Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto www.ziarulapulum.ro

ATENŢIE la ESCROCI! Metoda „PREMIUL”, o nouă metodă de înşelăciune!

foto www.ziarulapulum.roDupă ce „Metoda accidentul” a făcut sute de victime pe întreg teritoriul României, inclusiv în judeţul Vâlcea, escrocii au născocit o nouă metodă pentru a-i păcăli pe naivi.

Este vorba despre Metoda „Premiul”, prin care infractorii induc în eroare victimele, spunându-le că au câştigat un premiu mare în bani. Se dau şefii unor firme de prestanţă, iar pentru a face escrocheria mai credibilă, se folosesc şi de numele unor şefi de instituţii sau al unor poliţişti, procurori sau notari.

Ulterior, escrocii le spun naivilor că pentru a intra în posesia marelui premiu, trebuie să depună o sumă destul de mare de bani la într-un cont la Western Union.

De aceea, IPJ Vâlcea atrage atenţia asupra acestei metode şi a inventivităţii de care dau dovadă infractorii, cerându-le vâlcenilor să fie vigilenţi, să nu cadă în plasa escrocilor şi să anunţe poliţia dacă intră în contact cu infractorii.

„Păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea escrocilor. Sunt vizate persoanele care au situaţie materială şi se face de regulă prin telefonul fix, dar nu sunt excluse nici reţelele mobile de telefonie.

O persoană telefonează şi susţine că este managerul unei societăţi de prestări servicii renumită, de exemplu de telefonie fixă, şi cu ocazia aniversării a x ani de la înfiinţarea firmei, urmează să înmâneze un premiu de 50.000 lei pentru fidelitate.

Pentru credibilitate, alte persoane se dau drept şefii instituţiilor publice, notari, poliţiştii, ofiţeri DIICOT care vorbesc despre posibile înşelăciuni, gen metoda ACCIDENTUL şi că în acest caz este într-adevăr vorba despre răsplătirea unui client fidel. De asemenea se precizează că acea convorbire telefonică este înregistrată şi ascultată de oamenii legii. Apoi îl pasează la telefon din nou pe reprezentantul societăţii pentru completarea unui chestionar, din care infractorii îşi obţin date necesare pentru a duce la bun sfârşit înşelăciunea.

Continuarea scenariului: pentru intrarea în posesia premiului este necesar a se depune într-un cont prin Western Union suma de 15.000 de lei .

Mai departe, în timp ce victima derutată de euforia marelui câştig transferă cei 15.000 de lei către hoţi, falsul manager sună din nou şi încearcă pe cât posibil să o

determine pe victimă să ţină permanent telefonul mobil deschis, cât e la bancă, pentru a nu pierde legătura şi să o ajute cu detalii despre cum să trimită banii” – avertizează IPJ Vâlcea.