Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Corul de copii de la Școala Gimnazială Take Ionescu a cântat la Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Râmnicu Vâlcea

Vizită surpriză a copiilor din corul Școlii Gimnaziale Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea la Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Apostoli Petru și Pavel, duminică, 3 martie 2019.
Copiii, coordonați și dirijați de prof. Alexandra Moraru, au dorit să le ofere un mărțișor muzical enoriașilor Paraclisului Arhiepiscopal și timp de 15 minute, au încântat auditoriul cu cântece despre mamă. Așadar, la finalul slujbei religioase, cei 30 de copii din corul Școlii Gimnaziale Take Ionescu au oferit un mini-recital de Ziua Mamei.
”Mă bucur de fecare dată când aud aceste minunate glasuri de îngeri. Le mulțumesc că au ales să-și petreacă dimineața de duminică alături de enoriașii Paraclisul Arhiepiscopal Sfnții Apostoli Petru și Pavel, dar mai ales îi mulțumesc doamnei profesor, care, cu răbdare și dragoste, îi coordonează și îi îndrumă. Le mulțumim, de asemenea, doamnelor directoare de la Școala Gimnazială Take Ionescu pentru surpriză și inițiativă. Paraclisul Arhiepiscopal Sfnții Apostoli Petru și Pavel are porțile deschise pentru toți, deopotrivă copii și adulți”, ne-a spus părintele Cristian Bănuță.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pune mare accent pe cultură și educație, pe cateheze și activități cu tinerii, iar la Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Apostoli Petru și Pavel au loc săptămânal numeroase astfel de evenimente, dar și ateliere de creație și activități psiho-pedagogice.