Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comisarul – şef Nicolae Sărdărescu, hotărât să instaureze disciplina la IPJ Vâlcea

RUPE PISICA-N DOUĂ!

INTERVIU. Luni, 7 aprilie a.c., aşa cum Vocea Vâlcii a anunţat încă de săptămâna trecută, comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea s-a schimbat, inspector – şef fiind împuternicit comisarul – şef Nicolae Sărdărescu. Acesta ne-a acordat, în exclusivitate, primul interviu după numire, spunându-ne care sunt principiile după care se va ghida pe perioada cât va fi la conducerea Poliţiei Vâlcea. Planurile sale sunt ambiţioase, intenţionând să aducă IPJ Vâlcea printre primele unităţi din ţară. Pentru a obţine aceste rezultate însă, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu este decis să „tureze motoarele” la maximum, iar cine va pierde startul cursei, va fi eliminat din „competiţie”. Puteţi citi în rândurile de mai jos un interviu extrem de interesat, noul inspector – şef transmiţând câteva mesaje subtile care suntem siguri că vor fi interceptate.

• Rep.: Domnule inspector – şef Nicolae Sărdărescu, cum a fost prima zi în fruntea IPJ Vâlcea?

• Comisar-şef Nicolae Sărdărescu: Nu a fost dificilă deloc, pentru că practic am revenit pe funcţia pe care am deţinut-o până în 2009 şi nu s-au schimbat foarte multe lucruri de când am plecat şi până în prezent.

• Rep.: Totuşi, Poliţia Vâlcea nu mai este ce a fost odată…

• N.S.: Păi, în primul rând au rămas cam aceeaşi lucrători, fiind foarte mici excepţii, iar competenţele au rămas aceleaşi. Acestea sunt elementele de bază pe care trebuie să le aibă în vedere un manager, elemente cu care efectiv lucrează.

• Rep.: Aţi apucat să faceţi o analiză la nivel de Inspectorat? În ce stadiu se află la ora actuală Poliţia din Vâlcea, din punct de vedere al infracţionalităţii, al imaginii în societate etc.?

• N.S.: Am avut timp să fac şi o analiză a tot ceea ce înseamnă bilanţul Poliţiei Vâlcea, pentru că situaţiile pe anul 2013, cât şi cele trimestriale sunt în format electronic şi se pot vizualiza şi analiza în orice moment. În ceea ce priveşte infracţionalitatea, pot să vă spun că nu a cunoscut mari modificări de la an la an, însă îmbucurător este faptul că au început să scadă infracţiunile sesizate şi să crească infracţiunile constatate de către poliţişti. O problemă foarte importantă o reprezintă modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Punerea în practică a acestora este foarte importantă. Sunt modificări majore, care implică o anumită abordare a noastră, o aprofundare şi o pregătire pe toate elementele de noutate care sunt. S-a constituit acel birou de supravegheri, atât la nivelul Inspectoratului, cât şi în teritoriu şi s-au pus în practică prevederile din Codul de Procedură Penală privind acele camere de audiere dotate cu toată tehnica necesară. Mai mult, permanent se face pregătire şi o verificare a cunoştinţelor tuturor lucrătorilor care fac parte din poliţia judiciară.

„Ţin foarte mult să nu avem niciun fel de implicare în tot ce înseamnă politică”

• Rep.: Care este primul lucru major pe care vreţi să îl faceţi ca şef al unităţii?

• N.S.: Sunt mai multe lucruri, nu pot să spun că este un lucru major şi altele sunt minore. Toate sunt importante. Am avut deja, din prima zi, o discuţie amplă cu tot ce înseamnă factori de conducere din IPJ Vâlcea, începând cu şefi de post, şefi de secţie, şefi de poliţie municipală şi orăşeneşti, şefii serviciilor şi adjuncţii. Le-am explicat care este abordarea pe care vreau să o aibă în raport cu tot ce înseamnă raporturile legale care ne intră în competenţă. Le-am cerut să se aplece mai mult asupra acestor activităţi, să cunoască mai bine tot ce înseamnă populaţie şi mediu infracţional, astfel încât şi rezultatele să fie cele scontate. Având în vedere că acum judeţul nostru este undeva pe la mijlocul clasamentului la nivel naţional, ca şi rezultate obţinute, eu sper ca la finalul acestui an să urcăm în prima parte valorică. Cred că se poate, dacă ne uităm la oamenii pe care îi avem şi la problematică. În plus, le-am cerut să aibă grijă la atitudinea pe care o vor avea cu fiecare cetăţean în parte, să acorde respectul cuvenit fiecărei persoane cu care intră în contact. Făcând acest lucru şi obţinând rezultate bune, care vor duce la creşterea nivelului de siguranţă şi la încrederea populaţiei în raport cu noi, eu sunt convins că se va schimba total faţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Am cerut o relaţie echidistantă cu tot ce înseamnă autorităţi, partide politice şi o neimplicare în politică sau în altceva ce contravine codului deontologic al fiecăruia. Mai ales acum că vin alegerile şi că există situaţii, inevitabil, în care se interacţionează cu politicienii. De aceea, ţin foarte mult să nu avem niciun fel de implicare în tot ce înseamnă administraţie sau factor politic, altceva decât ne permite statutul. Oricum, asta este şi dispoziţia generală dată de domnul ministrul şi cerinţele domnului chestor Tobă, şeful IGPR, şi eu sper să nu avem situaţii în care să avem implicaţii altfel decât cele date de lege.

Poliţiştii fără activitate vor fi sancţionaţi, schimbaţi din funcţii sau eliminaţi din sistem

• Rep.: Ştiţi bine că anul trecut, predecesorul dvs. în fruntea IPJ Vâlcea s-a confruntat cu foarte mari probleme în ceea ce priveşte indisciplina anumitor poliţişti. Au fost cazuri inclusiv de poliţişti penali, care au mers cu maşina poliţiei în stare de ebrietate, au fost implicaţi în accidente rutiere din cauza consumului de alcool la volan, au ameninţat cetăţenii în baruri cu arma de vânătoare, au omorât oameni pe trecerea de pietoni şi putem continua cu exemplele. Care va fi atitudinea dvs. faţă de astfel de practici şi ce veţi face cu poliţiştii a căror activitate este zero barat?

• N.S.: Încep să vă răspund prin a face o precizare. Iniţial se crede că în momentul venirii mele o să fac schimbări radicale, o să fiu poate dur şi o să iau măsuri de orice fel. Dar, vreau să vă spun că voi lua măsuri drastice ferme în două cazuri: în primul rând în momentul în care se constată abateri disciplinare, care intră sub incidenţa ordinelor noastre şi a codului deontologic, iar în al doilea rând voi dispune măsuri de sancţionare şi schimbare în momentul în care constat că nu există rezultate la nivelul unui post de poliţie, unei poliţii orăşeneşti, a unei secţii de poliţie sau a unui serviciu. În privinţa activităţii nu voi face rabat absolut deloc. De ce? Pentru că în momentul în care fac rabat, autoritatea dispare şi rezultatele vor fi undeva spre limita negativă.

• Rep.: Înseamnă că autoritatea la nivelul conducerii IPJ Vâlcea a lipsit cu desăvârşire anul trecut, dacă s-au înregistrat cazurile enumerate mai sus!?

• N.S.: Nu pot să spun dacă a fost sau nu autoritate şi nu vreau să judec pe nimeni sau să acuz pe cineva. Eu ştiu ce vreau acum. Fişa postului şi ordinele de linie şi instrucţiunile care reglementează activitatea disciplinară din cadrul IPJ Vâlcea îmi permit să iau măsurile necesare. Vreau să mai fac o precizare: vin după o perioadă de 1 an de zile unde la comanda unităţii s-a aflat comisarul – şef Florian Marin şi vreau să îi mulţumesc, pe această cale, pentru modul cum a condus IPJ Vâlcea. Dar, noi avem abordări diferite în legătură cu tot ce înseamnă conducerea unităţii. O să menţin în continuare ceea ce am constatat că a fost bun şi o să modific acele aspecte care cred că eu că, prin modificare, vor da rezultate mai bune. Sunt conştient că avem lucrători foarte buni, dar este adevărat că avem şi poliţişti cu probleme. Cât voi sta eu aici, voi încerca să-i aduc la acelaşi nivel, adică superior, pe toţi lucrătorii. Când voi constata că nu se poate face acest lucru, voi dispune măsuri, inclusiv de eliminare din sistem a poliţiştilor care nu dau randament.

Cei doi adjuncţi, obligaţi la muncă de teren

• Rep.: Cei doi adjuncţi vor avea aceleaşi atribuţii sau aveţi în plan schimbări în ceea ce-i priveşte?

• N.S.: Nu am schimbat niciun fel de atribuţie la cei doi adjuncţi şi vor rămâne în continuare ca şi în timpul domnului Marin, cu precizarea că, prin modul de lucru alert pe care îl impun, ne vom implica mai mult în activităţile de zi cu zi. Munca nu se face în birou, munca se face în teren. Dacă nu mergem în teren şi nu cunoaştem situaţia reală din teren, ne deformăm imaginea despre ceea ce se întâmplă acolo, avem o imagine falsă, iar măsurile luate de noi sunt arbitrare. Eu nu îi voi trimite pe cei doi adjuncţi în teren, dar ei vor fi obligaţi să meargă mai mult în teritoriu, în rândul oamenilor, pentru că astea sunt sarcinile lor de serviciu. Nu voi accepta niciodată un raport cu o constatare sau cu stabilirea unui fapt dacă îmi dau seama că a fost făcut din birou şi nu a fost făcut efectiv din miezul acelui eveniment. Pentru a-mi întări actul de comandă, la nivelul Biroului de Control şi Inspecţie Internă voi face câteva modificări în perioada următoare, prin aducerea unor lucrători de poliţie competenţi şi care, efectiv, au aptitudini pentru control şi inspecţie şi voi încerca să măresc din punct de vedere numeric şi structural acest birou. Pentru că este cel mai important instrument pe care îl deţine un inspector – şef şi, astfel, am control în permanenţă cu tot ce se întâmplă în teritoriu. În final, aş vrea să mai fac precizarea că cei doi adjuncţi au calităţi profesionale certe, dar important este ca aceste calităţi să le folosească efectiv acolo unde e nevoie şi pentru ce e nevoie.