La aproximativ trei săptămâni de la încarcerarea omului de afaceri vâlcean Gicuţu Deaconeasa şi a adjunctului Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti, au decis să-i trimită pe cei doi inculpaţi în judecată. În dosar mai apare de această dată încă un acuzat, care, spune procurorii, ar fi acuzat de mărturie mincinoasă.
Aşadar, dosarul a fost trimis pe rolul instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea, iar Gheorghe „Gicuţu” Deaconeasa este acuzat de comiterea a nouă infracţiuni de cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, este acuzat de trafic de influență în formă continuată și luare de mită.
În rechizitoriul procurorilor anticorupţie se specifică foarte clar că, în perioada 2009-2011, în calitate de preşedinte al unei fundaţii, Deaconeasa a dat mită pentru a intra în posesia unor suprafeţe de teren de la Obârşia – Lotrului, iar o parte terenuri le-a pus ulterior la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea pentru a se construi domeniul schiabil Transalpina Schi Resort. „Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârșia Lotrului. În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de bani și de foloase și a remis suma de 35.000 lei și foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius” – se arată în comunicatul DNA.
Citiţi mai multe despre acuzaţiile ce li se aduc celor doi AICI: GICUŢU DEACONEASA, reţinut de procurorii DNA! Alături de el şi adjunctul de la Garda Naţională de Mediu
Lasă un comentariu