Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Face adjunctul Ilie Voica jocuri ” murdare” în Poliția Vâlcea?

COMPLOT. Nu trece săptămâna fără ca din IPJ Vâlcea să nu ” transpire” ceva, să nu iasă la iveală bârfele și intrigile dintre polițiștii vâlceni. Conducerea Poliției Vâlcea, așa cum este și normal, este în centrul atenției, iar conflictele nu vor întârzia să apară. De ce spunem asta? Pentru că, în ultima perioadă, tot mai multe zvonuri dau ca sigură o eventuală nemulțumire a adjunctului Ilie Voica, care, se pare, începe să facă jocuri ” murdare” la București.

Principiul competenței, ” călcat în picioare”

Adjunctul IPJ Vâlcea, Ilie Voica, este unul dintre cei mai controversați polițiști de la noi. Retras, necomunicativ și lipsit de șiarm, comisarul-șef Voica este temut de mulți dintre subordonații săi, atât pentru par șivenia de care dă dovadă, cât și pentru duritatea sa. Nu puțini au fost cei care s-au bucurat atunci când se zvonea, atât în 2010, cât și în 2011, că acesta este cercetat de o comisie de disciplină de la IGPR pentru deficiențe în activitate. Prima dată a fost cercetat pe când era șef al Serviciului Poliției Rutiere, ofițerul special desemnat în anchetă menționând că Voica ” a desfășurat o activitate managerială mai mult decât formală, care a generat neperformanță atât în ceea ce privește activitatea de constatare, cât și evoluția accidentelor de circulație, în scopul reducerii victimizării populației” . A doua oară când a intrat în atenția IGPR era deja adjunct al IPJ Vâlcea, el fiind deja promovat de chestorul Ion Stoica „pe atunci inspector-șef, tocmai pentru ” neperformanțele” sale de la Rutieră, competența și valoarea fiind batjocorite în modul cel mai cras posibil.

Vrea mai sus

Așadar, din păcate, ar spune unii, comisarul-șef Ilie Voica nu a fost sancționat, el păstrându- și până în ziua de azi scaunul călduț de adjunct al Poliției Vâlcea. Sigur, se pare totu și că acest scaun nu-i mai este de ajuns, pentru că gurile rele afirmă că el ar aspira acum la scaunul de inspector „șef, lăcomia funcțiilor fiindu-i cunoscută de mult timp.

Tocmai de aici au apărut și zvonurile conform cărora Ilie Voica a început să facă jocuri ” murdare” în IPJ Vâlcea, încercând prin toate metodele să-l sape pe actualul șef Florian Marin. Sigur, Voica nu este singurul doritor al celei mai înalte funcții din Poliția Vâlcea și celălalt adjunct Marius Dascălu aspirând la scaunul de inspector „șef. Doar că, pe surse am aflat că Ilie Voica se ” mișcă” mai bine în acest sens, el începându- și ofensiva la București și continuând-o în Inspectorat, acolo unde-i bagă ” strâmbe” şefului său Florian Marin, ori de câte ori are ocazia, denigrându-i activitatea. Rămâne de văzut dacă intrigile comisarului-șef Voica vor da roade sau nu, însă ne îndoim de acest lucru! Vom reveni cu amănunte!

CLAUDIA STANCIU