Acasă Arhiva Francu si Pistol si-au facut casa noua: Primaria Ramnicului

Francu si Pistol si-au facut casa noua: Primaria Ramnicului

            ” Din ciclul: „Să ne băgăm unde nu ne fierbe oala” ” presa vâlceană a semnalat și nu o dată faptul că pentru orașul nostru nu se prefigurează un viitor administrativ cu tente de prea mult roz. Și asta pentru că peneliștii au ales, de unii singuri, independent de voința consilierilor locali, care fac parte din alte formațiuni politice sau, mai grav, a cetățenilor acestei urbe, să conducă municipiul După bunul plac, dedicându-se total interesului propriu. Dovada celor afirmate, o fac vizitele lungi și dese, pe care băgărețul deputat Emilian Frâncu și aghiotantul său Bogdan Pistol, le fac, zilnic, în Primăria Râmnicului

 

            Imediat După arestarea edilului-șef, Mircea Gutău, liderii liberalilor vâlceni se simt, în primăria Râmnicului, ca la ei acasă. Presa vâlceană a semnalat și nu o dată faptul că pentru orașul nostru nu se prefigurează un viitor administrativ cu tente de prea mult roz. Și asta pentru că peneliștii au ales, de unii singuri, independent de voința consilierilor locali, care fac parte din alte formațiuni politice sau, mai grav, a cetățenilor acestei urbe, să conducă municipiul După bunul plac, dedicându-se total interesului propriu. Dovada celor afirmate, o fac vizitele lungi și dese, pe care băgărețul deputat Emilian Frâncu și aghiotantul său Bogdan Pistol, le fac, zilnic, în Primăria Râmnicului.

Întrebat care a fost scopul multiplelor „inspecții” ale celor doi în instituția mai sus amintită, Constantin Monceanu, liberalul vice interimar, a și sărit în apărarea șefului său Frâncu, spunând: „Deputatul a venit de foarte puține ori în Primărie. Chiar nu vă înțeleg de ce faceți tot felul de presupuneri. Dumnealui, ca orice parlamentar român, este preocupat, nu numai de binele acestui județ ci și de cel al municipiului”. Ar fi, totuși, mai indicat ca deputatul  Emilian Frâncu să se ocupe mai mult de treburile legate de activitatea sa de deputat, decât să emită judecă ți de valoare în legătură cu administrația locală. Și dacă tot se pricepe așa de bine la asta, După cum susține, de ce nu s-a solidarizat cu primarul Mircea Gutău pentru a ajuta la dezvoltarea orașului, la care ține așa de mult, subit? Se vede treaba că nu de modernizarea municipiului este preocupat el, ci aleargă în dreapta și-n stânga să-și facă impresie bună electoratului, ca un insomniac. E ahtiat După imaginea publică și se pregătește intens să se „sacrifice”, conform declarațiilor sale, pentru a ajunge primarul râmnicenilor. Pentru moment, dorința sa rămâne un vis irealizabil. Pentru a ajunge edil-șef, are nevoie de mai mult de 100 de voturi, câte ar avea acum dacă ar candida. Nu noi o spunem, ci sondajele realiste.

            Bogdan Pistol se vede pe cai mari

            Aceleași practici și le-a însușit și președintele  TNL Vâlcea, Bogdan Pistol, care aproape zi de zi, urcă -n primărie, unde mai are puțin și se mută. Chiar și vicele Monceanu recunoaște că nu mai departe de zilele trecute, a primit o „vizită” din partea tânărului liberal, care venise să rezolve problemele unei rude de-ale sale. Cel puțin așa susține Constantin Monceanu. „Bogdan Pistol a venit, la Primărie, împreună cu o doamnă, care îi era rudă, verișoară, sau cam așa ceva, pentru a-i rezolva o problemă legată de aplicarea legii fondului funciar” a precizat viceprimarul. Ceea ce a făcut Pistol, seamănă puțin a trafic de influență, păstrând desigur proporțiile. Tânărul liberal a avut și are, vizavi de aceste practici un bun profesor, și comportamentul pe care-l are acum, promite transformarea sa într-un politician profund preocupat de rezolvarea  problemelor tuturor rudelor, vecinilor și prietenilor.

Olivia Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.