Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi politiceni „pătaţi” într-un dosar de proxenetism, favoriţi pentru un post în MAI

Înlocuitorul lui Constantin Chiper, secretarul destat din Ministerul Afacerilor Interne va fi ales dintre clujenii Mihai Szeplekan şi Petru Călian, ambii înregimentaţi în tabăra liberală. Numele celor doi sunt legate şi de un dosar de proxenetism al DIICOT care viza activitatea unui bordel din Cluj, unde se intra doar pe bază de recomandare. În ancheta DIICOT, procurorii au ajuns la concluzia că Szeplekan a fost cel care i-a facilitat intrarea lui Petru Călian, după ce i l-a recomandat matroanei Natalia Strechi. Mihai Szeplekan s-a apărat mărturisind că nu putea avea relaţii sexuale cu prestatoarele de servicii de la „Nana Club”, deoarece era proaspăt operat şi îi lipsea un testicol. Mai multe „fetiţe” de la clubul condus de Natalia Strechi au declarat însă că i-au însoţit pe cei doi la un congres PRM desfăşurat la Baia Mare. Pe atunci, cei doi erau membri ai partidului condus de Corneliu Vadim tudor. Ulterior, carierele politice ale celor doi au evoluat diferit: Szeplekan a mers direct pe mâna liberalilor, în timp ce Petru Călian a evoluat o vreme în tabăra democrat-liberală unde a deţinut vreme de un mandat şi poziţia de deputat de Cluj. Scandalul s-a desfăşurat în 2007, iar cei doi au fost chemaţi în faţa instanţei doar în calitate de martori.