Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Nedelcu distruge un parc pentru a-l concesiona unui prieten de-al său

IMORAL. În doar două săptămâni, primarul municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu, a inițiat proiecte de hotărâri dintre cele mai controversate. Dacă săptămâna trecută el a supus spre dezbatere un raport de hotărâre privind înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni, societate ce urma să preia serviciile de sere și spații verzi din cadrul primăriei, iar ulterior să fie înstrăinată unei persoane din anturajul său, în cursul acestei săptămâni primarul i-a convocat pe ale și locali să voteze concesionarea parcului din spatele Primăriei Drăgășani, în suprafață totală de 884 metri pătrați, unei firme ” prietene” . Această hotărâre este contestată atât de colegii săi de partid, consilierii locali PSD, cât și de cetățeni.

Două fabrici, lăsate fără cale de acces

Așa cum spuneam, în șiedința extraordinară de Consiliu Local ce va avea loc marți, 27 iulie a.c., primarul orașului dintre vii intenționează să le propună ale șilor locali să voteze concesionarea, pe o perioadă de 49 de ani, a unui părculeț, din strada Batca, lăsat intenționat în paragină. Această concesiune i se va atribui, din câte se pare, firmei APD PROPERTY INC SRL, societate ce aparține unui prieten italian al edilului-șef. Decizia sa, însă, este încă dinainte contestată de locuitorii orașului, dar și de patronii a două făbricuțe din zonă, care, după ce terenul va fi concesionat, vor rămâne fără spațiu de acces. Florin Croitoru, patronul fabricii de pâine SC Alimcom SRL, ne-a declarat că de aproximativ două luni de zile, angajații DADP ai Primăriei Drăgășani au cărat tot felul de mese de beton pe care le-au depozitat intenționat în părculeț. Acesta susține că aceste acțiuni au fost făcute deliberat, la cererea primarului, pentru ca ulterior el să spună că parcul este într-o stare deplorabilă și de aceea trebuie concesionat. Omul nu este departe de adevăr, având în vedere că la scurt timp, primarul Nedelcu a venit cu un proiect de hotărâre pentru concesionarea parcului. ” L-a transformat deliberat într-o groapă de gunoi. Au cărat într-una la dale și mese de beton pentru a da impresia că parcul nu mai poate fi folosit, iar acum apare cu acest proiect de concesionare. Cum poate să distrugă un parc pentru a construi? Nu sunt destule spații în orașul acesta și în împrejurimi unde se putea construi? Odată concesionat acest teren și odată începută construcția pe el, mie și încă unei făbricuțe de patiserie ne va bloca calea de acces” „ne-a declarat Florin Croitoru, patronul firmei Alimcom SRL. Terenurile pe care sunt amplasate cele două făbricuțe, cea de pâine și cea de patiserie, sunt și ele concesionate de Primăria Drăgășani, încă de acum șase ani, pe o perioadă de 49 de ani. Cei doi patroni au respectat toată legislația în vigoare impusă de Uniunea Europeană, implementând sistemul ISO 9001 cu fluxul tehnologic de intrare a materiilor prime și de livrare a produsului finit, conformându-se, de asemenea, și normelor sanitare ale Direcției de Sănătate Publică Vâlcea. Ca urmare, oamenii vor trimite adrese către Instituția Prefectului Vâlcea, către Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, dar și către Consiliul Județean Vâlcea, în speranța că autoritățile județului vor face dreptate.

Trebuie menționat că patronul celeilalte firme, SC Gely SRL, respectiv al fabricii de patiserie, Ion Căpraru, este tatăl avocatului Ilie Căpraru care, în urmă cu doi ani, și-a cedat locul de pe lista de consilieri, pentru a-l promova pe actualul primar, el alegându-se cu o poziție clar neeligibilă.

Un primar în slujba intereselor

În studiul de oportunitate, introdus în documentația ce va fi prezentată consilierilor, primarul Cristian Nedelcu își motivează decizia prin faptul că firma căreia i se concesionează parcul va construi un Centru Comercial pentru birouri de firmă. De asemenea, acesta susține că redevența pe care o va încasa în urma concesionării terenului, în sumă de 326.000 pe an, va suplimenta bugetul local, dar și că acel centru construit de ” prietenul său” va găzdui 100 de firme și va avea circa 250 de angajați. ” Având în vedere analiza efectuată în prezentul studiu de oportunitate, alternativa concesionării reprezintă soluția optimă pentru obținerea unui venit suplimentar, precum și satisfacerea unei probleme sociale” „se arată în documentul ce va fi prezentat în Consiliul Local de marți, 27 iulie 2010. Ce nu le explică primarul Nedelcu alegătorilor săi este de ce distruge locurile verzi și care este motivul pentru care nu a mișcat un deget de când a fost ales pentru a întreține parcul ce a fost modernizat de fostul edil al Drăgășaniului, Gheorghe Iordache. De asemenea, Cristian Nedelcu nu s-a gândit nicio clipă că poate spațiile din acel Centru Comercial nu vor fi niciodată ocupate, deoarece în municipiul Drăgășani economia este la pământ. Iar, dacă Centrul de Afaceri din Rm. Vâlcea a fost o afacere ratată încă de la început, este greu de crezut că un astfel de centru va funcționa la Drăgășani.

Consilierii locali PSD se opun

Ca și în șiedința trecută a Consiliului Local Drăgășani, consilierii locali PSD nu vor să voteze proiectul inițiat de colegul lor de partid, primarul Nedelcu. Ei sunt nemulțumiți de faptul că edilul-șef încearcă să-l favorizeze pe un amic de-al său, care se pare că este un om de afaceri italian. Mai mult decât atât, trebuie spus că disensiunile dintre primarul social-democrat și conducerea organizației PSD Drăgășani au apărut încă din anul 2008, la scurt timp după ce acesta a câștigat postul de primar al municipiului. Atunci, crezând că l-a apucat pe Dumnezeu de picior, Cristian Nedelcu a uitat că victoria sa i s-a datorat deputatului Vasile Bleotu, dar și colegilor săi de partid (el fiind până atunci un ilustru necunoscut), începând să-i ignore și să nu mai răspundă ” comenzilor” venite de la partid. Revenind, însă, la șiedința ce va avea loc marți, 27 iulie, primarul Nedelcu va avea acum certitudinea că a rămas fără susținerea colegilor săi și asta numai din cauza îngâmfării sale, dar și a intereselor obscure pe care le reprezintă.

Contactat telefonic, liderul PSD Drăgășani, deputatul Vasile Bleotu, aflat la această dată la Moscova, a spus că niciun consilier PSD nu va vota în vreun fel sau altul până când nu vor dezbate problema cu el. ” Acest proiect este plin de bălării. Nu este în regulă faptul că se vrea concesionarea unui bun public și prin asta distrugerea unui parc sau că vor fi privați de cale de acces doi investitori importanți din zonă. Sunt mult mai multe lucruri nelalocul lor în acest proiect…” „ne-a declarat deputatul Vasile Bleotu, președintele PSD Drăgășani.

CLAUDIA STANCIU