Acasă Arhiva Pana cand?

Pana cand?

Pe canicula asta, nu-i de mirare că javrele din presa județeană au turbat. Niște paraziți micuți, agresivi și, absolute nulități, ca profesioniști, au încercat să emită judecă ți asupra unor demersuri făcute de ziarul nostru privind prezumția de nevinovăție a conducă torului DGFP Vâlcea, în cazul firmei evazioniste ECOPAINT. Acordând unora și altora note, de la o catedră imaginară pe care s-au cocoțat, maidanezii vizați au că zut și și-au rupt gâtul. Deși expresia pare dură, ea este perfect adecvată. „Jurnaliștii” în discuție sunt, de fapt, niște limbrici de presă, inconfundabili. Comentariul de acum este inspirat de ultima diversiune de presă, montată de un individ cu nume de „îmbrăcă mintea păsărilor” și de agresivitatea iresponsabilă a găștii de infractori și de prostănaci care-l susțin, insultând și calomniind, împreună, pe unul dintre vâlcenii cei mai importanți din județ, la această oră. Fac o excepție de la regulă și renunț la cunoscuta mea circumspecție vizavi de privilegiul pe care și-l arogă unii așa-ziși jurnaliști de a se substitui cititorilor, trăgând ei concluzii în cauze pe care nici măcar nu știu a le prezenta jurnalistic, dară-mi-te a le documenta. Încerc să trag concluzii și să mă pronunț asupra calității profesionale a unor javre care vor cu tot dinadinsul să se afirme în presă.

     Exemplul oferit în acest sens, în urmă cu câteva zile de limbricii de la un săptămânal de proastă calitate, este insultător pentru imaginea presei care, cu paraziți cu tot, Continuă totuși să ocupe, După Biserică și Armată, poziția a treia în încrederea pe care cetățenii o au în instituții. Vrând să lanseze o nouă bombă de presă, paraziții au construit o gogoașă. Subiectul a fost directorul executiv al Finanțelor Publice și presupusele sale abateri de la prerogativele funcției prin neprevenirea unei banale evaziuni comisă de un șmecher bucureștean țepar. Dar la fel de bine putea fi oricare altul. În dorința de a se afirma, limbricul semnatar Continuă să scrie numai minciuni, având tupeul să și ceară destituirea subiectului calomniat, de parcă oficialii județului nu ar știi cine este el, cât de bine stă cu capul și ce hram poartă.

     Încurcându-se în propriile minciuni, descoperită total sub aspect deontologic, redacția care-l mai găzduiește va fi silită să-și ceară public scuze. La intervenția de demascarea complotiștilor poftitori ai scaunului directorului în cauză, fix aceiași limbrici de presă care au inițiat măgăria au declanșat un atac murdar și împotriva mea, cu intenția de a mă discredita. Atâta pagubă! Sunt obișnuit cu atacurile maidanezilor care mi-au cerșit cândva angajarea, au lucrat în redacțiile conduse de mine și, apoi, i-am dat afară pentru că erau nepotriviți muncii de presă. Ca și pe limbricul care înjură acum pe cei ce puteau să-i fie părinți. Dar nu acest detaliu este relevant. Ci fenomenul pe care intenționez să-l radiografiez.

     Astăzi, presa românească se află la un punct istoric de răscruce. Dar și într-un moment care poate deveni periculos. Aproape deplin maturizată, la un pas de a-și asuma normele europene, presa județeană și regională este pe cale de a-și prezuma toate standardele occidentale. Și de a intra în competiție dură cu marea presă națională și Europeană . Asta, în ciuda ostilității unei importante părți din clasa politică vâlceană, a că rei credibilitate este în că dere liberă. Și care este interesată în a semăna dihonia între ziare și ziariști. În fața acestui ultim și important examen, jurnaliștii vâlceni mai au de trecut un obstacol. Este vorba de cozile de topor. De inamicul intern. De paraziți, de limbricii de presă sau de maidanezii turbați. Ce face, în definitiv, un jurnalist adevărat? Investighează realitatea și îi oferă cetățeanului informații la care altfel nu ar avea acces. Sau care ar putea fi prezentate trunchiat ori denaturat de că tre politicieni, conducă tori ai instituțiilor de stat sau administratorii unor societăți că zute în greșeală. Și, în baza lor, își exprimă în mod liber opiniile. În raport cu propriile convingeri și cu orientarea publicațiilor respective.

     Dar limbricii și maidanezii de presă cine sunt? Persoane care au reușit să se strecoare în redacții fără a-și fi însușit, în prealabil ori ulterior, instrumentele profesionale indispensabile jurnalismului de investigație. Sau măcar celui de informație. Impotenți în fața realității pe care nu reușesc să o radiografieze, ei se oploșesc într-o lume paralelă. Cea a relatărilor de presă. Făcute de alții. Furând subiecte de la alții. Mimând exercițiul profesiei de jurnalist, ejectați din real, idioții încearcă să creeze false evenimente, la comandă. Penultimul de acest fel a fost cel al acționariatului Uzinei Mecanice Rm. Vâlcea. Iar ultimul, lansat cu nonșalanță de limbricii de la săptămânalul cu zilele numărate, este încercarea de a construi o imagine monstruoasă în Direcția Generală a Finanțelor Publice. Edificată pe grupuri de interese. De tip pretins mafiot. Evident, și acest demers „jurnalistic” se va solda cu un fâs. Veți spune, pe bună dreptate, că jurnaliștii seamănă, în fapt, cu jurnalele lor, și într-o oarecare măsura e adevărat. „E mai greu să fii un bun cititor, decât un bun scriitor” – spunea Borges, și cred că aceste cuvinte sunt importante în a judeca dacă cititorii ziarelor noastre suportă sau nu îmbolnăvirea presei scrise.

      Dacă până acum presa vâlceană era făcută în mare parte de oameni cu o cultură substanțială, și care nu de puține ori aveau talent, verificabil în că rți de proză, poezie, eseu, filosofie scrise de aceștia, iar comportamentul lor era adecvat statutului lor de oameni care trăiesc întru cultura, o dată cu infuzia de neaveniți observăm că derea fulminantă a calității intelectuale a „noului tip” de jurnalist. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cred că nu mă înșel când spun că 80% din tinerii furioși, care vor să desființeze tot ce s-a făcut până la ei, au scris, de-a lungul „carierei”, mult mai mult decât au citit. Recentul scandal din presa scrisă la care am fost martori a demonstrat cu câtă ușurință și abjecție se poate intra în viața unui om, și cât rău poate face acest gest, când seriozitatea este lăsată la o parte. Cu siguranță că scriind sau citind un ziar nou, editat cu bani negri și din orgoliul unor refulați, ești stăpânit de gândul că morala este „o chestie” care se aplică După bunul plac al celui ce scrie. Iar dacă ea nu există deloc se datorează faptului că fiind direct asociată cu cultura, dacă lipsește una, nu poate exista, în nici un caz cealaltă…

      Politicianul,  publicistul și eseistul Alexandru Paleologu recomanda împotriva „bolii” manifestate la unii din tinerii jurnaliști, lecturi din Zarifopol, La Rochefoucauld și St. Simon, tocmai pentru că aceștia acceptau prostia ca pe o realitate. Sunt sigur că în timp mulți dintre ei, privindu-se în oglindă și împrietenindu-se cu cultura se vor salva. Nu și maidanezul care, de acum, mi-a declanșat mila și scârba, totodată. Din ce în ce mai mulți puțoi opăriți apar în presă și în multe alte domenii. Pentru ei, chestia cu codul de onoare al jurnalistului sau autocontrolul sunt atât de vagi și relative, că nici nu merită discutat. Vreau să cred că analiza făcută acum este cât se poate de exactă și își găsește prozeliți printre adevărații jurnaliști. Ea aduce în discuție o problemă a breslei presei, dar și una a întregii societății : aceea a neprofesioniștilor care bântuie ca o pelagră toate sectoarele de activitate. Oriunde te duci te lovești de bâlbâiți, de analfabeți, de cei care încearcă (și din păcate de multe ori reușesc) să se infiltreze într-un organism viu (așa cum este orice întreprindere) și să-l erodeze din interior. Întrebarea este: până când?

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.