Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BILEŢELUL PENAL: Tăriceanu, dat pe mâna procurorilor DNA

Popularii lui Elena Udrea au depus o plângere penală la DNA împotriva lui preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, acuzându-l pe acesta de trafic de influenţă. Mai exact, liderii PMP susţin că Tăriceanu ar fi intervenit, pe când era prim-ministru, în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu, trimiţându-i preşedintelui Traian Băsescu un bileţel colorat, să intervină la pachet în favoarea prietenului său. Toate aceste lucruri au fost dezvăluite de Elena Udrea: „Tăriceanu ar trebui să-şi dea de urgenţă demisia din fruntea Senatului. El este ultimul om care ar putea vorbi despre onoare sau Justiţie, în condiţiile în care acum nu este decât o marionetă în mâinile lui Dan Voiculescu şi a tuturor celor care au probleme cu legea şi vor să scape nepedepsiţi după ce au prăduit România. Sunt convinsă că DNA-ul de acum va putea face mult mai multă lumină în acest caz decât Parchetul General de atunci pe care majoritatea PNL – PSD îl controla.

În apărarea sa, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că are încredere în justiţie. „Singurul lucru pe care doresc să îl comentez e că DNA poate să analizeze, justiţia trebuie să funcţioneze, am încredere că DNA va proceda conform legii. Eu mă abţin să comentez” – a spus Tăriceanu.