Acasă Arhiva ITM a amendat firmele de construcții cu peste un milion lei

ITM a amendat firmele de construcții cu peste un milion lei

 

Conform unui raport pe 2007 al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea (ITM), de la începutul anului până acum, numărul angajaților a crescut la 2.700. „În luna ianuarie, în evidențele ITM erau înregistrate 64.502 contrate. În luna august, numărul acestora a crescut cu 2.700, ceea ce înseamnă că munca la negru poate fi eliminată”, a declarat Ion Nicolaescu, inspectorul șef.

Potrivit aceluiași raport, foarte mulți angajatori încalcă legea și fac angajări fără forme legale. Inspectorul șef, Ion Nicolaescu, a afirmat că s-au făcut 1.191 de controale pe baza relațiilor de muncă și s-au descoperit 285 de persoane care muncesc la negru în diverse domenii de activitate. „Angajaților nu le pasăprea mult dacă au sau nu, carte de muncă , atâta timp cât își primesc salariul lunar și deci nu raporteazăacest lucru ITM-ului. Astfel, inspectorilor le este destul de greu sădepisteze ilegalitățile care se fac în diferite societăți comerciale. De cele mai multe ori, este vorba de angajații în construcții”, a precizat inspectorul șef.

Ceea ce nu înțeleg acești angajatori este că vor primi amenzi care le vor goli buzunarele considerabil. până în prezent, s-au aplicat amenzi în valoare totalăde 439.500 lei pentru această abatere.

În același raport, se aratăcă numărul sancțiunilor aplicate atât pentru nerespectarea legislației cu privire la relațiile de muncă , cât și pe cea a securității și sănătății în muncă s-au ridicat la 476. Valoarea totalăa acestor sancțiuni a fost de 1.445.900 de lei.

Foarte multe accidente de muncă

Bilanțul întocmit de ITM aratăcă de la începutul anului și până acum au avut loc 44 de accidente de muncă , din care 2 mortale. „La aceste două accidente mortale se adaugăși incidentul de la Oltchim, unde trei muncitori și-au pierdut viața. Deocamdatăaccidentul de la Combinat este în curs de cercetare. Se face expertiza tehnică de că tre Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Securitate Minierăla Petroșani. În perioada următoare se va întocmi dosarul de cercetare a evenimentului, iar la sfârșitul anchetei, se vor declara accidente mortale de muncă și celelalte trei cazuri”, a afirmat Nicolaescu.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.