Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmnicu Vâlcea: Vernisajul expoziției „ENIGMA. VICTORIA DECRIPTĂRII”.

Joi, 14 martie 2024, ora 13.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziției „ENIGMA. VICTORIA DECRIPTĂRII”.

Datorită genialilor matematicieni polonezi, complicatul cifru al „Enigmei”, o mașină de criptat germană, a fost spart. Acest lucru a influențat cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mașina de criptat germană „Enigma” a fost realizată de Arthur Scherbius. Aceasta a obținut un succes comercial pe piața civilă, precum și în instituțiile de stat și în cele administrative, cu mult înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Expoziția pregătită de Consiliul Voievodatului Wielkopolska și, în versiune românească, de Institutul Polonez din București, ne apropie de istoria eroilor-criptologi polonezi mai puțin cunoscuți, de profesorii și colaboratorii acestora, ale căror cunoștințe și geniu matematic le-au permis să spargă unul din cele mai bine păzite secrete ale celui de-Al Treilea Reich.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 14 aprilie 2024, la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Str. Carol. I, Nr. 26, Râmnicu Vâlcea.

Intrarea liberă!

Organizatori:
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
Institutul Cultural Polonez