Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BLAT LA ŞIRINEASA în Cupa României?

Microbiştii care au urmărit meciul dintre Clubul Sportiv Perişani şi Clubul Sportiv Şirineasa au plecat acasă cu un gust amar. CS Şirineasa a luat bătaie cu scorul de 3 – 1, în condiţiile în care echipa este una care respectă şi se bate pentru primul loc în Cupa României.

Însă, Dan Săraru, fostul primar din localitatea Şirineasa, suspendat în urma unei decizii de incompatibilitate a ANI şi actualmente candidat al PNL pentru aceeaşi primăriei, este sforarul din umbră care face jocurile şi pe terenul de fotbal, deşi practic el nu mai are nicio treabă nici cu primăria şi nici cu echipa.

Surse bine informate din zonă ne-au spus că meciul cu Perişaniul practic a fost vândut, Şirineasa nejucându-şi corect şansele. Are cumva vreo legătură cu meciul din campionat de acum 2 săptămâni când au câştigat lejer? De ce Şirineasa a ales să joace în meciul din data de 20 aprilie 2016 cu Perişaniul în prima repriză cu rezervele, pe teren fiind foarte puţini titulari, iar în repriza a doua s-au folosit 4 juniori? Iată doar câteva întrebări la care doar Dan Săraru are răspunsuri. Ruşine!

Alt rezultate din CUPA ROMÂNIEI, sezon 2015 – 2016 – Etapa 6:

A.S. CHIMIA 2012 Rm. Vâlcea – C.S. COZIA Călimăneşti 4 – 6

A.C.S. FLACĂRA Horezu – A.S. Mihaesti 2 – 2, (DUPA 120 MIN. SCORUL A FOST 3-3. S-A CALIFICAT IN SEMIFINALE A.C.S. FLACARA HOREZU CARE A INVINS LA LOVITURILE DE DEPARTAJARE CU SCORUL DE 5-4).

C.S. POSADA Perișani – C.S. Șirineasa 3 – 1

A.S. VOINȚA Orlești – C.S. Viitorul Dăești 2 – 2 (DUPA 120 MIN. SCORUL A FOST 2-2. S-A CALIFICAT IN SEMIFINALE A.S. VOINTA ORLESTI CARE A INVINS LA LOVITURILE DE DEPARTAJARE CU SCORUL DE 3-1).