1

SĂPTAMÂNA vâlceană PE SCURT

 

” în ultima sa conferințăde presă, liderul PNL și-a dat examenul de doctorat în neputințăși prostie. El ne-a acordat peste 15 minute, timp în care a „tras” din toate unghiurile și cu arma calomniei împotriva noastră. Hotărât lucru, omul acesta și-a pierdut mințile ” zilele astea, am putut vedea la posturile de televiziune locale un pitic politic județean, deși, fizic, este mare cât palatele nelocuite ale conaționalilor noștri din Colonia Aleea Nuci. Omul are de toate: putere, bani, influențăși persuasiune, dar nu mai are minte și prieteni ” la campania noastrăde presăprin care ne-am dorit săcontribuim la redarea onoarei partidului lui Brătianu, Emilian Frâncu a ajuns și el la concluzia că Ion (Garoafă) Nicolae – candidatul său la Primăria Râmnicului este cea mai proastăsoluție. La întrebarea majorității liberalilor vâlceni „Cu cine candidăm?”, nu prea sunt răspunsuri

 

” În ultima sa conferințăde presă, liderul PNL și-a dat examenul de doctorat în neputințăși prostie. El ne-a acordat peste 15 minute, timp în care a „tras” din toate unghiurile și cu arma calomniei împotriva noastră. Hotărât lucru, omul acesta și-a pierdut mințile. Deși îi place săspunăcă a ajuns săconducă județul, uitămereu că partidul lui este la guvernare și că presa trebuie săcritice Puterea. Cu o abilitate de diplomat de cartier, el a reușit să”traducă ” aproape toată presa locală, aducând-o în portofelul lui, care – contra cost – îl tămâiazăde viu. Tendințele liberalului șef de autocrație au fost relevate cel mai bine de poliloghia ieftinăși fără logică clamatăla conferința de pomină, de miercuri. Oare, nu este bine că se mai găsește cineva care să-l critice sau să-i critice pe apropiații lui din partid care sar calul? Oare este el atât de perfect încât orice critică îi strică parfumul de tămâie care plutește în jurul său? Desigur, Emilian Frâncu – politicianul, a luat-o razna și ne îngrijoreazăstarea lui! Retoric, în fața camerelor de luat vederi, s-a întrebat de ce nu-l critică m și pe primarul Gutău sau pe deputatul Vlădoiu, ca pe el. Păi, de ce săo facem, dacă partidele lor nu sunt la guvernare, iar Mircia Gutău nu mai este implicat în politică ? Noi stăm cu ochii pe politic și pe parlamentari, că de aici vine mirosul putregaiului. Cât privește activitatea administrativăa primarului Gutău, până acum nu am găsit motive de critică , ca de altfel nici un ziarist ce nu scrie la comanda lui sau a lui Ion (Garoafă) Nicolae. Noi nu avem „oameni” în Consiliul Local, nu avem interese private sau de grup care converg sub autoritatea legislativăa instituției administrative de stat, nu avem rude și prieteni pe care să-i angajăm în primărie sau în societățile comerciale unde primăria este acționarul majoritar, nu vrem săobținem certificate de construire – ocolind (puțin) legea, nu vrem săne angajăm vreun „cotizant” ca șef de piațăetc., etc. În schimb, Frâncu și ai lui ciraci, tocmai asta i-au cerut primarului și, deși au fost satisfăcuți, vor și mai mult. De aceea îl atacă cu spume la gură. Ei știu bine ce se întâmplăîn spatele cortinei de la primăriile județene și le „operează”, din când în când. În cazul în care vom afla și noi mișmașurile de îmbogățire din licitații, acordări de fonduri bugetare sau cum se produc nereguli de „sărac și cinstit”, îl asigurăm pe Măndelul județului că -i vom „arde” pe vinovați. Ca și pe el, de altfel! Pentru omul acesta, că ruia Puterea i-a alterat până și logica, avem întreaga compasiune. Fie ca și conștiința sa săse transforme în minte, cele două noțiuni neputând fi confundate.

” Scrisul pe fugădăuneazăgrav gramaticii și sintaxei. Așa-i. Ia de citește în continuare. E scris pe fugă. Măh, acu’ serios vorbind, n’ar fi păcat ca actualul PNL sădispară? Păi ia gândiți-văla o politică fără : ” Bijboacă – Meleșcanu, la MApN, cu figura lui de liberal adevărat, care a supt lapte liberal de la țâța secretarei devenitănevastă? Cum ar fi, eh? Ajuns el ditamai președinte AVAS deși nu parlește în nici o altălimba străină(decât a secretarei Bijboacă , evident?) și ministru care trebuia sănegocieze retrageri strategice pentru partid? ” Păcuraru, acest orator adevărat al sistemului de pensii și munci sociale. Cine ne-ar mai fi ținut cu urechile cât foile de varzăca săauzim și înțelege ce mormăie ministrul nostru? ” Olteanu, acest fin (analist) al premierului, cel ajuns direct din familia de aparatcik în marea familie liberală? Și dacă familia te-a făcut, familia te promoveazăîn funcție, cum altfel săajungi președinte CD dacă nu ești un fin(uț)? ” Orban. Eh, da. Mai aveți ce zice la ăsta? Păi mai vedeam noi menestreli, chitariști și fanteziști prin ministere? Răsunăvalea și Ministerul Transporturilor când își acordeazăOrban chitara și glasul roților de tren. ” Norica. Ziceți că nu-i frumoasăși deșteaptă? Sunteți tâmpiți, păi ați văzut-o stând vreodatălângă Buruianăca săfaceți comparații? Plus că poate vota și când nu e în țară , pentru că , la fel ca și Jiji Fecali, are nepoți băi… ” Oroveanu. Nu’l mai știți p’ăsta?? Era tinerelul ăla promovat de Tăriceanu la Avas și schimbat cu Bijboacă . Bijboacă -El. Singurul băiețaș din lumea asta care predăla universități europene având în CV doar un carton în economics. Între altele și consilierul economic al Motociclistului, că na, doar nu era să-l consilieze un câștigă tor de premiu Nobel ” Crin, această garofițăliberală, care vorbește mult și îi place săs-asculte, deși nu spune nimic. L-am pus aici că era simpatic cu vituperațiile lui, deși nu știu dacă mai trăiește După referendum, că înainte era cel mai prezent personaj în viața mea, pe toate canalele, și acum e ca liberalu’n ceață.

” Zilele astea, am putut vedea la posturile de televiziune locale un pitic politic județean, deși, fizic, este mare cât palatele nelocuite ale conaționalilor noștri din Colonia Aleea Nuci. Omul are de toate: putere, bani, influențăși persuasiune, dar nu mai are minte și prieteni. Și noi i-am fost prieteni, dar ne-am lăsat. Nu-i de noi. De când și-a dat seama că este pe alt tabel, ne acuzăneîncetat. Ba de una, ba de alta, ba de comportare comunistă. Nu ne suportă, pentru că nu-l lăudăm. Un ziar care se respectănu se apucă sălaude faptele bune ale cuiva, ca pe vremea ziarului „Orizontul”. Nu mai merge, iar critica a ajuns o marfă, vânzând ziarul. De nenumărate ori, l-am menționat pozitiv pe individ, în comiterea faptelor sale bune (și a făcut multe, ca parlamentar!), aflate doar din melosul popular, pentru că niciodatănu ne-a informat despre ele, preferând sănu se afle sau săafle doar câțiva vasali de-ai lui. Atunci cum săscriem bine despre el? Săvămai spunem și de ce păstreazătăcerea? De ce primesc – pe ochi frumoși – unele școli sau primării, bani guvernamentali? Neavând probe că în spatele acordării lor stau acte de corupție, nu am acuzat pe nimeni (și nici nu acuzăm!), deși știm cu toții că ele se produc în progresie geometrică , vizibile doar în bunăstarea celor ce graviteazăîn jurul șmecherilor. Acum, noi nu spunem că omul pe care-l vizăm este un corupt, dar cineva din anturajul său apropiat cere bani în numele lui (bani negri!) și de la privatizați și de la bugetari. De aceea stăm cu ochii pe el, pe „casier” și pe ciracii remarcați, așteptând săcalce pe bec. Vâlcenii știu multe, văd multe și dacă ne mai văd și pe noi că abdică m de la critica Puterii s-ar putea sădevinănostalgici După comunism. Politicianul despre care scriem, pierzându-ne și pe noi de prieteni (asta de mai mult timp și NUMAI din vina lui!), nu vedem de ce l-am mediatiza pozitiv – pentru că , recunoștem, face și fapte bune sau foarte bune pentru comunități. Pentru asta are „tămâietori” pe care-i plătește bine și de care noi ne-am delimitat, desolidarizându-ne de corupții presei. Dorim săle transmitem cititorilor noștri că în spatele TUTUROR articolelor favorabile scrise despre politicieni sau parlamentari stau contracte de publicitate substanțiale și bani negri. VOCEA VÂLCII nu are nici un astfel de contract, păstrându-ne steagul demnității sus și independența profesională. Și nici nu scriem „la comandă”, așa cum afirmămustăciosul pe care-l vizăm că am face-o. Spre deosebire de el, nouă, conștiința ne este transformată, de mult, în minte!

” S-ar putea zice că deputatul Emilian Frâncu a ajuns marota noastrăjurnalistică . că -l vânăm în toate activitățile sale și-l critică m. Nimic mai fals. Nu prea știm noi ce fapte bune comite el zilnic, dar pe cele rele ni le aduc la cunoștințăchiar și colegii săi de partid, dar și o parte a salariaților de la postul de televiziune pe care a mimat (doar) că l-a vândut socrului său. Acum am aflat, totuși și o faptăbunăcomisăde liberalul șef. La campania noastrăde presăprin care ne-am dorit săcontribuim la redarea onoarei partidului lui Brătianu, Emilian Frâncu a ajuns și el la concluzia că Ion (Garoafă) Nicolae – candidatul său la Primăria Râmnicului este cea mai proastăsoluție. La întrebarea majorității liberalilor vâlceni „Cu cine candidăm?”, nu prea sunt răspunsuri. Așa cum Iulian Comănescu – fostul lider al PSD nu și-a format înlocuitori la șefia partidului, nici liderul județean al PNL nu a promovat și evidențiat intelectuali pentru politic și administrație. Datoritălui Nicolae, organizația PNL Vâlcea nu va atinge cota de 7% din sufragiile electoratului, la alegerile din 2008. La ultimul sondaj de opinie, pentru candidatura de primar, sondaj comandat de PNL, omul cu mustăți de bulibașăși aere de mare șef a obținut numai 1,8% din sufragii. De teama unei revolte, Frâncu a oprit sondarea, amintindu-și că le-a promis colegilor de partid că dacă „Dințișor” nu realizeazăminimum 15%, îl scoate din decor. Pe acest fond, se pare, Ion Nicolae este tras pe linia moartă. Nu mai este bun nici ca „iepuraș” în cursa pentru voturile prin care se obțin scaune de consilieri liberali municipali. Gurile bune (că acelea ce-s rele sunt numai ale lui Frâncu și Nicolae!) spun că , în curând, o delegație mare de liberali se va duce la București ca să-i cearăex-senatorului Matei Vintilăsăcandideze la primăria Râmnicului, anul viitor. Ar fi, asta, o soluție onorabilăde contrapartidăa administrației Gutău. Deci, se poate! Se poate ca și Emilian Frâncu săse trezească la realitate și pentru faptele lui onorabile săfie lăudat de ziariștii județeni, chiar și fără bani”¦