” Deputatul liberal crede că Emilian Frâncu își terorizeazăcolegii, care acționeazăpolitic doar sub imperiul fricii ” „M-am jenat pur și simplu de festivismul în stil ceaușist în care domnul Frâncu a înțeles să-și spele păcatele Față de premier, pe care tocmai a urinat în urmăcu o lună. Și ca toate săaibăun sens, exact ca-n povestea cu Moș Ioan Roată, a lui Alexandru Cuza, „domnul” l-a înnobilat pe primul-ministru, pupându-l pe obraz și cu limba-i dulce vârâtăîn urechea lui Tăriceanu, i-a spus dulce și mieros: „Unde m-am p șat acum o lună, pup azi” a spus el
Acum câteva zile, deputatul liberal Petre Ungureanu a anunțat, oficial, aderarea sa la Platforma Liberală, condusăde fostul consilier prezidențial, Theodor Stolojan. Parlamentarul susține că motivele care l-au determinat săia această decizie sunt multiple. Mai mult, liberalul a înființat, în Vâlcea, un Grup de inițiativăpentru susținerea noii construcții politice a lui Stolojan. Petre Ungureanu ne-a declarat că alegerea sa se datorează, în principal, sentimentului de „jenă”, cauzat de „felul în care arată, din punct de vedere politic, PNL-ul în acest moment”. Deputatul ne-a mărurisit că : „Vizita de marțea trecută, la Vâlcea, a premierului că lin Popescu Tăriceanu, în special modul în care a fost ea organizată, a fost pică tura care a umplut paharul. M-am jenat pur și simplu de festivismul în stil ceaușist în care domnul Frâncu a înțeles să-și spele păcatele Față de premier, pe care tocmai a urinat în urmăcu o lună. Și ca toate săaibăun sens, exact ca-n povestea cu Moș Ioan Roată, a lui Alexandru Cuza, „domnul” l-a înnobilat pe primul-ministru, pupându-l pe obraz și cu limba-i dulce vârâtăîn urechea lui Tăriceanu, i-a spus dulce și mieros: „Unde m-am p șat acum o lună, pup azi”. Și asta nu e tot La toate acestea, se adaugăjena profundăpe care o simt și o resimt în ochii vâlcenilor, nu numai liberali, care nu mai suportătransformarea Vâlcii în feudăa domnului Frâncu. Văspun franc, nu Frânc, că sper săreușesc săredăm liberalismului, în general, și Vâlcii în special, libertatea și onoarea pe care o merită”. În opinia sa, liberalii autentici din PNL Vâlcea sunt vexați de atitudinea de „vătaf”, afișatăde liderul vâlcean al acestei formațiuni politice.
„Frâncu a luat-o pur și simplu razna”
În plus, Petre Ungureanu a declarat că Emilian Frâncu are, în cadrul partidului, un comportament dictatorial, de satrap, care a dat naștere la tensiuni imense în cadrul PNL Vâlcea. „Este deja un truism dacă spui că el nu mai face politica liberalăla Vâlcea, și fie vorba între noi, singurele momente în care nu urlă, sunt acelea în care înfulecă . Eu m-am săturat. Și ca mine sunt mulți Partidul s-a transformat într-o curte de orătănii, ce se ascund zgribulite prin toate cotloanele, speriate și îngrozite de uliul care le poate lua în orice moment gâtul. Martori îmi sunt mulți, că deși nu se așteptau, am făcut eforturi susținute de care nici eu nu măcredeam în stare, să măintegrez în echipa lui Frâncu. Este imposibil. A luat-o pur și simplu razna și părerea, care nu este numai a mea, e că trebuie oprit. Primari liberali, viceprimari, președinți de organizații, directori de instituții sau membri ai comitetului executiv al PNL, constată, pe zi ce trece, că acest partid, la Vâlcea, se reduce la un singur om. El arbitrează, el joacă și tot el dăși notele. Trebuie oprit, repet. S-ar putea săfie greu pentru că oamenii sunt timorați. Am început acest demers la sugestiile nu numai ale electoratului vâlcean, dar și la cel al unor apropiați ai d-lui Frâncu” a zis el.
Sorin Zamfirescu și Bebe Iordache i se vor alătura lui Petre Ungureanu
Întrebat în cadrul unui interviu acordat zilele trecute postului local de radio „Metronom”, dacă poate nominaliza câțiva liberali care vor „ateriza” alături de el pe noua „platformă „, Petre Ungureanu a precizat: „Am prieteni politici care măurmează. Trei dintre ei mi-au dat acceptul săle pronunț numele și o săle spun în ordinea în care au aderat la platformă : fostul primar Sorin Zamfirescu (măonoreazădecizia dumnealui), al doilea este primarul Drăgășaniului, Bebe Iordache și cel de-al treilea este primarul comunei Malaia. De asemenea, mai sunt cel puțin 5 organizații locale ale PNL care trec cu arme și bagaje înspre gruparea Stolojan. La cabinetul meu de deputat se vor strânge adeziunile la această platformă . Sunt mai mulți președinți de organizații locale care au vrut să-și dea demisia împreunăcu primarii lor din cauza prestației de vătaf și de dictator a domnului Frâncu. Sunt consilieri județeni și locali care sunt jigniți de modul în care își face mendrele domnul Frâncu în conducerea județului, sunt directori de instituții descentralizate pe care nu le conduc directorii neapărat, ci le conduce Frâncu. Pot săvădau exemple de direcții care nu sunt conduse de oamenii puși în funcție, ci sunt conduse în mod direct și discreționar de domnul Frâncu. Mărefer doar la Direcția de Sănătate și la Inspectoratul de Învățământ” .
„Nu vreau locul lui Frâncu, e deja murdar”
Rugat săcomenteze posibila sa excludere din PNL, Petre Ungureanu a spus: „Nu cred că au curaj, dar pe fruntea mea scrie deja „apostolat”. Deși nu-mi doresc săse ajungăaici și chiar dacă Frâncu și-ar dori acest lucru, el nu poate hotărî, ci doar delegația permanentăa partidului. Dar, sigur, măaștept la orice și sunt pregătit pentru orice și cred că Frâncu este în stare de așa ceva. Sunt directori că rora le-a spus: „Eu v-am făcut, eu văomor!”, așa că măpot aștepta Îi rog pe aceia care au fost jigniți și umiliți de el sămi se alăture. Nu-i doresc neapărat locul, pentru că acesta este deja murdar” a menționat deputatul.
El a precizat că de foarte multăvreme, deputatul liberal Emilian Frâncu mimeazăpublic lupta sa cu opoziția. La puțin timp, dupăaderarea sa la Platforma Liberală, Petre Ungureanu i-a cerut demisia liderului PNL Vâlcea.
Acesta a mai spus că motivul pentru care nu a făcut toate aceste lucruri publice pânăacum, are o explicație simplă: „Am crezut în unitatea partidului și am crezut că ne putem rezolva problemele în interiorul partidului ( ) Și mai e ceva extrem de dureros pentru liberalii vâlceni Vreau sădezvălui și săopresc tentativa sinucigașă, dar interesată, de a înlocui oameni onorabili, persoane cu funcții de răspundere, care fac cinste PNL-ului, cu oameni ai PSD-ului, formațiune politică pe care o mulge de bani pentru sine și firma sa. Nu mai este un secret pentru nimeni, că de când conduce județul ca pe propria moșie, domnul Frâncu doar mimeazăcă se luptăcu opoziția”. Deputatul Petre Ungureanu a declarat că în acest moment, Emilian Frâncu nu mai poate conduce din umbrăPrimăria Râmnicului, deoarece „din fericire, primarul Mircea Gutău s-a întors acasă”. Parlamentarul se regăsește, de asemenea, alături de miniștri, senatori și primari liberali precum și președinți de filiale județene ale PNL din toatățara, pe lista de semnatari ai „Apelului pentru unitatea PNL”.
” Olivia PÎRVU
Apel
„Din considerație pentru electoratul vâlcean, precum și pentru colegii mei din PNL, am datoria moralăde a susține demersurile pentru coagularea și întărirea forțelor de dreapta în România. Ca atare, declar public aderarea mea la Platforma Liberalăinițiatăde domnul Stolojan. Măîndreptățesc la acest demers atât evoluția din ultima vreme a PNL la nivel național, cât și „involuția” ideilor liberale în județul Vâlcea, județ pe listele că ruia am ajuns deputat în Parlamentul României. Așa cum am afirmat în numeroase ocazii, nu performanțele Guvernului îmi dau de gândit (pentru că acestea sunt reale), ci mai ales orientarea actualăa conducerii Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal se aflăîn fața unor mari provocă ri că rora trebuie săle facă Față . Măîndoiesc sincer că actuala conducere a partidului înțelege, apreciazăși mai ales evalueazăcorect situația critică în care ne găsim. Personal consider că ideea de Alianțăeste una câștigătoare și voi acționa în sensul perenității ei. Măconving pe zi ce trece că gestul meu de a susține Platforma politică liberalăpentru clarificarea doctrinară, unitatea și relansarea forțelor de dreapta este singura soluție pentru salvarea Partidului Național Liberal. În acest context se înscrie gestul meu și anunț pe această cale că în județul Vâlcea, în cadrul PNL, am înființat Grupul de inițiativăpentru sprijinirea Platformei Liberale. În mod deosebit îi asigur atât pe cetățenii vâlceni care ne-au votat și mai ales pe colegii mei liberali că voi acționa în așa fel încât sănu se mai îndoiască de justețea ideilor liberale. De asemenea, sunt convins că prietenii mei politici vor aprecia gestul meu și îi vor înțelege corect sensul. Cred că atât electoratul, cât și colegii mei liberali din Vâlcea merităsăfie reprezentați cu mai multădemnitate și decență.”
Avocat Petre Ungureanu
Deputat PNL de Vâlcea
Lasă un comentariu