Acasă Arhiva Şi în acest an ‘Cupa staţiunilor’

Şi în acest an ‘Cupa staţiunilor’

În ultima perioadă, Direcția Județeana pentru Sport a derulat numeroase acțiuni pe teritoriul județului. În luna august, DJS Vâlcea va organiza, din nou, „Cupa stațiunilor”, competiție care va aduna la start tineri elevi si profesori din toate stațiunile vâlcene – că limănești, Olănești, Voineasa, Horezu, Băile Govora. „Este o competiție cu tradiție în județul nostru. Anul trecut, manifestarea derulată la că limănești a avut mult succes. Sper ca în acest an numărul participanților să fie mult mai mare ca anul trecut. De aceea, vom încerca să mediatizăm această acțiune cât mai mult în presa vâlceană”. Competiția va cuprinde diferite întreceri de fotbal, tenis, atletism etc.

Direcția Județeana pentru Sport a derulat numeroase acțiuni pe teritoriul județului. În luna august, DJS Vâlcea va organiza, din nou, „Cupa stațiunilor”, competiție care va aduna la start tineri elevi si profesori din toate stațiunile vâlcene – că limănești, Olănești, Voineasa, Horezu, Băile Govora. „Este o competiție cu tradiție în județul nostru. Anul trecut, manifestarea derulată la că limănești a avut mult succes. Sper ca în acest an numărul participanților să fie mult mai mare ca anul trecut. De aceea, vom încerca să mediatizăm această acțiune cât mai mult în presa vâlceană”. Competiția va cuprinde diferite întreceri de fotbal, tenis, atletism etc.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.