Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un brigand se află în libertate

” E plină lumea de escroci

” administratorul SC Orange SRL, din Rm. Vâlcea, va ajunge, în sfârșit, acolo unde-i este locul ” în urmăcu trei ani, VOCEA VÂLCII a sesizat opinia publică vâlceană că Puiu Marin, patronul „consignației auto” de lângă Complexul „M”-  Ostroveni, își jefuiește clienții care-i duc autoturismele la vânzare, comițând multiple infracțiuni ” drept urmare, trei ofițeri de poliție (în prezent pensionari) ne-au că utat la redacție, fiecare dintre ei, pe rând, încercând săne convingăcă infractorul este un râmnicean onorabil ” iată, acum, „onorabilitatea” prietenului polițiștilor ” dacă oamenii legii și-ar fi făcut datoria, acum, cei 17 vâlceni jefuiți de acesta nu ar fi înregistrat o pagubătotalăde peste 4 miliarde lei ROL

 

     În municipiul Rm. Vâlcea, începând cu anul 1991 funcționeazăfirma Orange SRL care are ca obiect principal de activitate efectuarea comerțului cu autovehicule, în regim de consignație. Pentru realizarea obiectului principal de activitate, societatea are deschis un punct de lucru în str. Crișan – lângă Complexul „M” din Ostroveni, având un parc auto cu autoturisme expuse la vânzare. Tot aici se mai aflăși un birou de perfectare documente radiere/înmatriculare în cazul săvârșirii actelor comerciale convenite. Patronul firmei este Puiu Marin, de 51 ani, devenit notoriu printre râmniceni în urma escrocă rii multor clienți care au apelat la serviciile lui.

 

                   

                    Primul semnal public

 

     La începutul anului 2004, un cititor al ziarului nostru ne-a cerut sprijinul pentru a-și recupera contravaloarea autoturismului său, vândut prin intermediul firmei de consignație auto, fiului unui polițist râmnicean binecunoscut. Victima și-a întâlnit mașina pe șoselele județului, având un alt număr de înmatriculare, semn că se consumase vânzarea-cumpărarea autoturismului și înmatricularea lui pe numele noului proprietar. Prezentându-se la administratorul consignației, acestuia i s-a spus că noul proprietar încă nu făcuse plata, dar că prezintăîncredere, deoarece tatăl său este un nume în poliția vâlceană , solvabil, dar și un om de temut. La contactul nostru cu Puiu Marin, nu am putut înțelege mai nimic, acesta folosind un limbaj de mahala, însoțit de gesturi descalificante pentru un om de afaceri, pretins a fi de mult coborât din copac. Nu știm cât de relevantăeste mențiunea făcutăacum, dar trebuie săse știe că , până la urmă, După mari insistențe și scurgerea a patru luni de zile, victima și-a primit banii meritați, iar noi ne-am ales cu înjurături și amenințări care nu ne-au speriat. Iar dacă nu am deschis un proces de insultăși calomnie împotriva necinstitului negustor este pentru că nu mai puțin de trei polițiști aflați în pragul pensiei au intervenit favorabil pentru Puiu Marin, încercând săne convingăcă el nu se aflăîn culpăpenală, totul fiind doar o problemăde Cod Civil (?!).

 

                    Năravul din fire, n-are lecuire

 

     După mai puțin e un an de zile, la 21 octombrie 2005, râmniceanul Alexandru Suciu a sesizat organele de urmărire penalăcă autoturismul său marca Volkswagen Passat, depus la SC Orange SRL, pentru comercializare (preț de vânzare 8.000 euro) și-a găsit cumpărător, în schimb el nu a primit de la Puiu Marin suma convenităși încasată. Evident, polițiștii au preluat cazul și au constatat că cele două părți au convenit actul comercial, în mod legal, întocmindu-se, în acest sens, și un contract de colaborare. Prin contract, se stipula că plata mașinii se va face proprietarului în termen de 30 de zile din momentul vânzării, iar pentru efectuarea operațiunii comerciale s-a convenit un comision de 50 de euro, pe care trebuie să-l achite cumpărătorul. La data de 22 august 2005, mașina a fost vândutăunei familii din Craiova, perfectându-se un act provizoriu de vânzare-cumpărare, Puiu Marin semnându-l în fals pe Alexandru Suciu. Ulterior, la 29 august 2005, Puiu Marin întocmește actul final de vânzare-cumpărare, unde-l semnează- din nou – pe adevăratul proprietar la rubrica vânzător, consfințind, astfel, infracțiunea de fals în acte publice. Apoi, cu acest document falsificat, l-a însoțit pe cumpărător („având mari pile la Poliție și Fisc” – După cum se laudă!) pentru identificarea auto, la RAR – Vâlcea, la organele fiscale și la Poliție – pentru radierea mașinii. La Poliție, Puiu Marin a întocmit certificatul de radiere, fără ca proprietarul-vânzător săfie de Față , falsificându-i semnătura. În prezent autoturismul circulălegal în județul Dolj, actul comercial încheiat și realizat, fiind perfect legal. Numai că existența falsurilor evidente, precum și faptul că Puiu Marin nu a înregistrat în contabilitate comisionul de 50 de euro („taxa de târg” – cum spune escrocul), îl duce pe individ tocmai în Codul Penal, fiind încriminat de înșelăciune, fals material sub semnăturăprivatăși evaziune fiscală.

 

                    Numărul înșelaților crește

 

     Văzând că oamenii legii nu-l bagăîn seamăși nici măcar nu-l atenționeazăcă activitatea sa necinstităpoate fi încadratăîn Codul Penal, Puiu Marin și-a continuat impasibil escrocheriile. În luna august 2005, Nicolae Marinescu a depus spre vânzare un autoturism marca Ford Mondeo, stabilind ca preț suma de 5.400 euro. Deși mașina a fost vândută, Marin a refuzat săfacă plata, invocând diverse motive. În realitate, cu consimțământul vânzătorului, Marin a vândut mașina cu 4.800 euro, folosind pentru radiere și înmatriculare același „modus operandi” ca și în cazul lui Alexandru Suciu. Pe fondul refuzului de a-i face plata, Nicolae Marinescu a plecat din țară , lăsându-i sorei sale – Violeta Oneață- o procurăpentru a-i lua banii și a-l reprezenta în fața legilor statului. Cu chiu, cu vai, După nenumărate intervenții, Puiu Marin i-a dat acesteia 1.700 euro, eschivându-se la plata diferenței. A urmat un proces ce a fost câștigat de vânzător și cu toate acestea Puiu Marin nu și-a achitat datoria. În acest caz, organele de poliție au reținut în sarcina escrocului infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnăturăprivatăși evaziune fiscalăprin neînregistrarea în contabilitate a sumelor de bani primite.

fără îndoială, anul 2005 a fost anul în care Puiu Marin a comis cele mai multe infracțiuni de înșelăciune, stilului său de brigand că zându-i victimă(15 octombrie 2005) Werner Renner, din Rm. Vâlcea, care a introdus în consignația auto a infractorului un autoturism marca Chevrolet Camaro, contra sumei de 6.750 euro. După vânzarea mașinii, Puiu Marin nu i-a mai restituit banii. Ca o „specialitate” a escrocului, acesta a negociat cu cumpărătorul (Ionel Burcuș) coborârea prețului cerut de vânzător cu 250 de euro, fără săaibăconsimțământul acestuia. După vânzarea mașinii, proprietarul Werner Renner l-a contactat pe intermediar pentru a intra în posesia banilor, dar Puiu Marin a invocat lipsa acestora, pe motiv că încă nu se făcuse radierea și cumpărătorul nu-i dăduse banii. Nici până în prezent cumpărătorul nu și-a primit banii.

Au urmat: ” Nicolae Udrea – Dacia 1310 – preț de vânzare 6.400 RON. Mașina acestuia s-a vândut cu suma de 6.600 RON (mai mult decât se convenise), însă actul de vânzare-cumpărare s-a semnat pe 6.400 RON

” Constantin Ghimiș – Dacia Nova – preț de vânzare 7.000 RON. Cumpărătorul a plătit 7.200 RON, însă în actul de vânzare-cumpărare s-a trecut 7.000 RON. Prețul mașinii i-a fost plătit vânzătorului în 5 rate, deși încasase întreaga sumăde la cumpărător.

” Mina Ioan Sava – a sesizat IJP Vâlcea, prin Internet, faptul că a introdus spre vânzare un autoturism marca Citroen BX, convenindu-se ca preț suma de 1.200 euro. Mașina s-a vândut cu suma de 1.250 euro, în contract inserându-se cu mai puțin de 50 euro.

” Marinela Oprescu – Volkswagen Passat, convenindu-se prețul de vânzare 8.300 euro, masina a fost vanduta cu 8.200 euro

” Vasile Vână – Dacia 1310 – 6.000 RON. S-a folosit același sistem de semnături false pe actul de vânzare-cumpărare, la radiere și la înmatriculare. La aceastăvânzare, Puiu Marin a pretins un comision de 250 RON, necontabilizat.

” Vasile Zamfirescu – Dacia Break – 6.500 RON. Autoturismul a fost vândut cu suma de 6.700 RON, încasându-se în plus 200 RON, nemenționați în actul de vânzare-cumpărare și neevidențiați în contabilitate.

” Adrian Enache – Dacia 1307 – preț vânzare 6.550 RON, mașina a fost vândutăcu 6.800 RON, falsificându-se contractul de vânzare-cumpărare

” Gheorghe Mega – Dacia 1310 – 5.500 RON, mașina a fost vândutăcu suma de 5.700 RON, falsificându-se contractul. Nu s-a înregistrat comisionul.

” Ion Croitoru – Dacia 1304 – 3.500 euro; După un timp, vânzătorul a redus suma pretinsăla 3.300 euro și mașina a fost vândutăcu 3.350 euro. Comisionul nu s-a înregistrat.

” Gheorghe Constantin Broscă reanu – com. Orlești, a introdus în regim de consignație la SC Orange SRL autoturismul marca Dacia 1300, la prețul de vânzare de 3.000 RON. Autoturismul a fost vândut la prețul de 3.200 RON, suma fiind plătităintegral de cumpărător. Conform stilului practicat de infractorul Puiu Marin, au fost falsificate documentele de vânzare-cumpărare, folosindu-se la radiere și la înmatriculare. Vânzătorul a fost amânat la plata banilor rezultați din vânzare, invocându-se diverse pretexte. Comisionul nu s-a contabilizat.

” Marius Dorin Neț – BMW – preț vânzare 1.700 euro. Autoturismul a fost vândut cu suma de 1.800 euro. Deoarece tânărul vânzător trebuia săplece la muncă în străinătate, a mers cu mama sa la Puiu Marin și i-a făcut un scandal de pomină. Din acest motiv, escrocul a achitat suma de 1.650 euro, arătând un contract falsificat prin care s-a stabilit prețul de 1.700 euro, iar 50 euro i-a considerat comision de vânzare. Fiind presat de timp, Marius Neț a acceptat și o astfel de situație, depunând, totuși, o plângere la IJP. Suma de 50 de euro reținutădin prețul încasat de la cumpărător nu a fost contabilizată. Contractul de vânzare-cumpărare semnat de Puiu Marin în locul vânzătorului, reprezintăfals în înscrisuri sub semnăturăprivată, deoarece acest document este susceptibil săproducă efecte juridice, respectiv radierea și reînmatricularea autoturismului.

” Paul Petrescu – Dacia Break – preț vânzare 6.500 RON. Ulterior s-a modificat prețul de 6.000 RON, dar mașina a fost vândutăcu 6.200 RON. S-a folosit de documente falsificate și nu s-a înregistrat în contabilitate comisionul.

” Nicolae Grigore – com. Dăești a depus spre vânzare, la consignația lui Puiu Marin un autoturism marca Aro 243D și o remorcă a acestuia. A pretins suma de 3.000 euro. Pentru remorcă nu s-au mai întocmit forme de consignație. Mașina s-a vândut cu suma de 3.200 RON și în contractul încheiat s-a menționat suma de 3.000 RON. Comisionul nu s-a contabilizat.

În toate cazurile prezentate, trebuie reținut că firma de consignație reține un comision de 1 RON/zi pentru parcarea autovehiculelor oferite la vânzare. Lui Nicolae Grigore, pentru parcarea remorcii, în momentul retragerii lui i s-a pretins suma de 265 RON. Deși mașina a fost vândutăși radiată, iar prețul acesteia a fost încasat integral în momentul vânzării, Puiu Marin nu i-a făcut plata vânzătorului la termenul stabilit. Nici comisionul reținut și nici taxele de parcare reținute nu au fost contabilizate.

 

                    Final la Judecă torie

 

     În sfârșit, După atâția ani de jonglerii și infracțiuni comise, organele statului și-au făcut datoria. După pensionarea „mentorilor” acestui individ din Poliție, legea este întronatăacum de tinerii anchetatori (felicitări subinspectorului Răzvan Giuroiu) și Puiu Marin va ajunge acolo unde-i este locul. În dosarul de urmărire penalănr. 748/P/2006, nu mai este loc de intervenții și scamatorii, ca pe vremuri. Individul va ajunge în fața instanței de judecată, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnăturăprivată, fals intelectual în documente contabile, evaziune fiscalăși stopaj la sursă. Prin activitatea infracționalădesfășurată, administratorul SC Orange SRL a produs un prejudiciu total de 4,074 miliarde ROL, din care nu s-au putut recupera decât 816 milioane ROL. Defalcând prejudiciul produs celor 17 vâlceni, rezultăcă prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – constând în nerestituirea mașinilor vândute la proprietari, s-a produs un prejudiciu de 1,63 miliarde ROL. Prin săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare a contribuției sociale la bugetul de stat s-a produs un prejudiciu de 555,5 milioane ROL, iar prin activitatea de omisiune a înregistrării în evidențele contabile, un prejudiciu de 1,881 miliarde ROL.

 

                    Citat din concluziile anchetatorului

 

     „Având în vedere valoarea mare a prejudiciului produs de învinuit prin activitatea infracțională, precum și modalitatea de producere a prejudiciului și comportamentul acestuia pe parcursul cercetărilor, consider că faptele reținute în sarcina învinuitului prezintăun pericol social deosebit pentru ordinea publică , în special pentru nerealizarea obligației fiscale („¦). Din probatoriul administrat în cauză, rezultăcă Puiu Marin se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor menționate, faptele fiind săvârșite cu intenție directăși anume, urmărind creșterea veniturilor sale prin sustragerea de la obligația plății taxelor și impozitelor, precum și creșterea veniturilor sale prin rularea pe parcursul unor perioade de timp mai mari a sumelor încasate din vânzarea de mașini și nerestituirea lor proprietarilor la termenele scadente”.