Acasă Arhiva Fiul fostului prefect Curcaneanu l-a injurat pe un politist de la Circulatie

Fiul fostului prefect Curcaneanu l-a injurat pe un politist de la Circulatie

       ” Tupeu de vedetă ” „Indiferent de calitatea persoanei care a săvârșit acel gest, modul în care s-a manifestat este incalificabil pentru că lucrătorul de poliție era reprezentantul unei autorități, care nu are decât un singur scop, acela de a aplica legea” ne-a declarat adjunctul IJP, Florian Marin

 

       Nu mai e un secret pentru nimeni că șofatul pe străzile Râmnicului a devenit o adevărată corvoadă pentru cei care mai au încă un dram de bun simț și nu au uitat de cei 7 ani de acasă. Nu credem că există râmnicean care să nu fi fost măcar o dată înjurat pentru că nu își ia mașina la spinare să fugă cu ea, asta ca să nu stea în calea nesimțiților care se grăbesc să ajungă primii la semafor. Nici polițiștii de la Circulație nu sunt scutiți de injuriilor și jignirile celor din trafic. Nu mai departe de zilele trecute, agentul principal Vicențiu Prodănescu, de la Biroului Siguranța Circulației Mediul Urban Rm. Vâlcea a fost înjurat ca la ușa cortului de conducă torul unui BMW, pe numele lui Bogdan Curcă neanu, fiul fostului prefect din perioada 1996 2000.   

        Fără răbdare

       De Ziua Internațională a Copilului, Primăria Rm. Vâlcea a făcut o adresă că tre Poliția Rutieră, prin care cerea asigurarea copiilor din Parcul Mircea cel Bătrân că tre Parcul municipal Zăvoi. Astfel, în data de 1 iunie a.c., în jurul orelor 16.50, agentul Vicențiu Prodănescu, conform dispozițiilor primite prin stația radio emisie recepție, a oprit traficul rutier pe strada Carol I la intersecția cu strada Știrbei Vodă, din direcția Nord – Sud, pentru a facilita trecerea unei coloane de copii și oficialități, de aproximativ 1500 persoane. În acest timp, Bogdan Curcă neanu, plin de importanță, nu a vrut să se conformeze și a început să-l înjure pe polițistul aflat în trafic. Cum mama dracului și-a permis ăsta, să-l oprească pe Curcă neanu junior? Tupeu, nu glumă. Și pentru a demonstra că nu are de gând să respecte ceea ce a cerut polițistul, Bogdan Curcă neanu a pătruns în intersecție, cu polițistul pe capota mașinii. Și pentru ca tacâmul ca fie complet, figurantul Curcă neanu i-a mai tras și o serie de înjurături polițistului, ca să se învețe minte și să nu-l mai oprească vreodată în trafic. însă , cel care va răspunde în fața legii și se va învăța minte este chiar tupeistul Bogdan Curcă neanu pentru că în prezent se întocmesc actele premergătoare începerii urmăririi penale împotriva conducă torului auto, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Fapta comisă de conducă torul auto este atestată de martori și de polițist.

        Conducerea IJP reacționează

       Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea dezavuează manifestările iresponsabile ale unor pseudo conducă tori auto, pentru care autoritățile nu înseamnă nimic, datorită unor considerații de ordin personal și-și reafirmă dorința ca prin măsurile legale pe care le va lua să întroneze un climat de respectare a legii, iar cei care nu înțeleg că legea este mai presus de orice alte considerente, vor răspunde în fața acesteia. În legătură cu acest incident, adjunctul șefului IJP, comisar Florian Marin, ne-a declarat: „Indiferent de calitatea persoanei care a săvârșit acel gest, modul în care s-a manifestat este incalificabil pentru că lucrătorul de poliție era reprezentantul unei autorități, care nu are decât un singur scop, acela de a aplica legea. Felul în care respectivul conducă tor auto a înțeles să-și manifeste frustrările personale, îl situează în afara respectării legii, cu consecințele de rigoare”. Despre posibilitățile de finalizare a dosarului cu NUP (neînceperea urmăririi penale) datorită unor presiuni, comisarul Florian Marin, a adăugat: „Nu știu și nu cred că se vor face presiuni, însă sper din inimă și am convingerea că nu are importanță poziția unei persoane, ci manifestarea lui, care în cazul despre care discutăm, a fost total deplasată”.

Magda Tolea

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.