Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Orb, cu permis de conducere și permis de port armă

Handicapați doar pe hârtie Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, este decis să anihileze mafia acordării certificatelor de handicapat, pentru că, susține el, acestea s-au acordat, în mare parte, unor oamenii perfect sănăto și, care încasează, ilegal, bani de la stat. Astfel, prefectul a hotărât, ca echipe mixte de control, să verifice dosarele persoanelor cu handicap din întreg județul. Până în acest moment, specialiștii de la ITM au reu șit să verifice dosarele a 600 de persoane cu handicap grav sau accelerat. Din cele 588 de dosare analizate, 135 au fost trimise spre reevaluare în urma descoperirii unor necondordanțe majore între actele medicale care au stat la baza diagnosticului și starea de fapt a pacientului, neconcordanțe între ancheta socială și situația reală de acasă a pacientului și neconcordanțe între încadrarea grupei de invaliditate și starea medicală a pacientului. „Am început controalele și am întâmpinat probleme mai ales cu dosare întocmite până în 2003. În cazul în care vom descoperi aspecte grave, ilegale, vom dispune recuperarea sumelor prin execuție. La urma urmei, lege este lege pentru toată lumea, iar cine greșește trebuie să și plătească.” , afirmă inspectorul-șef al ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu. Ungureanu: „Trebuie să șitim și noi câți mai suntem sănăto și în județul ăsta” La ultima șiedință de colegiu prefectural, prefectul de Vâlcea a cerut continuarea controalelor și prelungirea termenului de verificare a dosarelor care aparțin persoanelor cu handicap. ” Chiar dacă Guvernul continuă sau nu acțiunea, noi vom merge înainte. Pe scheletul care rămâne, vom face 3-4-5 echipe mixte. Vor fi câteva mii de dosare, dar vreau să prezentăm o situație clară. Tot ce nu e interzis de lege este permis pentru prefecți. Din păcate, doar o singură primărie a fost amendată. Scopul nu este de a pedepsi, dar trăim într-o țară în care omul nu șitie decât de frică sau de bani. Vă propun să-i altoiți, nu se poate ca sumele și dosarele să fie atât de multe și ei să nu aibă nici o vină. Este necesar controlul, să șitim și noi câți mai suntem sănăto și în județul ăsta” , a precizat Petre Ungureanu, prefectul de Vâlcea. În timpul controalelor, inspectorii au descoperit un orb, care deține, în mod legal și permis de circulație și de port armă. Prefectul a precizat că respectivul orb se află în atenția organelor judiciare, dar deocamdată autoritățile refuză să ofere amănunte. ” Dacă inspectorii sociali nu își fac datoria, e problema lor. Eu am descoperit în comune oameni care habar n-aveau ce atribuții au. Au tupeu mai mult decât este posibil să crezi că poate avea un om care altfel se dă împușcat în aripă. Tocmai am descoperit unul care are certificat de handicap, diagnosticat cu 95% lipsă de vedere și și-a luat în condiții legale autorizație de taximetrie, nu pentru firma lui, ci pentru el, fiindcă el exercită servicii de taxi, iar de la poliție am primit răspuns că autorizația de portarmă tot legală este.” , a mai adăugat prefectul. Primăria Vaideeni, amendată pentru handicapați Controalele în toate localitățile județului continuă, însă, până acum, concluziile care s-au desprins nu sunt deloc îmbucurătoare. În zeci de localități, persoane declarate cu o serie de dizabilități sunt, de fapt, sănătoase tun. Pentru ca ele să intre în posesia banilor de la stat a fost nevoie, desigur, de complicitatea autorităților, respectiv a angajaților din primării. Chiar dacă autoritățile se bat cu pumnii în piept că vor destructura fenomenul, până acum, o singură primărie a fost amendată. Este vorba despre comuna Vaideeni, care a fost sancționată și s-a dispus ca peste jumătate din dosare să fie reevaluate. ” Am efectuat controale în mai multe localități și peste 150 de dosare au fost propuse pentru reevaluare deoarece există mari neconcordanțe între actele medicale care stau la baza eliberării certificatelor și starea de fapt a persoanelor respective. De asemenea, între ancheta socială și situația reală de la domiciliu există discrepanțe majore” , a declarat Ion Tănăsoiu, inspectorul-șef al ITM Vâlcea. Prin ordin al prefectului, comisiile constituite, care merg pe teren pentru a verifica starea handicapaților, vizitează și persoanele care beneficiază de venit minim garantat, dar și pe cele care primesc indemnizații pentru handicap. S-au descoperit nereguli și în cazul ajutoarelor sociale. Astfel, au fost verificate aproximativ 3000 de dosare ale beneficiarilor, constatându-se că 60% dintre aceștia n-ar fi trebuit să primească ajutoare sociale. Ca procent, 3,26 la sută din populația județului primește ajutoare sociale. Cinci primării dintre cele verificate s-au aflat în legalitate, respectiv Vlădești, Berislăvești, Budești, Bunești și Golești. S-au făcut până acum verificări în privința persoanelor cu handicap la Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Horezu, Călimănești și Băile Govora, Slătioara, Costești, Ionești, Orlești, Oteșani, Zătreni, Tomșani, Dăești și Păușești-Măgla și. O persoană care figura ca având handicap grav era chiar plecată în străinătate. Alți handicapați desfășurau anumite activități gospodărești care contravin afecțiunilor pentru care primesc indemnizație. CODRUȚA ALEXANDRU