Acasă Arhiva Oltchim alta echipa

Oltchim alta echipa

          Timp de patru sezoane a fost secetă deplină la cea mai titrată formație de handbal feminin a României, Oltchim. Nici măcar un trofeu nu au mai reușit chimistele După plecarea Marianei Târcă de pe banca tehnică și După exodul handbalistelor de valoare. Obișnuiți cu grupele Ligii Campionilor sau cu finale de Cupa Cupelor, vâlcenii au trebui să se recunoscă învinși încă din primele tururi ale competițiilor europene și să plece capul chiar și Challange Cup, competiție comparabilă ca valoare cu Intertotoi la fotbal. Sezonul care va începe pe 10 septembrie se anunță, însă , unul fulminant pentru echipa roș-albastră. Cu 11 noi achiziții și plus tehnicianul Gheorghe Tadici, Oltchim spulberă tot ce îi stă în cale în meciurile amicale. După ce s-a distrat cu HC Zalău și Tomis Constanța, gruparea chimistă a întâlnit la Odoheiul Secuiesc pe FTC Budapesta, vicecampioana Ungariei și deținătoarea en-titre a Cupei EHF. În fața a 1500 de spectatori dotați cu însemnele Ungariei și gata să le ajute pe oaspete, Oltchim a impus respect și a demonstrat că în acest moment este o forță a handbalului feminin european. Luminița Huțupan și Valentina Ardean Elisei au demonstrat că nu degeaba au fost alese în echipa lumii, Ionela Gâlcă și Narcisa Lecușanu au dat lecții la jocul cu pivotul iar Mihaela Tivadar a fost tunarul numărul unu al vâlcencelor. În aceste condiții, vicecampioana Ungariei nu a a avut nici o șansă să spere la victorie și a marcat numai de 4 ori în primele 19 minute ale întâlnirii. Chimistele au evoluat aproape perfect în atac și au greșit puțin în apărare și au intrat la cabine cu un avantaj liniștitor de 10 goluri: 20-10. În partea a doua a întâlnirii, Tadici și Seviștean au făcut numeroase schimbări, le-au aruncat în luptă pe Gheorghe, Smedescu, Manea, Tamaș, Nechita, Grigore, Vădineanu și Tâlvâc dar jocul oltean nu a scă zut prea mult în eficacitate. Manea a jucat cu o ambiție pe care nu am putut-o observa în sezoanele trecute, Tamaș și Smedescu au demonstrat că au valoare iar Vădineanu și Nechita s-au descurcat și ele. Finalmente a fost 39-26 pentru Oltchim, care a terminat meciul în uralele ungurilor care au găsit puterea să le aplaude la scenă deschisă. De mențional este faptul că la această întâlnire au participat și cei doi antrenori ai echipei campioane a României, Rulmentul Brașov, Mariana Târcă și Aurelian Roșca.

          Pentru Oltchim au marcat: Elisei 10, Gâlcă 7, Lecușanu 3, Tivadar 8, Maier 2, Meiroșu 3, Nechita 1, Vădineanu 1, Motogna 1, Manea 3. 

Narcis Stefan

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.