Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

728 de vâlceni dețin arme letale, iar doi polițiști au rămas fără pistoale

INCIDENTE. Din păcate, în județul Vâlcea, chiar anul acesta s-au înregistrat câteva incidente armate, având în prim „plan personaje care au crezut că este un act de vitejie să fluture armele de foc în spațiul public. Printre cele mai grave incidente a fost cel de la Casa Tineretului, acolo unde câțiva interlopi l-au alergat pe fiul procurorului vâlcean Ionescu cu săbiile și bâtele, iar acesta a scos pistolul cu bile și i-a împușcat. De asemenea, chiar zilele trecute, un bărbat de 58 de ani a terorizat zeci de oameni, trăgând cu pistolul cu gaze în habitaclul autobuzului Normandia ce venea de la București spre Rm. Vâlcea. Vâlcenii se simt mai în siguranță dacă au armă în dotare. Așa reiese dintr-o statistică recentă a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea privind deținătorii de arme din județul nostru. Conform acestei situații, nu mai puțin de 2.860 de persoane fizice dețin permise de port armă, dintre acestea 504 având arme cu aer comprimat. Însă, există și 728 de vâlceni care au obținut autorizație pentru deținerea de armă letală, fie pentru apărare, fie pentru vânătoare sau tir sportiv. Chiar anul acesta, 197 de persoane au solicitat Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, dar polițiștii au și confiscat 7 pistoale ce erau deținute ilegal, proprietarii acestora alegându-se cu dosare penale. Trebuie să menționăm că în luna aprilie a acestui an, după masacrul de la coaforul Perla din București, conducerea Ministerului Administrației și Internelor a cerut tuturor Inspectoratelor de Poliție din țară să facă o analiză concretă și completă a fiecărui dosar și să-i verifice dacă examinarea psihologică a deținătorilor de arme mai este valabilă. De atunci și până acum, polițiștii au anulat autorizația de port armă la 45 de persoane. ” În cazul a 5 persoane le-a fost anulată autorizația pentru deținerea, portul și folosirea  armei  întrucât au fost anchetate  penale, 7 persoane au renunțat la autorizația pentru deținere, port și folosire a armei, 8 persoane care aveau autorizație pentru deținere, port și folosire a armei au decedat, iar 25 de persoane nu s-au prezentat pentru viza permisului de armă, printre acestea se numără și două cadre MAI” „ne-a mărturisit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Alina Teodorescu. Din câte se pare, cadrele MAI care au rămas fără armă au refuzat să se prezinte la verificări. Incidente armate în județul nostru În conformitate cu legislația actuală, permisul de armă are o valabilitate de cinci ani, iar pentru ca o persoană să poată intra în posesia unui asemenea permis, aceasta trebuie să întrunească mai multe condiții. Prima condiție este aceea ca persoana solicitantă să obțină un certificat medical și un aviz psihologic din care să rezulte că este aptă pentru a deține arme. În acest mod, reprezentanții IPJ Vâlcea speră că se face diferența între cei care ar reprezenta un pericol public pentru societate, în cazul în care ar deține un pistol sau o pușcă, și cei ce nu reprezintă un pericol public. Din păcate, în județul Vâlcea, chiar anul acesta s-au înregistrat câteva incidente armate, având în prim „plan personaje care au crezut că este un act de vitejie să fluture armele de foc în spațiul public. Printre cele mai grave incidente a fost cel de la Casa Tineretului, acolo unde câțiva interlopi l-au alergat pe fiul procurorului vâlcean Ionescu cu săbiile și bâtele, iar acesta a scos pistolul cu bile și i-a împușcat. Mai mult decât atât, chiar la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat a folosit o armă de foc într-un autocar Normandia plin cu oameni. Autocarul venea de la București și se îndrepta spre Horezu și Vaideeni, când la un moment dat, un bărbat a scos o armă și a început să tragă la întâmplare. Bărbatul de 58 de ani, Stelian Alexie, era într-o stare avansată de ebrietate, iar la scurt timp după ce a intrat în județul Vâlcea, acesta a început să folosească una dintre cele două arme neletale pe care le avea asupra sa, trăgând două focuri, fără a răni însă pe cineva. În comuna vâlceană Budești, mascații au format un filtru și au oprit autocarul, reținându-l pe pistolar. La scurt timp după fapta sa, polițiștii vâlceni au decis reținerea lui Stelian Alexie pentru 24 de ore, iar vineri, 17 august a.c., judecătorii au decis să-l aresteze pentru 29 de zile. Asta nu înainte ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea să pună în mișcare acțiunea de urmărire penală pentru săvâr șirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, portului de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, și uzului de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. CLAUDIA STANCIU