Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Teatrul Anton Pann

Actriţă din Vâlcea, prezentă pe scena Festivalului Internaţional de Film

Teatrul Anton PannVeşti bune pe vâlceni, care sunt reprezentanţi cu cinste de o actriţă din judeţul nostru la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), festival care a început şi va ţine până pe data de 7 iunie 2015. Fastuosul eveniment are loc la Cluj, fiind vorba de cea de-a 14-a ediţie, ocazie cu care se vor aduce pe marile ecrane peste 30 de producţii cinematografice, proiectate în secţiunea „Zilele Filmului Românesc”. Ei bine, profitând de ocazie, an de an, sunt prezentaţi 10 actori talentaţi din teatrele din România, iar anul acesta printre ei şi-a făcut loc şi o actriţă din Vâlcea, de la Teatrul Anton Pann. Este vorba de actriţa Réka Szász, una dintre cele mai talentate actriţe, care a fost remarcată de public, dar şi de regizorul Tudor Giurgiu. „La Teatrul Anton Pann a jucat în următoarele spectacole: Revizorul de Gogol, Aproape (Almost, Maine) de John Cariani, pe scurt: CARAGIALE după I.L. Caragiale, Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, Trilogia Belgrădeană de de Biljana Sbrljanovic, Mai întâi te naşti de Line Knutzon, O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii de Simon Stephens/Mark Haddon, «Eşti un animal, Viskovitz!» după Alessandro Boffa şi «Femei/ Bărbaţi» de Willy Russell. Din 2011 până în prezent a lucrat cu regizori precum Vadas László, Cristi Juncu, Adrian Roman, Botos Bálint, Tudor Lucanu sau Vlad Massaci” – se arată într-un comunicat al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.