Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Compozitorul Horia Moculescu împlinește azi 80 de ani (FOTO – VIDEO)

Compozitorul, pianistul și interpretul Horia Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de șase ani a învățat să cânte la acordeon. A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (actualul Colegiu Național ”Mihai Viteazul” din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică ușoară la pian și la acordeon.

Artistul mărturisea într-un interviu că acordeonul îi fusese trimis de tatăl său, de pe front, în 1943 și a învățat singur să cânte la acest instrument. Mai târziu, acest lucru i-a folosit la studiul pianului, având norocul de a învăța să cânte la pian cu profesori foarte buni.

Nu s-a putut înscrie la cursurile universitare ale Conservatorului din București, întrucât avea origini italiene după mamă, iar tatăl fusese ofițer în armata română interbelică. A urmat cursurile Facultății de Mine din Petroșani, unde a cântat cu orchestra facultății, conform site-ului www.cinemagia.ro.

Ulterior s-a dedicat exclusiv muzicii, cântând ca pianist în București și pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică ușoară. Piesa lui de debut a fost ”Salcia”, lansată în 1973, interpretată de Mihaela Mihai și, mai târziu, de regretata Angela Ciochină.

A compus peste 500 de melodii, colaborând cu cei mai talentați interpreți români: Margareta Pâslaru (”Balanța inimii”, ”Ce bine e să știi să citești”, ”Azi nu voi putea dormi”, ”Cere-mi”, ”Cine știe”, ”La mulți ani”, ”Până ieri”), Mihaela Mihai (”Salcia”, ”Revederea”), Marina Voica (”Dor”), Aurelian Andreescu (”Cântec de leagăn”), Adrian Daminescu (”Ascultă-ți copiii care plâng”, ”E numai un joc”), Gabriel Cotabiță (”Prima iubire și ultima”), Corina Chiriac (”Păi de ce?”, ”Inima ta”, ”Fir de busuioc”, ”Pentru tot ce-a fost”, ”Să nu mă întrebi”, ”Pe tine n-am să te pot uita niciodată”), Mirabela Dauer (”Nu mai vreau”). Dintre piesele pe care și le-a interpretat singur amintim: ”Singurătatea mea”, ”Primăverii n-ai ce-i face”, ”Nu mă vei uita”, ”Rugă”, ”Chemarea dragostei”. Printre cele cântate în duet se numără: cele cântate cu Corina Chiriac (”Eu și tu”, ”Nopți la rând”, ”Și ieri, și azi, și mâine”) sau cu Sergiu Zagardan (”Dintr-o zi”, ”Cântece adunate”), precizează site-ul www.discogs.com.

A compus și binecunoscuta melodie ”Anul 2000”, melodie cântată înainte de 1990 de corurile de copii, care a fost preluată recent de Guess Who, fiindu-i schimbat ritmul de muzică ușoară cu unul de hip-hop și titlul — ”Locul potrivit”. Noua variantă a avut succes la radio și în cluburi.

Ani la rând (2009-2013) a realizat la Televiziunea națională emisiunea ”Atenție, se cântă!”.

Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR). De-a lungul carierei a primit peste 200 de premii. La 3 martie 2017 a primit din partea UCMR premiul la secțiunea Muzică de jazz sau Muzică instrumentală pentru lucrarea „Poate, miniatură pentru pian”, în cadrul festivității Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2016. Premiile UCMR reprezintă un eveniment anual important al industriei muzicale românești, fiind valorizată cu această ocazie activitatea unora dintre cei mai importanți creatori ai săi, deopotrivă din mediul academic și din cel al muzicii de divertisment.