Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Onoarea prefectului Ungureanu valorează 100 milioane lei vechi

PREJUDICII. Prefectul Petre Ungureanu și-a evaluat ,,onoarea” la 10.000 lei. O sumă ce urmează a fi plătită de unul dintre foștii săi colegi de partid, avocatul Petre Grigore, care l-a acuzat de favorizarea comercializării drogurilor în municipiu, asimilându-l cu ” interlopii din Vâlcea  încă din 1994″ . Prefectul s-a simțit calomniat și l-a dat în judecată. Cum era de așteptat, Petre Grigore a pierdut procesul intentat de prefect, drept urmare îi va plăti 100 milioane lei vechi, drept prejudiciu moral, chiar dacă imaginea lui Ungureanu este făcută zob din cauza propriilor acțiuni și declarații publice. În cea mai recentă declarație, făcută la începutul acestei luni, prefectul a recunoscut că în Vâlcea patronii magazinelor de vise  au scăpat doar cu amenzi, în timp ce prefecții câtorva județe le-au închis pe toate.    

Săptămâna trecută, Petre Grigore a pierdut procesul intentat anul trecut de prefectul Petre Ungureanu, pentru acuzațiile calomnioase făcute în presa locală la adresa sa. Astfel, sentința civilă prin care Petre Grigore este obligat la plata sumei de 10 000 lei, ca prejudiciu moral, a rămas definitivă la data de 12 aprilie a.c., Tribunalul Vâlcea respingând recursurile ca nefondate. Prefectul s-a adresat instanței după ce, în luna februarie 2011, avocatul  Petre Grigore, consilier județean PDL, l-a acuzat public de legături cu lumea interlopă, fără a dispune de  probe elocvente, doar de realitatea crudă. Grigore l-a acuzat pe Ungureanu că mimează lupta împotriva comercianților de droguri etnobotanice, o afirmație susținută chiar de prefect, care și-a recunoscut public impotența în privința închiderii magazinelor de vise. ,,Am ajuns la concluzia că se dorește de anumite persoane să nu se facă investigații și să nu se depisteze cei care fac trafic de droguri și etnobotanice în Râmnicu Vâlcea. Această campanie este pornită de fapt de prefectul Petre Ungureanu. Cred că el este ultimul în măsură ca să facă așa ceva, iar eu îl suspectez pe el că de fapt este cel care vrea să acopere adevărații traficanți de droguri din Vâlcea. Eu totdeauna l-am asimilat, începând din 1994, ca un interlop. Învârtindu-se în această lume a interlopilor, eu bănuiesc că nu face altceva acum decât să acopere această belea care a căzut pe cetățenii din Vâlcea. Dacă s-ar verifica în mod serios șicolile și discotecile, s-ar constata la ce nivel a ajuns consumul de droguri în Râmnicu Vâlcea” , spunea Grigore. Prefectul a considerat că ,,onoarea” sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu valorează o sută de milioane de lei vechi și a cerut-o în instanță, doar pentru a- și crește singur acțiunile fără valoare pe piața politică și socială a județului.

La data respectivă, februarie 2011, prefectul a negat acuzațiile aduse printr-un comunicat de presă în care a ținut să precizeze că el luptă cu ,,magazinele de vise” . ,,În calitate de prefect al județului Vâlcea, sunt obligat să răspund unor acuzații de o deosebită gravitate care vizează persoana mea. De și, ca om nu pot decât să manifest compasiune față de un astfel de politician, ca reprezentant al guvernului în județ resping categoric orice afirmație care acreditează ideea că aș fi, în vreun fel, legat de lumea interlopă și de piața drogurilor. Într-un moment în care executivul se implică în procesul de limitare a consumului de droguri și de interzicere a substanțelor etnobotanice, astfel de acuzații iresponsabile ale unui membru al partidului de guvernământ, la adresa unui reprezentant al guvernului, nu fac decât să decredibilizeze o amplă acțiune la nivel național. Acuzațiile în cauză nu sunt doar grave, ci și surprinzătoare, în condițiile în care sunt primul prefect care a întreprins demersuri împotriva ” magazinelor de vise” încă din luna februarie a anului trecut. De aceea, mi se pare greu de înțeles atitudinea democrat-liberalului Petre Grigore, care, prin ie șirile sale publice aruncă o umbră de îndoială nu doar asupra activității mele ca reprezentant al executivului, ci și asupra acțiunilor Guvernului României pentru limitarea consumului de droguri și stoparea celui de etnobotanice” , spunea prefectul în  comunicatul de presă.

De și în comunicatul cu pricina Ungureanu se declară primul prefect din țară care a întreprins demersuri împotriva magazinelor de vise, în cea mai recentă declarație a sa, de la începutul acestei luni, s-a declarat învins de comercianții de droguri etnobotanice. Într-o criză de sinceritate, Ungureanu a recunoscut că alte județe au închis toate magazinele de acest tip, în timp ce la Vâlcea patronii s-au ales doar cu câteva amenzi. Petre Grigore a pierdut procesul doar pentru că a spus un adevăr recunoscut chiar de prefect, un adevăr care riscă să-l coste 100 milioane lei vechi. În baza afirmațiilor formulate la începutul acestei luni, Ungureanu ar trebui să renunțe la așa-zisele despăgubiri morale, la suta de milioane de lei vechi, și să- și facă o reevaluare, sub semnătură, pentru evitarea altor situații la fel de penibile.

DANA NEDESCU