Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romii din Vâlcea şi Strehaia, cercetaţi penal pentru export fictiv de tablă în India

INFRACŢIUNI. Radu Stănescu Toma, un rom din Râmnicu Vâlcea, administrator al societăţii Delta Radu SRL, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT, după ce a fost descoperit că făcea parte dintr-o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală, fraude vamale şi spălare de bani. Alături de el mai sunt acuzaţi încă 8 inculpaţi din Mehedinţi şi Strehaia, care exportau fictiv tablă silicioasă, printr-o firmă intermediară din Danemarca, în India.

Cei 9 suspecţi, printre care se află şi vâlceanul Radu Stănescu Toma, au comis infracţiunile în perioada 2006-2009, însă oamenii legii au intrat pe firul „poveştii” abia în anul 2013 şi au reuşit să dovedească faptele abia la începutul lunii februarie 2014. Din gruparea specializată făceau parte, pe lângă vâlceanul Radu Stănescu Toma, şi Mihai Nelu, Mihai Verdeana, Mihai Gheorghe, Mihai Mariţa, Toma Zamfira, Mihai Duda, Mihai Ion şi Mihai Zanfiruţa, din Strehaia. Procurorii DIICOT au reuşit să afle că aceştia au constituit un grup organizat ce avea drept scop achiziţionarea fictivă de tablă silicioasă, transformarea acesteia în deşeuri de tablă silicioasă, exportarea fictivă şi încasarea în mod nejustificat a taxei pe valoarea adăugată de la bugetul de stat. Prin exportul fictiv al cantităţii de 800 de tone de deşeuri de tablă silicioasă, pe relaţia Danemarca, cu destinaţia de descărcare finală Mumbay – India, au cauzat statului un prejudiciul de circa 1,5 milioane de dolari.

Întreaga poveste porneşte de la inculpaţii Mihai Verdeana, Mihai Nelu şi Mihai Gheorghe, care, prin intermediul SC Tarzan Impex SRL, în perioada 2006-2009, au achiziţionat fictiv tablă silicioasă de la 47 de societăţi, cele mai multe din Bucureşti, în cantitate totală de 800 tone şi în valoare de aproximativ 500.000 euro, ei folosindu-se doar de facturi duplicate pe care scria „conform cu originalul”.

Firma din Râmnicu Vâlcea, afaceri cu iz penal cu „Tarzan”

Aşa cum spuneam, membrii grupului infracţional, prin firma SC Tarzan Impex SRL s-au aprovizionat fictiv cu tablă silicioasă de la 46 de firme fantomă din ţară. Ulterior, ei au transportat-o, tot fictiv, evident, din localitatea Strehaia la firma Delta Radu SRL din Râmnicu Vâlcea, al cărui administrator este Radu Stănescu Toma. La Vâlcea, tabla silicioasă a fost transformată în deşeuri de tablă silicioasă, pentru ca ulterior să o retrimită la Strehaia pentru a o exporta fictiv, printr-o firmă din Danemarca, în India, având ca destinaţie finală portul Mumbay. „În anul 2007, după achiziţionarea cantităţii de aproximativ 800 tone tablă silicioasă, SC TARZAN IMPEX SRL a transferat-o fictiv unei alte societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea, DELTA RADU SRL, care în aceeaşi zi, a transformat-o în deşeuri de tablă silicioasă şi a retrimis-o la Strehaia, la sediul primei societăţi comerciale. De asemenea, s-a stabilit că inculpaţii, în aceeaşi perioadă, au exportat fictiv în India, cele 800 de tone tablă silicioasă, folosind ca intermediar o firmă din Danemarca, despre care s-a stabilit că nu a desfăşurat nicio activitate economică în perioada 2004 – 2007, dar, care a virat în contul SC TARZAN IMPEX SRL suma de 1.019.782 dolari USA, ulterior ridicată de membrii grupului în numerar. Prejudiciul este în valoare de 1.500.000 USD” – se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Rromii au fost trimiţi în judecată la Tribunalul Mehedinţi

Procurorii şi poliţiştii au efectuat 18 percheziţii domiciliare în judeţele Vâlcea, Mehedinţi şi Dolj pentru a strânge probele necesare şi a ridica documente. Astfel că, în data de 29 ianuarie 2014, atunci când oamenii legii au terminat rechizitoriul, cei 9 inculpaţi, Mihai Nelu, Mihai Verdeana, Mihai Gheorghe, Radu Stănescu Toma, Mihai Mariţa, Toma Zamfira, Mihai Duda, Mihai Ion şi Mihai Zanfiruţa, au fost trimişi în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi. Ei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, fraudă vamală şi spălare de bani.