Acasă Arhiva Ultimul condamnat în Dosarul „Canistra” a ajuns în spatele gratiilor

Ultimul condamnat în Dosarul „Canistra” a ajuns în spatele gratiilor

Cosmin Trașcă a fost extrădat de autoritățile engleze și are de ispășit o pedeapsăde 9 ani de închisoare ” în anul 2003, pentru 52 de inculpați, printre care și Trașcă , instanța Curții de Apel Pitești a pronunțat condamnări cu închisoarea care cumuleazăo perioadă de 242,2 ani

 

Cosmin Trașcă , unul dintre cei 52 de inculpați în Dosarul Canistra, a ajuns în spatele gratiilor, el având de executat o pedeapsăprivativăde libertate de 9 ani. În data de 17 iulie a.c., Trașcă a fost extrădat din Anglia și încarcerat într-un penitenciar de maximăsiguranță. La momentul în care s-a finalizat procesul, Cosmin Trașcă luase drumul străinătății, astfel încât el nu a putut fi găsit de autoritățile române pentru a executa mandatul de arestare. În luna aprilie a anului 2006, el a fost dat în urmărire internațională, iar în urma schimburilor dintre Poliția românăși Interpol s-a reușit prinderea lui Trașcă . În data de 12 mai 2007, autoritățile judiciare engleze au anunțat că Trașcă a fost arestat provizoriu. El a fost prins pe un aeroport din Londra, în timp ce încerca săpărăsească Anglia, sub o identitate falsă. 

Remember

Cam pe la sfârșitul anului 2001, în mediile suspecte ale politicului județean se vorbea despre existența unor posibilități de a se obține ușor banii necesari câștigă rii alegerilor în județul nostru, reprezentanții Puterii de atunci reușind cu greu săascundăsursa pe care o aveau în vedere, țițeiul extras din sondele aparținând Schelei Petroliere DRĂGĂȘANI – Sucursala PETROM Pitești a SNP PETROM SA livrat prin conducte la SC CONPET SA – Ploiești. Nu se știe precis dacă zvonurile au avut corespondent în realitatea din teren, dar cert este că în acel an Puterea s-a schimbat, semn că în afara senzaționalului nimic nu s-a ales din dorința unor politiceni locali. În schimb, în perioada februarie 2000 – ianuarie 2001, organele de poliție au constatat că pe raza județului Vâlcea și Olt s-au comis furturi masive de țiței (cca. 850.000 lt), combustibil sustras de la sondele de extracție, din parcuri petroliere și din conducte magistrale de transport. Prin dosarul penal nr. 00048/2001, întocmit de col. Nicolae Petrăreanu – șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea și lt. Col. Aurel Sanda – șeful Serviciului Cercetări Penale din aceeași unitate și ofițer cu cercetarea penalăspecială, un număr de 32 inculpați (infractori cu fapte conturate) și 24 de învinuiți (că rora instanța de judecatăle va contura faptele) au fost trimiși în judecată. La săvârșirea unor furturi de țiței au participat și unele cadre de poliție aparținând IJP – Vâlcea, fiind acuzați de producerea unor infracțiuni: cpt. (r) Dorel Albină, plt. adj. (r) Romulus Degeratu, plt. adj. (r) Ion Vlăduț, plt. (r) Ion Șuta, plt. (r) Nicolae Zmaranda, plt. (r) Marin Dumitrașcu, plt. (r) Ion Enache și plt. (r) GheorghițăIoachim. În schimbul unor sume de bani sau altor foloase primite de la coparticipanții la săvârșirea sustragerii de țiței, acești polițiști au asigurat protecția membrilor grupurilor infracționale. Cantitatea totalăde țiței sustrasădin conductele de transport – conform declarațiilor inculpaților – a fost de circa 385.000 lt, 235.000 lt din sonde și 230.000 lt din parcurile petroliere.

Inculpații au fost obligați de instanțăsăplătească cu titlul de despăgubiri civile că tre SNP PETROM SA – Sucursala „PETROM” Pitești – Schela Drăgășani suma de 773,1 miliarde lei vechi și că tre SC CONPET SA Ploiești – 2,1 miliarde lei. Sentința a fost pronunțatăîn ședințăpublică în ziua de 29 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Pitești – Secția Penală.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.