Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Membru al „Clanului Brătianu” din Drăgăşani, condamnat în Germania

Clanul Brătianu este unul destul de cunoscut în judeţul Vâlcea, în special în municipiul Drăgăşani, acolo unde membrii acestei grupări îşi au reşedinţa. Ei au intrat în vizorul oamenilor legii în anul 2012, atunci când, chiar după ce s-au întors de la Festivalul Internațional al Romilor de la Costești, familia Brătianu s-a luat la bătaie cu familia Hristache, tot din Drăgășani. S-au bătut cu cuțite, săbii și topoare, iar membrii familiei Brătianu au fost grav răniți, ajungând la spital cu plăgi multiple înjunghiate. Mai apoi, în luna octombrie 2012, rromii din cadrul clanului Brătianu au fost ridicați de mascați și arestați pentru că au utilizat peste 20 de societăți comerciale, pentru efectuarea de operațiuni ilegale cu  produse petroliere, zahăr și ulei. Cu acea ocazie, oamenii legii au confiscat maşini de lux în valoare de peste 2 milioane de euro, printre care 2 Maybach, 4 BMW seria 7, dar și un Ferrari. Conform oamenilor legii, în perioada 2007 „2009, Bedu și Mihai Brătianu au constituit și dezvoltat, pe raza județului Vâlcea, o grupare de criminalitate organizată, specializată în evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul combustibililor.

Ei bine, acum, Mihai Brătianu – zis Oaie, apare din nou într-o speţă, de data aceasta pe rolul instanţei de judecată a Judecătoriei Drăgăşani, ca urmare a cererii autorităţilor germane – Federal Office of Justice – care au cerut autorităţilor române să recunoască o hotărâre penală. Mai exact, Mihai Brătianu a fost condamnat cu amendă penală de Judecătoria de Primă Instanţă Nürnberg, Germania, la plata a 12.750 euro amendă penală + 173,50 euro cheltuieli judiciare – 500 euro plată parţială. Ca atare, joi, 29 ianuarie 2015, magistraţii Judecătoriei Drăgăşani au luat act de hotărâre şi au recunoscut-o, dispunând trimiterea dosarului la Biroul executări penale. „Privind pe condamnatul BRĂTIANU MIHAI zis „Oaie”, s-a dispus executarea sancţiunii pecuniare în sumă totală de 12.423,50 euro (12.750 euro amendă penală + 173,50 euro cheltuieli judiciare – 500 euro plată parţială) aplicată condamnatului BRĂTIANU MIHAI prin Decizia nr. 60 Cs 609 Js 39282/11 jug din data de 22.02.2012 emisă de Judecătoria de Primă Instanţă Nürnberg, Germania, sau în suma echivalentă în lei calculată la cursul BNR din data de 22 februarie 2012 şi informarea neîntârziată a autorităţii competente pentru executare, Bundesamt für Justiz, Germania, despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării; Dispune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Drăgăşani în vederea comunicării răspunsului solicitat; Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare” – se arată în decizia magistraţilor drăgăşeneni.