Radu de la Afumaţi a domnit în Ţara Românească între 1522 şi 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, care arăta că ţara trecea atunci printr-o perioadă de mari tulburări: numeroşi pretendenţi îşi disputau tronul şi, după cum balanţa norocului înclina de partea unuia sau a altuia, ei stăpâneau pentru puţină vreme Valahia, pentru ca apoi să fie răsturnaţi şi înlocuiţi. Timp de câţiva ani, Radu de la Afumaţi a reuşit, de fiecare dată, să-şi doboare rivalii, astfel că, în această perioadă, stăpânirea asupra Ţării Româneşti i-a aparţinut în cea mai mare parte a timpului. După ce, iniţial, se opusese turcilor, el a înţeles, în cele din urmă, că pentru a domni trebuia să aibă sprijinul Înaltei Porţi otomane (aşa erau vremurile!). Susţinut de turci şi de neamul Craioveştilor, o puternică familie de boieri din Oltenia, el a ocupat, în cele din urma, tronul Valahiei, pe care l-a păstrat până în 1529.
Şi aici i se încheie povestea – şi totodată viaţa. Tragicul său sfârşit e descris în chip impresionant de istoricul Constantin C. Giurescu; să-l cităm, aşadar: „Recunoscut de turci şi sprijinit de Craioveşti, Radu ar fi putut domni vreme îndelungată dacă nu cădea victimă unui complot ticălos. Spre sfârşitul anului 1528, o sumă de boieri […] nemulţumiţi probabil de influenţa puternicei familii de peste Olt, se ridică împotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la îndemână oastea spre a li se opune, e nevoit să fugă. […] pe drum, însă, boierii îl ajung la Râmnicu Vâlcea şi, nerespectând nici lăcaşul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, îl ucid în bisericuţa de pe dealul Cetăţuii, sub ochii îngroziţi ai preotului [….] S-a întâmplat această mizerabilă crimă – unică prin împrejurările ei în istoria noastră – în ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune în lumină cea mai urâtă boierimea munteană din acea vreme”.