Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Remember 2006

• Reușitele VOCEA VÂLCII • VOCEA VÂLCII a declanșat, în 2006, trei campanii de presă, soldate cu succese răsunătoare. În rândurile care urmează, dorim săle readucem în atenția opiniei publice. Suntem convinși că un ziar are menirea – pe lângăaceea de a prezenta informațiile în termeni reali – de a încerca, pe cât posibil, săschimbe cursul evenimentelor în beneficiul cetățenilor. Iar noi am reușit, După un volum imens de muncă coroboratăcu mult curaj și dorința de a determina, așa cum spuneam, schimbarea opticii în ideea descoperirii adevărului, că ii celei drepte.

 

VOCEA VÂLCII l-a schimbat pe Dumitru Lazăr din funcția de director al bibliotecii județene
Pentru început, dorim săamintim campania de schimbare din funcție a directorului Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, Dumitru Lazăr. Iatăcâteva titluri din VOCEA VÂLCII, ce fac referire la acest demers jurnalistic. Biblioteca județeană , un loc blestemat?, Dictatura lui Lazăr umbrește prestigiul Bibliotecii Județene, Lazăr și-a tras salariu de merit sau Lazăr, fă-ți bagajul și te du! „De la începutul anului, investiția de la Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” a fost supusăunor ample anchete jurnalistice, apărute în mai multe publicații, printre care și VOCEA VÂLCII. Tot de atâta timp, directorul bibliotecii, Dumitru Lazăr, nu a catadicsit săaibănici o reacție publică vizavi de informațiile deloc favorabile apărute în presa vâlceană. Tocmai de aceea, mai mulți jurnaliști din presa localăau luat hotărârea de a determina o conferințăde presăla sediul Bibliotecii Județene, bineînțeles avându-l pe Dumitru Lazăr drept protagonist” – scria redactorul Magda Îolea, într-unul dintre articolele sale. Mai mult, în încercarea noastrăde a determina schimbarea acestui director, am dorit săatragem, în permanență, atenția asupra comportamentului său dictatorial. „În ultimul timp, nimic din ceea ce întreprinde Dumitru Lazăr, încă directorul bibliotecii Județene, nu ne mai miră. Cu toate acestea, noi ne facem datoria de ne informa cititorii și pe diriguitorii județului despre ce se întâmplăîn interiorul Bibliotecii Județene, acolo unde de ani de zile domnește haosul, dezinteresul Față de banului public și teroarea asupra majorității angajaților” – semna același redactor, într-unul dintre numerele publicației VOCEA VÂLCII. După ce au curs râuri de cerneală, în cele din urmă, campania dusăde publicația noastrăa fost încununatăde succes, iar Dumitru Lazăr și-a dat demisia: „în câteva zile, legea privind managementul instituțiilor de culturăva fi publicatăîn Monitorul Oficial, iar Lazăr este nevoit, vrea, nu vrea, săpărăsească Biblioteca județeană . Acestaa fost declarat respins de că tre comisia de evaluare, constituităde Consiliul Județean” – scria VOCEA VÂLCII.

 

VOCEA VÂLCII a reparat nedreptatea făcutălui Gheorghe Gogârnoiu
Cea de-a doua campanie a fost pentru susținerea directorului Finanțelor Publice Vâlcea, Gheorghe Gogârnoiu, că ruia i se dorea schimbarea de că tre anumiți potentați locali și lucrători de prin presă. Romeo Popescu, redactorul-șef al publicației VOCEA VÂLCII a alocat, acestui subiect, mai multe numere de ziar. Cu fiecare articol scris, a încercat sădemonstreze vâlcenilor că șeful Finanțelor Publice a fost ținta unor atacuri mârșave, nemotivate. În cele din urmă, „Vocea Vâlcii” a descoperit „OAMENII DIN SPATELE ATACURILOR DE PRESĂ MURDARE DUSE ÎMPOTRIVA DIRECTORULUI FINANÎELOR PUBLICE ec. GHEORGHE GOGÂRNOIU”. „Nu cu mult timp în urmă, la comandă, au început atacuri mârșave de presă, împotriva directorului executiv al Direcției Finanțelor Vâlcea, ec. Gheorghe Gogârnoiu. Port drapelul acestei mârșăvenii a fost săptămânalul bucureștean „Avocatul tău” și un ziar efemer județean, făcut la apelul bocancilor din orgoliul nu mai știm noi cui analfabet infatuat. Cunoscând „terenul” (Dosarul ECOPAINT) pe care s-a dat atacul incorect și tendențios împotriva șefului finanțelor județene, ne-am permis săintervenim prin investigații jurnalistice pentru a descoperi cine sunt încă ierătorii și abjecții care au murdărit imaginea județului Vâlcea. Cazul ECOPAINT fost un subiect pe care noi l-am prezentat și dezvoltat în premierăjurnalistică , cu mult timp înaintea prezentării „șocante” în presa urechistă, localăși națională. Pentru că pseudo-ziariștii vâlceni care au preluat de pe Internet articolulul nostru și prezentarea evaziunii comisăde patronul firmei menționate s-au folosit și de numele VOCII VÂLCII, ne-am implicat în lămurirea atacurilor stupefiante, suburbane, insultătoare și neprofesionale, cu intenția declaratăde a-i arăta cu degetul pe păpușarii beneficiari ai scandalului ce se prefigura. Urmare a primei atenționări publice, prin care semnalam că este calomniat, cu multăușurințăși nefondat, un înalt funcționar public supus prezumției de nevinovăție, am devenit ținta calomniilor și insultelor din ziarele menționate mai sus. Nici unul dinte „zmeii” de presăcalomniatori, semnatarul articolului din „Avocatul tău” sau cel al articolului din „Realitatea (cui?!)” nu au stat de vorbăcu șeful finanțelor înjurat cu atâta obidă, comițând o gravăeroare profesionalăpentru care, cu siguranță, vor da socotealăîn instanța de judecată” – informa redactorul-șef Romeo Popescu. Cel de-al doilea material, intitulat „DOI MAFIOÎI STAU ÎN SPATELE ATACURILOR PRIN PRESĂ DATE DIRECTORULUI GOGÂRNOIU”,a clarificat, în mod cert, orice urmăde dubiu ce mai putea exista cu privire la sabotajul la care a fost expus Gheorghe Gogârnoiu, nemeritat, în opinia ziarului VOCEA VÂLCII. „În urma demarării investigațiilor legate de atacurile mârșave prin presăcomise împotriva directorului executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogârnoiu, săptămâna de săptămânăși număr de număr, în ziarele „Avocatul tău” și „Realitatea Vâlceană”, am putut stabili cu certitudine grupul de „complotiști”, profilul lor moral, nemulțumirile ce-i macinăși sponsorii care impulsioneazăfinanciar denigrarea înaltului funcționar public. Lichelele care susțin cu informații false sau trunchiate, documente furate din instituție și minciuni ordinare articolele din ziarele amintite, sunt salariați ai Finanțelor Publice care nu și-au găsit împlinirea profesionalăce și-o doreau, șefii lor apreciindu-i După cum merită, sancționându-i aspru, conform prevederilor Codului Muncii. Precizăm că în rândul celor care aduc ofensăconducă torului unei instituții de stat am distins trei categorii de indivizi”.

 

Campania pentru eliberarea primarului Mircea Gutău
Fărăîndoială, cea mai importantăcampanie de presăa noastrădin anul 2006 a fost aceea de susținere a primarului municipiului Rm. Vâlcea, Mircea Gutău. Mii de râmniceni au trimis, pe adresa redacției noastre, scrisori în care ne mărturiseau că sunt convinși de nevinovăția edilului-șef. „MASCARADA DNA” a fost titlu cu care a debutat campania noastrăde susținere a lui Mircea Gutău. „(…) Ulterior, a fost reținut de DNA și primarul Mircea Gutău, deoarece, conform primelor concluzii, vicele Dicu nu ar fi putut săaprobe o astfel de autorizație, singurul în măsurăsă-și punăsemnătura, conform atribuțiunilor de serviciu, fiind numai primarul. Acțiunea de surprindere a fost pusăla cale de procurorii anti-corupție de la DNA, în baza auto-denunțului celui mai controversat om de afaceri vâlcean, patronul firmei ROVIMET- Constantin Popescu zis Crinu. Flagrantul realizat în restaurantul hotelului Maria, l-a aruncat în afara legii pe Nicolae Dicu, drept pentru care acesta a și fost arestat”. Au urmat, apoi: „ELIBERAÎI-L PE PRIMAR!”, „LIBERTATE PENTRU PRIMAR”, „FALSUL DE LA DNA”,„Primarul Mircia Gutău va avea parte de dreaptăjudecată” și „Primarul Mircia Gutău a fost eliberat condiționat”. Timp de 4 luni de zile, în paginile VOCII VÂLCII au apărut documente incendiare, în exclusivitate, despre cazul Gutău-Dicu. În toatăaceastăperioadăam publicat probe din dosar, rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, precum și notele de interceptare a convorbirilor telefonice dintre delatorul Crinu Popescu și cei doi edili. În rândurile ce urmează, văprezentăm și câteva pasaje din articolele scrise de redactorii publicației noastre, pentru campania de susținere a lui Mircea Gutău. În cele din urmă, adevărul a ieșit la iveală, iar primarul Râmnicului a venit acasă, acolo unde era așteptat de marea majoritate a celor care l-au ales. „Joi, 6 iulie, în jurul orei 14:55, Constantin Popescu l-a sunat pe primar și l-a invitat la masăla restaurantul hotelului Maria. Primind un refuz politicos, acesta a cerut permisiunea unei vizite la sediul primăriei. Mai târziu, După 30 de minute, a intrat agitat în biroul lui Mircia Gutău, spunând: „ Eu plec în concediu vreo 3 zile și rămâne cum am stabilit cu Bebe Dicu”. După un moment de stupoare, replica primarului a fost: ”Domnule Popescu, văsprijin săobțineți autorizația, numai dacă aveți acordul notarial al vecinilor. Dacă este așa cum spuneți, că aveți inclusiv acordul domnului Fieroiu, depuneți documentația la Urbanism și sunteți rezolvat”. Dialogul se aflăarhivat în dosarul întocmit de procurorii DNA. În acest moment, caseta video, pe care denunțătorul a înregistrat dialogul ( camera video a fost disimulatăîn vestimentația sa) atestăgestul și următoarea frază: ( Constantin Popescu – ducând mâna spre buzunarul de la piept) „ ªtiți, am avansul acela…” Mircia Gutău: „ NU! Poftiți afară!”, refuzând categoric mita intenționată” – semnala redactorul-șef Romeo Popescu, în articolul intitulat „MASCARADA DNA” sau „Primarul Mircia Gutău și Nicolae Dicu viceprimarul municipiului Rm.Vâlcea, au fost scoși din Penitenciarul de MaximăSiguranțăColibași, pentru a fi judecați de magistrații din cadrul Tribunalul Județului Vâlcea. Cei doi sunt cercetați pentru luare de mităși respectiv complicitate la luare de mităîn valoare de 50 de mii de euro. În urma primei înfățișări care a început la ora 10.30 și a durat nu mai puțin de douăore și jumătate judecă torii au deliberat timp de alte trei ceasuri eliberarea condiționatăa lui Mircia Gutău și reținerea în continuare în arest preventiv a lui Nicolae Dicu. Instanța a decis că măsura arestării preventive în cazul inculpatului Nicolae Dicu sărămânăîn continuare. În cazul lui Mircia Gutău s-a decis ca măsura de arestare preventivăsăfie înlocuită, acesta fiind pus în libertate cu interdicția de a părăsi localitatea. Imediat După pronunțarea sentinței de că tre Adriana Dinescu Mărăcinescu – președintele completului de judecată, procurorii din cadrul DNA, nemulțumiți de decizia luatăau făcut recurs cerând în continuare menținerea măsurii de arest preventiv în cazul lui Mircia Gutău. De asemenea și apărătorul lui Nicolae Dicu a introdus recurs. Procesul urmeazăsăse judece vineri, 15 septembrie, la Curtea de Apel Pitești” – informam în articolul, Primarul Mircia Gutău a fost eliberat condiționat.

 

Mităla liberali

Pe lângăcele trei campanii încununate de succes, VOCEA VÂLCII a adus în atenția opiniei publice și alte zeci de materiale, care sperăm noi, au suscitat interesul cititorilor noștri. Unul dintre ele cu titlul „ªpăgarul cu dinți de aur”, informam atunci vâlcenii cu privire la șpaga pretinsăde consilierul local liberal, Ion Nicolae, pentru angajarea unei cunoștințe de-ale sale la societatea ACVARIM SA. Iată, un fragment din articolul de care aminteam mai sus: „De nenumărate ori am semnalat comportamentul irațional al liberalului Ion Nicolae, individ atins de boala grandomaniei și contaminat de forța puterii politice. VOCEA VÂLCII și-a făcut datoria semnalând abuzurile acestuia, precum și vulnerabilitatea la intențiile de corupție. În urmăcu 6 ani de zile, am sesizat opinia publică despre mita pe care a primit-o acesta de la tatăl unei tinere absolvente a Facultății de Drept pe care l-a amăgit că -i va da subiectele de examen și că -i va asigura angajarea în funcția de jurist la Primăria Râmnicului. La citirea informației, primarul social-democrat Traian Sabău a sesizat Parchetul de pe lângăTribunalul Vâlcea, iar pe noi ne-a somat, printr-o adresă, săprezentăm probele în baza că rora am făcut afirmația. Pus în fața realității, oficialul râmnicean a fost nevoit săse întrebuințeze serios pentru mușamalizarea dosarului. De curând, același individ, dar de data acesta consilier municipal PNL, a primit o nouășpagă, ceea ce-l face vulnerabil în fața legii, drept pentru care va trebui sădea cu subsemnatul. Scandalul „ªpagăla liberali” poate lua amploare. O râmniceancă cu domiciliul în strada Nicolae Iorga, nr.2, (…) este așteptatăsădezvăluie în fața organelor de anchetănumele consilierului liberal care ar fi luat mităde la familia ei pentru schimbarea locului de muncă . Declarația datăde ea în fața unei înalte oficialități vâlcene a ajuns și în posesia noastră. Ea spune că banii pretinși (30 milioane lei vechi) au fost luați în douătranșe de „domnul Ion Nicolae – consilier local”. După ce a plătit prima parte din bani, denunțătoarea a insistat săfie angajatăla SC Acvarim SA”. Deși, acestui articol au urmat și altele în care semnalam că Ion Nicolae a săvârșit un act de corupție, iar justiția trebuia să-și facă datoria, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că cel care a denunțat mita, și-a retras plângerea.

 

Frâncu a făcut pipi pe Tăriceanu
Un alt eveniment care a șocat opinia publică , de aceastădatădin lumea politicului, a fost declarația lui Emilian Frâncu, prin care spunea că face pipi de premierul României, că lin Popescu Tăriceanu, apărut în cotidianul „Ziua”. „Nu mai departe de zilele trecute, presupusele vorbe ale liderului PNL Vâlcea, deschideau ediția de vineri a cotidianului central „Ziua”, iar dacă totul se va dovedi a fi adevărat, înseamnăcă politicianul Frâncu și-a pierdut, cu siguranță, simțul realității. În urmăcu puțin timp, presa naționalăa dezvăluit timid că liderii a nouăfiliale liberale s-au întâlnit la Micești (Argeș) – în vila Regiei Protocolului de Stat – pentru a pune la punct un plan de atac împotriva premierului Tăriceanu, președintele PNL fiind considerat de „conjurați” principalul responsabil pentru declinul partidului în sondaje. După demascarea făcutăde un turnător implantat de Bogdan Olteanu printre conspiratori, în justificarea întrunirii, șefii liberali din provincie au povestit că la întrunire, printre șprițuri, au vorbit despre infrastructurăși că au elaborat un proiect de rezoluție în vederea prezentării lui la Delegația Permanentăce a avut loc la Cluj. Rezoluție pe care nu au mai avut curaj săo prezinte… Cotidianul ZIUA a publicat, în exclusivitate, transcriptul replicilor pe care președintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu i le-a „turnat” președintelui PNL București, Ludovic Orban, care l-a sunat pentru a-l trage de limbăvizavi de episodul complotului din teritoriu. Apoi, tot el, Ludovic Orban a „ciripit” presei dialogul publicat. Deși neagăvehement. După izbucnirea scandalului, același Ludovic Orban a negat „șprițul de la Micești” și limbajul folosit de deputatul vâlcean, afirmând că „ceea ce a apărut în ZIUA sunt afirmații trunchiate și modificate”, dar nu neagădialogul purtat. Se prea poate săfie și așa. Numai că noi, cei care am stat, uneori, în anturajul privat al lui Emilian Frâncu, regăsim multe din refulările sale, expresiile „academice” și definitoriile accente ale caracterului său: izbucniri frenetice, lașitatea din spatele zicerilor războinice, „bălăcă reala” de cum îi vine la gură, explozii verbale necontrolate, utilizarea de termeni mai mult decât vulgari la adresa celor ce nu-i convin, copilăros, plângăreț, suspicios, laș, lingușitor și prefăcut. Legat de expresiile licențioase folosite și prezentate cititorilor („Pe Tăriceanu sănu-l mai văd în ochi. Eu sunt foarte supărat. Măp… pe Tăriceanu!” și „Mi se rupe c…u' de acest partid de c…at care a ajuns PNL”), expresii despre care semnatarul articolului din Ziua afirmăcă îi aparțin lui Frâncu” – scria VOCEA VÂLCII.

Olivia Pirvu