Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GRAV: ARESTAT pentru tentativă DE OMOR în VÂLCEA

O femeie de 88 de ani a fost atacată cu un topor chiar de către nepotul său. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 25 septembrie 2017 reţinerea atutorului faptei  şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 25 septembrie 2017 reţinerea inculpatului Burghie Cristian şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
La data de 26.09.2017, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 11.09.2017, în timp ce se afla la locuinţa persoanei vătămate C.E., în vârstă de 88 ani, mătuşa sa, cu care inculpatul locuieşte de mai mulţi ani, pe fondul consumului de alcool, a atacat-o pe aceasta cu un topor, aplicându-i o lovitură în zona occipitală, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 7 – 9 zile de îngrijiri medicale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”se arată în comunicatul procurorilor.