Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ziua naţională a bibliotecilor din România sărbătorită la Călimăneşti

În perioada 18 – 24 aprilie, în sala de lectură a Bibliotecii Orăşeneşti „A.E. Baconsky” din Călimăneşti şi la filialele Jiblea Veche şi Jiblea Nouă este sărbătorită Ziua naţională a bibliotecilor din România – Ziua mondială a cărţii si a dreptului de autor.

Din anul 1995 la iniţiativa UNESCO se sărbătoreşte în întreaga lume, în data de 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărţii şi Dreptului de Autor, iar în România, din anul 2005, tot în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Naţională a Bibliotecarului.

Cu această ocazie vor avea loc manifestări cu caracter festiv şi metodic organizate de Biblioteca Orăşenească „A.E. Baconsky” Călimăneşti în colaborare cu Filialele Bibliotecii Orăşeneşti „A.E. Baconsky” Călimăneşti Jiblea Veche şi Jiblea Nouă; Şcoala cu clasele I-XII Jiblea Veche Călimăneşti; Şcoala cu clasele I-VIII Jiblea Nouă Călimăneşti şi Şcoala cu clasele I-VIII „Şerban Vodă Cantacuzino” Călimăneşti.