Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lovituri sub „centură” între AJVPS şi ANPA Vâlcea pe tema braconajului piscicol

Noi dispute pe tema braconajului piscicol din Vâlcea, conducerile AJVPS şi ANPA intrând în conflict. Dacă Ion Antonescu acuză că braconierii îşi fac de cap pe râul Olt şi nimeni nu intervine, Laurenţiu Panaitescu se apără şi spune că este depăşit de situaţie, iar jandarmeria trebuie să intervină.
Pescarii sportivi din Râmnicu Vâlcea acuză faptul că, în ultima perioadă, braconajul piscicol este într-o creştere evidentă. Vâlcenii spun că pe cursul râului Olt, în zona lacului „Cărămidă”, în zona Barajului şi în zona Fedeleşoiu, dar nu numai, se folosesc numeroase setci monofilament improvizate care omoară peştii, peşti ce au lungime începând de la 10 centimetri până la cei mari. Braconierii nu ţin cont nici măcar de perioada de prohibiţie, iar poliţiştii au avut o perioadă când îi „vânau”, dar acum s-au lăsat păgubaşi.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vâlcea arată cu degetul către conducerea filialei vâlcene a Agenţiei Naţionale de Piscicultură şi Acvacultură (ANPA) Vâlcea, susţinând, la fel ca şi pescarii sportivi, că braconierii sunt, de fapt, protejaţi. „La ora actuală, peştele care este bun public este lăsat la îndemâna braconierilor care au fost oficializaţi. Astfel se transferă un bun public într-un buzunar privat. Este o mare greşeală, ba chiar o gestionare frauduloasă pe care o face ANPA prin lăsarea resurselor pe mâna te miri cui…” – spune Ion Antonescu, directorul AJVPS Vâlcea.

Panaitescu cere intervenţia Jandarmeriei

În schimb, preşedintele ANPA – Filiala Oltenia, Laurenţiu Panaitescu, se arată depăşit de situaţie şi spune că nu reuşeşte sub nicio formă să facă faţă celor aproximativ 1.000 de pescari, suspectaţi de braconaj piscicol. El încă mai speră la un ajutor din partea Jandarmeriei Vâlcea, deşi sunt câţiva ani buni de când jandarmii nu mai au competenţe pe această linie, competenţele fiind transferate către poliţişti. Numai că, poliţiştii nu-şi murdăresc pantofii pe coclauri şi pe bălţi, ei lăsând infractorii să-şi facă de cap. „Acţiunile noastre din ultima perioadă au fost diminuate din cauza faptul că eu sunt şeful unei filiale care are decât opt oameni pe 8 judeţe. Am făcut tot felul de demersuri pentru introducerea jandarmeriei în sistemul de control. Dânşii ştiu, pot şi au destulă forţă şi eficienţă pentru a putea să diminuăm cât de cât fenomenul de braconaj” – spune Laurenţiu Panaitescu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) – filiala Oltenia.