de miliarde de euro ar putea fi pierderile Volkswagen în urma scandalului emisiilor

Foto: autocar.co.ukPentru rezolvarea problemelor apărute în urma vânzării vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Volkswagen ar putea cheltui până la 65 miliarde de euro (73,1 miliarde de dolari). Suma este de zece ori mai mare decât nivelul provizioanelor anunțate până acum de compania germană.

Ieri, 7 octombrie, Volswagen a transmis autorităților planurile referitoare la rezolvarea scandalului emisiilor, inclusiv calendarul rechemărilor la service, care vor începe în ianuarie.

Luna trecută, producătorul auto german a anunțat că va constitui provizioane de 6,5 miliarde de euro pentru a acoperi costurile legate de scandalul poluării. Dar având în vedere că numai în SUA amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul, acoperirea costurilor este foarte grea.

Reparațiile vizează modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

De asemenea, după finalizarea investigaţiilor autorităţilor de reglementare, Volkswagen ar putea primi amenzi și în Germania, Coreea de Sud și în alte state.