Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scandal de proporții între primar și consilierii locali pesediști de la Drăgășani

DISCORDIE. Șapte ale și locali PSD au refuzat să voteze proiectul de pe ordinea de zi privind înființarea unei societăți comerciale pe acțiune, societate ce urma să preia serviciile de sere și spații verzi din cadrul primăriei. Consilierii susțin că primarul Drăgășaniului, Cristian Nedelcu, intenționa să ca la scurt timp să înstrăineze societatea unei persoane din anturajul său. În final raportul de hotărâre a fost respins, însă pesediștii urmează să propună conducerii partidului retragerea sprijinului politic consilierilor PSD, Adrian Burlan și Ion Galia, care nu s-au supus disciplinei de partid, trădându- și colegii pentru a face jocurile ” murdare” ale primarului.

Marți, 20 iulie a.c., la Primăria Municipiului Drăgășani a avut loc una dintre cele mai controversate șiedințe de Consiliu Local. Cei 19 ale și locali drăgășeneni au fost convocați într-o șiedință extraordinară pentru a dezbate un proiect de hotărâre ce făcea referire la înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni, societate ce urma să preia serviciile de sere și spații verzi din cadrul primăriei. Inițiativa primarului Cristian Nedelcu a fost refuzată chiar de șiapte dintre colegii săi de partid din CL, care, susținând faptul că edilul intenționează ca la scurt timp să înstrăineze societatea unei persoane din anturajul său, au votat împotriva raportului de hotărâre. Mai mult decât atât, ideea primarului social-democrat din Drăgășani, Cristian Nedelcu, de a externaliza serviciile primăriei, nu a fost agreată de majoritatea consilierilor locali, indiferent de coloratura politică, care sunt hotărâți ca de acum înainte să nu mai voteze niciun proiect al colegului lor de partid.

Primarul Nedelcu a trecut la amenințări

Când au aflat ceea ce primarul Nedelcu vrea să facă, consilierii social-democrați s-au adunat într-o șiedință la partid în care au hotărât ca, pentru prima dată de când sunt în actuala componență, să nu voteze inițiativa executivului Primăriei. Motivul invocat de edilul municipiului, cum că este nevoit să externalizeze serviciile pentru a nu concedia 20 de angajați ai instituție, nu i-a convins pe colegii săi care șitiau că există și alte variante de a nu da afară oameni. Ei i-au expus punctul lor de vedere primarului, însă, acesta vădit interesat de a se realiza externalizarea, nici nu i-a băgat în seamă. Dar, iată că, în cadrul șiedinței de CL, consilierii PSD i-au dat peste nas primarului, refuzând să voteze punctul de pe ordinea de zi. Văzându-se constrâns și refuzat de proprii săi colegi, Cristian Nedelcu a trecut la amenințări. În șiedința care a durat mai bine de 1 oră și jumătate, el a plecat de nenumărate ori din sală, nu înainte însă de a-i amenința de fiecare dată pe consilieri: ” Dacă nu votați, voi da oameni afară!” . Majoritatea ale șilor locali nu s-au lăsat impresionați de afirmațiile primarului, care au continuat să- și susțină punctul de vedere.

Pesedi și Burlan și Galia au trădat și vor fi exclu și din CL

Din păcate, de și, cum spuneam consilierii pesediști s-a întrunit și au luat hotărârea de a nu vota ” interesele” primarului Nedelcu, au existat totu și și trădători. Nu este, însă, de mirare că unul dintre ei este chiar Adrian Burlan „cel care, printr-un nefericit concurs de împrejurări, a ajuns, în anul 2009, să fie candidatul social-democraților vlceni la europarlamentare. Impostura omului a fost de multe ori scoasă în evidență de presa locală, care l-a caracterizat ca fiind un personaj superficial, care nu reprezintă nimic din punct de vedere politic. Ziariștii vâlceni nu s-au înșelat, Burlan(ul) dându- și arama pe față și la această șiedință de Consiliu Local, când a ales să- și trădeze colegii pentru a face jocurile ” murdare” ale primarului. Un alt consilier PSD care a ales să meargă pe mâna primarului este Ion Galia. Mâhniți de atitudinea de neiertat a colegilor lor, ceilalți consilieri social-democrați i-au cerut șiefului lor de partid, deputatul Vasile Bleotu, retragerea sprijinului politic lui Burlan și Galia, care va duce implicit la excluderea lor din Consiliul Local. ” M-au sunat ceilalți șiapte consilieri locali care au refuzat să semneze proiectul de hotărâre din Consiliul Local și mi-au cerut ca la următoarea șiedință să se ia în discuție excluderea acestora. Sincer să vă spun am primit telefoane și de la alți membri de partid care sunt nemulțumiți de activitatea lui Burlan și a lui Galia. De aceea, la viitoarea șiedință din cadrul Organizației Municipale a PSD Drăgășani vom lua în discuție retragerea sprijinului politic al celor doi, care duce la excluderea lor din Consiliu. Așadar, majoritatea va decide” „ne-a declarat președintele PSD Drăgășani, deputatul Vasile Bleotu.

Deputatul Bleotu a intervenit pentru a aplana conflictul

Cei șiapte consilieri PSD nu au fost singurii care s-au opus înființării unei societăți comerciale pe acțiuni care să preia serviciile de sere și spații verzi ale Primăriei Drăgășani, câte un consilier PDL și PNL refuzând să voteze. Astfel că, proiectul primarului Nedelcu nu a întrunit voturile necesare pentru a fi pus în aplicare, el fiind nevoit să găsească alte soluții pentru a nu concedia din angajații instituției. Pentru a rezolva problema a intervenit și deputatul Vasile Bleotu, care, în urma unei analize, i-a dat primarului soluțiile necesare. ” Am găsit soluții ca în urma preluării operatorului de apă local de către operatorul de apă regional să fie preluați 68 de angajați. De asemenea se vor mai elibera 11 posturi de gardieni și 5 posturi la evidența populației. În acest mod vom putea să menținem cele două servicii, serele și spațiile verzi, la Primărie” „ne-a declarat deputatul de Drăgășani, Vasile Bleotu.

CLAUDIA STANCIU