Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fost primar vâlcean trimis în judecată pentru fraudă. Prejudiciu de 8.700.000 de lei

Fostul primar al comunei Lăcusteni din județul Vâlcea a fost trimis în judecată, alături de alte trei persoane, de către procurorii DNA, pentru o fraudă cu fonduri europene. Valoarea prejudiciului a fost estimată la peste 8.700.000 de lei.

Marin Puchin, la data faptei primar al comunei Lăcusteni, județul Vâlcea, este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

O altă persoană, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

O a doua persoană, la data faptei reprezentant al aceleiași societăți comerciale, este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

O a treia persoană, la data faptei diriginte de șantier, este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Rechizitoriul întocmit de către procurorii arată următoarele aspecte:
„În contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect „Alimentare cu apă, canalizare și epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea”, în perioada 2010-2011, inculpatul Puchin Marin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri false ce conțin date necorespunzătoare realității cu privire la lucrările executate (situații de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuție, declarații de cheltuieli, procesul-verbal de recepție al terminarea lucrărilor, autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă, etc.).

O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziție edilului de către ceilalți inculpați.

Cu titlu de exemplu, precizăm că “autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă” ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea. Concret, apa recoltată din puțurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secții de mecanizare, conținea amoniu peste limitele normale. Pentru a obține probe “curate”, inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.

Prin aceste demersuri inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.