Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

HOŢII din RÂMNICU VÂLCEA, „vizitaţi” de MASCAŢI!

Foto: arhiva Vocea ValciiLocuinţele hoţilor care au jefuit zeci de maşini şi locuinţe de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea au fost luate la „puricat”. Percheziţiile au avut loc joi, 24 septembrie 2015, când poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale, împreună cu mascaţii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi un criminalist, au descind la locuinţele a doi hoţi.

Este vorba despre doi tineri, David M., de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea şi W. L., de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, care sunt cunoscuţi ca hoţi notorii. Ei aveau obiceiul prost de a sparge maşinile şi societăţile râmnicenilor şi de a le fura tot ce prindeau în mână.

Ca atare, poliţiştii au pus cap la cap cinci dosare penale, care până acum erau înregistrate cu autor necunoscut, şi au descoperit că în toate cauzele, vinovaţi de producerea furturilor erau cei doi tineri.

„Percheziţiile au fost făcute în vederea identificării de bunuri şi valori care provin din comiterea de furturi. Prejudiciul cauzat de cei doi suspecţi se ridică la suma de 8.500 de lei.

La data de 24.09.2015, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspectului W.L., de 17 ani. Faţă de David M., cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu suspectul în stare de libertate” – susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.