Vorbim tot mai mult de prezent, de viitor, de integrarea României în Uniunea Europeană . Se fac sondaje care mai de care mai exacte care ne spun câte deodorante folosim pe an, câtă carne mâncam, cu ce cantitate de apă ne spălam. Alte sondaje ne caută prin dulapuri hainele mai vechi sau mai noi, altele ne caută prin dosarele școlare să ne citească viitorul După cantitatea de „intelighenti” pe care ne-o pun în creieraș profesorii. Dar, oare, trecutul ni-l cunoaștem? Dacă nu ne știm trecutul cum am putea oare să corijam anumite defecte, greșeli pe care le-am făcut nu de mult, sau să ne ferim de a mai comite altele, daca nu la fel, cel puțin identice. Ion Luca Caragiale ne face și astăzi să râdem-plângem, descoperind, la distanță de un secol, că avem aceleași năravuri, obiceiuri și chiar expresii, uneori ridicole, alteori hilare, dar perene în vorbirea și mai ales în sufletul nostru balcanic, prin excelență. Citeam nu de mult câteva file din istoria recentă, dar niciodată povestite până acum, scandaluri de alcov pe care nu le credeam desfășurate pe pământ românesc, cu dudui și prințese frumoase care ne-au scris istoria. Am aflat, astfel, despre un Alexandru Ghica îndrăgostit de o rusoaică focoasă, dar măritată, de un Ferdinand nefericit, însurat de familie cu englezoaica Elisabeth, devenită mai apoi regina Elisabeta a României, în ciuda dragostei sale sincere pentru o prințesă de neam mare, dar spre ghinionul ei româncă , și „aiasta nu se poate” – După cum spunea Lască r Catargiu, pentru a bloca drumul familiei rivale, a Văcă reștilor, spre tronul României. Un român se opunea că sătoriei princiare care ar fi înrudit o familie (regală!) română cu cele mai înalte case regale europene! Să ne miram? Da Î de unde !
Cam în aceleași timpuri, când Catargiu ocrotea casa regală germană de infuzia de sânge romanesc, el, Guvernul ce făcea? Făcea ce știa și el mai bine, adică afaceri. Să vă reamintesc scandalul nu de mult trecut dar readus, când este cazul, la lumina al petrolului pe care noi, ca țară l-am fi exportat, cică , pe furiș, în fosta Yugoslavie în timpul războiului? E, cum spuneam, istoria se repetă. Era anul 1914, și ministrul de atunci I.C. Brătianu a sistat exportul de produse agricole că tre părțile implicate în război, pentru că nu este așa, cum scrie la cartea de istorie, România noastră era cam neutră pe vremea aceea. Încă . Dar Germania avea nevoie de hrană pentru ostașii săi. Au început negocierile, și mai dai tu, mai las eu, daca dai îți sunt prieten și te ajut, și uite așa se făcea că prin 1915, iarna, prețul grâului crescuse cu 30%, iar spre Germania treceau și vagoane cu vite nu numai cu grâu, din care în vama se înregistrau din doi în doi, în trei… că din 200.000 capete erau raportate doar 8.000 bucă ți ! Cum se putea așa ceva, veți întreba, plini de reproșuri. Se putea, pentru ca afacerea era dirijată, de sus de tot, tocmai de la Guvern, de însuși ministrul agriculturii. În Dolj se construiau palate cu banii de pe aceste vânzări de hrană, dezvăluia un deputat în Parlamentul României în februarie 1916! Ca să vezi, și noi credeam că de abia acum s-a inventat „roata” în România post-decembristă! În 1919, aceeași persoană de tristă figură, revine ministru, și tot la agricultură (asemănările cu orice personaje în viața este pur întâmplătoare, acestea, neavând habar de istorie!) și, deși falit între timp, își reface rapid, averea, ascunzând terenuri de la expropriere. Mândru chiar de afacerile sale declara că poate afla toată țara, pentru că , așa, va strânge noi clienți! Nicolae Iorga, sărac și cinstit, și înainte și După realizarea României mari, declara că „Nu suntem într-o țară unde se poate jena cineva”. Am rămas dator cu numele ministrului agriculturii: se numea Alexandru Constantinescu, supranumit „Porcul” datorită unor mici și nesemnificative asemănări cu animalul respectiv, dealtfel complet nevinovat. La nici un secol distanță, istoria se repetă, cu alți oameni, dar aceeași temă: corupția, minciuna, furtul. Constantin Argetioanu spunea și el în Memoriile sale „Cu începutul lui 1915 s-au deschis, pentru cei cu trecere la guvern, atâtea posibilități de îmbogățire peste noapte, prin exporturile și importurile de favoare, prin lucrările publice, prin furniturile armatei, încât numai cei tari de înger sau cei proști nu s-au pricopsit!” Se spunea în 1916 că avem 1 milion de soldați, de fapt aveam doar 600.000!
Aveam arme de la 1877 și nici urmă de mitraliere! Aveam avioane vechi și nici o ambulanță! Se spunea că datorita comisionului însușit de cei implicați în dotarea armatei, armata română era doborâtă! Ministerul preferase contractele mai scumpe, pentru că acolo, comisioanele – nu e așa? – erau mai mari! Vă surprinde? Sunteți indignați de asemenea proceduri? Sau nu prea, pentru că vă sună a povesti cunoscute, parcă ieri citite, în ziare ? Acum vorbim despre integrare Europeană și schimbăm bordurile, pentru că erau prea vechi, apoi schimbăm din nou schimbarea bordurilor pentru că nu erau tip euro (chiar daca nu există așa ceva!). Acum, vorbim de integrarea în structurile euro-atlantice și cumpărăm navete spațiale, deși ne-ar fi trebuit mai multe care de luptă sau cizme mai bune pentru soldați, ca să nu mai fie mușcați de scorpioni prin deșert, unde tot îi îndemnăm să meargă, să apere civilizația de la haos… Așa cum spunea Nicolae Iorga, nu suntem într-o țară unde se poate jena cineva…