Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elevii Scolii Budesti sunt instruiti asupra valorilor europene

          • O zi cu inspectorii școlari „am observat că profesoara a folosit cu succes metoda interactivăși a insistat pe cunoașterea valorilor societății democratice. A folosit mai mult dialogul, conversația, exercițiul moral și studiul colectiv. Elevii sunt foarte bine informați asupra drepturilor copiilor și ale omului, precum și asupra respectării legilor în societatea democratică ” – ne-a spus unul dintre inspectori

 

          Zilele trecute, Inspectoratul Județean Școlar (IJS) Vâlcea și-a trimis angajații în inspecții. Astfel, două școli din județ au fost evaluate de echipe mixte de inspectori. La invitația acestora, redactorii Vocea Vâlcii au participat la inspecția de la Școala cu clasele I-VIII din Budești. Comisia mixtăce a evaluat activitatea cadrelor didactice din unitatea de învățământ a fost coordonatăde inspectorul școlar Emil Pârvulescu.

          Centrul de Informare Europeană de la Școala Budești

          Așadar, la primele ore ale dimineții am pornit, împreunăcu inspectorul adjunct general, Ion Gava, spre unitatea școlară. Ajunși acolo am fost întâmpinați de directorul educativ al unității, profesoara Doina Oprescu. Mândrăde ceea ce a reușit sărealizeze în școală, profesoara ne-a invitat săvizităm Centrul de informare Europeană . Acest centru a fost înființat în luna ianuarie a acestui an printr-un proiect pentru învățământul rural. Conducerea Școlii Budești   a reușit săobținăfonduri de peste 150 de milioane lei vechi de la Banca Mondială, la care s-au mai adăugat sume de la Ministerul Educației și Primăria Budești. „Proiectul se numește «În sat românesc – spirit european» și are ca scop accesul tuturor elevilor, părinților și locuitorilor comunei la informațiile privind Uniunea Europeană , integrarea României și avantajele aderării. Seminarile se țin săptămânal și participăatât elevii, cât și părinții” – ne-a mărturisit directorul Doina Oprescu. Centrul de informare Europeană constă într-o salăde clasăbine amenajatăși dotată, unde săptămânăde săptămânăcopiii sunt instruiți asupra valorilor fundamentale ale societății democratice. Pe fiecare bancă am putut observa desene ale elevilor care expuneau tot ceea ce învățaserăei despre Uniunea Europeană .

          În vizităla Ministerul Integrării Europene

          Profesoara Doina Oprescu ne-a povestit că în data de 25 septembrie a.c. un grup de 40 de elevi, însoțiți de 10 cadre didactice, doi părinți și viceprimarul localității au fost invitați la Ministerul Integrării Europene. „Am fost foarte bine primiți acolo. Ne-a întâmpinat chiar ministrul secretar de stat Toader Diama. Copiii au fost foarte încântați în momentul în care i-a invitat săstea la masăcu el chiar în sala de protocol. Acolo au primit mape și pixuri și au fost întrebați despre ceea ce au învățat ei despre Uniunea Europeană . S-au întors acasăfoarte bucuroși și cu multe informații noi”– ne-a spus profesoara. Cadrele didactice au profitat de această vizităla Ministerul Integrării Europene pentru a prezenta autorităților informații despre activitatea centrului.  

          În inspecție…

         După prezentarea Centrului de Informare Europeană , am asistat împreunăcu inspectorii școlari la o orăde curs a clasei a VIII-a. Tema planificatăde profesoara Maria Vladu s-a intitulat „Noi și Uniunea Europeană ”. Pe parcursul orei, elevii au dovedit că sunt foarte bine pregătiți în ceea ce privește Aquisul și valorile europene. Ei au răspuns pe rând întrebărilor profesoarei la ce este Uniunea Europeană , instituțiile europene și rolul lor în societate, beneficiile integrării României în U.E și multe altele. „Am observat că profesoara a folosit cu succes metoda interactivăși a insistat pe cunoașterea valorilor societății democratice. A folosit mai mult dialogul, conversația, exercițiul moral și studiul colectiv. Elevii sunt foarte bine informați asupra drepturilor copiilor și ale omului, precum și asupra respectării legilor în societatea democratică ” – ne-a spus unul dintre inspectori. La ora de curs s-au evidențiat și câțiva elevi care aveau o viziune aparte asupra a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană . Andreea M. spunea că din punctul ei de vedere odatăcu integrarea României în U.E., oamenii trebuie sărespecte strict legile și sănu mai facă abateri de la ele. Mihai L. spunea că el este bucuros că România va intra in U.E. pentru că el considerăcă așa va avea șanse mai mari să-și ia mașina mult dorită, un Mercedes. 

Claudia Stanciu