Acasă Dezvăluiri Satrapul de la Centrul Vârstnici Bălcești

Satrapul de la Centrul Vârstnici Bălcești

TEROARE. Bătrânii din Centrul Vârstnici Bălcești care nu respectă regulamentul intern sunt bruscați și chiar loviți de către directorul unității. În cazul în care amenință că reclamă tratamentul la care sunt supu și sunt alungați din instituție. Nistor Popa, de 62 de ani, și Constantin Jorăscu, 81 de ani, sunt în centru de vreo două luni și susțin că au fost, de mai multe ori, ținta ie șirilor nervoase ale directorului Gabriel Popescu.

Unul dintre bătrânii internați la Bălcești susțin că șieful Centrului de Vârstnici, Gabriel Popescu obișnuiește să fie violent cu cei internați aici. ” Am plecat prin oraș fără bilet de voie. Directorul a venit după mine și a început să mă împingă și să strige. În cameră mi-a dat câteva perechi de palme peste față.  Când vorbeam prea tare mă lovea peste ceafă ca să tac. Nu puteai să zici nimic că te pocnea imediat” , a povestit Nistor Popa, din localitatea Bălcești. Constantin Jorăscu, fost cadru militar în aviație, mărturisește că Popescu devenea extrem de irascibil în momentul în care îl vedea deplasându-se în cârjă. El povestește că șieful Centrului era literalmente scos din sărite datorită faptului că bătrânul mergea mai încet. ” Mă făcea bou, urla la mine și mă împingea ca să merg mai repede. Avea un comportament tare urât, țipa, jignea pe oricine nu stătea drept în fața lui. După mintea aia a lui ar trebui să stăm smirnă, ca la grădiniță. Sunt bătrân, orb, bolnav. Fizic sunt o epavă, dar am mintea limpede și nu accept să își bată cineva joc de mine” , a spus Constantin Jorăscu.

Bătrân orb, trimis cu autobuzul de unde a venit

Supărat că bătrânii l-au reclamat la poliție și primărie, directorul i-a dat afară din cămin și i-a trimis înapoi de unde au venit cu autobuzul. ” Unul dintre foștii noștri beneficiari de la Bistrița, se deplasa greu, era nevăzător și, obligatoriu, ar fi trebuit să fie însoțit de un cadru medical. Nu trebuia trimis singur înapoi cu autobuzul aproape 80 de kilometri. Pe drum se putea întâmpla orice” , ne-a declarat Nicolae Badea, șieful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea.

Și Gheorghe Preoteasa a fost agresat verbal de către director, însă pe el nu l-a dat afară pentru că nu a avut unde să îl trimită. La toate ie șirile nervoase ale șiefului centrului au asistat și angajații care au parte de acela și tratament. Trei dintre infirmiere au povestit câteva dintre episoadele în care directorul îi pălmuia și îmbrâncea pe bătrâni. ” Am văzut cu ochii mei cum îi lovește pe bătrâni, dar nu pot să spun nimic pentru că dă și în mine. Iar dacă îl reclam, mă dă afară. Câteva dintre asistente au preferat să plece pentru că le brusca și le vorbea urât. Se crede stăpân pe plantație” , ne-a povestit o angajată care a dorit, din motive lesne de înțeles, să- și păstreze anonimatul.  Neagă acuzațiile Directorul Gabriel Popescu neagă că ar fi violent cu vârstnici și angajații, dar recunoaște că e mai nervos din fier. Poate prea nervos. ” Am un temperament sangvin, dar nu i-am lovit, poate i-am smucit când i-am ridicat de pe jos beți fiind. Îl păcăleau pe paznic și se duceau la cârciumă și se îmbătau. Atunci ridicam tonul la ei pentru că vomitau și făceau pe ei, dar nu am lovit pe nimeni, niciodată. Nu șitiu câtă credibilitatea au niște bătrâni care nu prea șitiu de ei. Am gre șit doar când am decis să-i trimit pe cei doi cu autobuzul la Bistrița, nu trebuia să fac așa” , a declarat directorul căminului. Popescu a mai spus că nu i se pare drept ca locurile în cămin să fie ocupate de niște oameni cu probleme de sănătate și comportament a căror pensie nu acoperă taxa obligatorie de 600 de lei pe lună, în timp ce alți bătrâni cu pensii mari stau pe listele de așteptare. ” Să se ducă acolo unde au stat și până acum și unde le-au fost tolerate bețiile” , a concluzionat Gabriel Popescu, care dorește ca bătrânii care locuiesc în căminul din Bălcești să se poarte exemplar. ” Eu nu sunt de acord ca ei să plece din cămin, să consume alcool, să intre în vorbă cu localnicii pentru că nu am chef să primesc reproșuri din partea consilierilor locali care, oricum, nu au fost de acord cu înființarea căminului” , a mai spus șieful unității. ” Nu pot să iau măsuri împotriva directorului” Declarație halucinantă a primarului orașului Bălcești, Ion Curelaru. Edilul susține că este legat de mâini și de picioare și că nu poate lua vreo măsură împotriva directorului bătătuș, pentru că nu are majoritate în Consiliul Local. Adică, datorită unor jocuri politice mârșave, bătrânii vor fi în continuare agresați de directorul ” stresat” , cel puțin în perioada de interimat cât conduce Centrul de bătrâni de la Bălcești. ” Am avut șiedință de Consiliu Local, am analizat situația și i-am dat directorului un avertisment. Am stabilit ca tot dânsul să conducă Centrul până în ianuarie când vom organiza concurs pe post. Din câte am înțeles eu, nu i-a bătut, a fost așa , mai agresiv cu ei. Mai ales că bătrânii mai și beau și fac scandal” „susține primarul Curelaru. Când am dorit să aflăm ce fel de analiză au făcut consilierii locali, dacă au fost întrebați bătrânii sau cadrele Centrului despre comportamentul directorului, dacă au cerut certificate medico-legale, primarul a ridicat din umeri, recunoscând că este depă șit de situație și că el se supune Consiliului Local. Vineri, 2 decembrie a.c., o comisie de la Prefectură se va deplasa la Bălcești pentru a analiza cele sesizate.  ” Nu poți și nu e drept să-i selectezi” , afirmă directorul DGASPC Directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, care are în subordine mai multe cămine de bătrâni în județ susține că șieful unei instituții nu își poate alege beneficiarii.  ” Bătrânii nu sunt niște floricele pe care le așezi în glastră după cum ai chef. Sunt oameni, unii dintre ei sunt mai sprinteni și au nevoie de mișcare, nu-i poți ține închi și că doar nu sunt în spital. Alții au deja mari probleme de sănătate sau sunt alcoolici și pe măsură ce trece timpul starea lor fizică se degradează. Nu poți și nu e drept să-i selectezi” , a mai spus Nicolae Badea. Centrul Vârstnici Bălcești se află în subordinea Consiliului Local, iar primarul a promis că va analiza reclamațiile venite din partea bătrânilor. Căminul a fost înființat în urmă cu trei luni în incinta fostului spital orășenesc Bălcești desființat de către Ministerul Sănătății. Are o capacitate de 65 de locuri, dar până în prezent sunt ocupate doar 50. Taxa plătită de bătrâni este de 600 de lei pe lună, iar diferența până la 1.400 de lei este suportată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

RAUL POP

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.