Acasă Arhiva Dati un leu pentru Muzeu

Dati un leu pentru Muzeu

       ” CJ încearcă săfacă rost de bani pentru cumpărarea Casei Simian de la proprietari în sala de festivități a Bibliotecii Județeane „Antim Ivireanul” din municipiul Rm. Vâlcea, a avut loc dezbaterea publică pe tema „Este necesară păstrarea Casei Simian în patrimoniul cultural al județului Vâlcea?” ” la dezbatere, au fost prezenți consilieri județeni, oficialități județene, oameni de cultură, specialiști din cadrul muzeului, reprezentanți ai societății civile și ai presei locale  cei prezenți au spus că păstrarea muzeului în patrimoniul cultural al județului este imperios necesară

 

       Marți, 20 iunie a.c, în sala de festivități a Bibliotecii Județeane „Antim Ivireanul” din municipiul Rm. Vâlcea, a avut loc dezbaterea publică pe tema „Este necesară păstrarea Casei Simian în patrimoniul cultural al județului Vâlcea?”. La dezbatere, au fost prezenți consilieri județeni, oficialități județene, oameni de cultură, specialiști din cadrul muzeului, reprezentanți ai societății civile și presei locale.

Casa Simian este fosta reședințăa familiei Oprea și Titia Simian, patroni ai fabricii de pielărie din Rm. Vâlcea, și este reprezentativăpentru arhitectura românească a vremii, îmbinând elemente din tradiția neoromânească și din arhitecturi medievale din țările mediteraneene și renascentiste. Ornamentația generoasăeste inspiratădin arta tradițională, românească , a Orientului Apropiat bizantin și cea a sudului meridional. Secția de ArtăPlastică a Muzeului Județean Vâlcea s-a înființat în 22 iunie 1968, colecția cuprinzând la aceea dată300 de lucrări.

Muzeul de Artă”Casa Simian” a fost revendicat în 2003. Inițial, notificarea a fost respinsăde autorități. Cu toate acestea,  solicitanții au formulat o contestație, care a fost soluționatăde Tribunalul Vâlcea, prin care CJ a fost obligat săemităo dispoziție cu oferta de despăgubiri bănești. Ulterior, Autoritatea Naționalăpentru Restituirea Proprietății a dispus restituirea în naturăa imobilului, iar Consiliul Județean a reușit săajungăla un acord cu proprietarii. Timp de trei ani, imobilului își va păstra destinația de muzeu.

       Casa Simian valorează1,8 milioane Euro

       Pentru realizarea achiziționării de Consiliul Județean (CJ) a Casei Simian au fost întocmite 3 rapoarte de evaluare. Specialiștii au stabilit că valoarea imobilului se ridică la aproximativ 1,8 milioane Euro. Dumitru Bușe, președintele CJ, a declarat că este o sumăuriașă, și că , instituția pe care o conduce nu-și poate permite săplătească acești bani proprietarilor. Mai mult decât atât, președintele CJ este de părere că suma stabilităde evaluatori este exagerată. Toți cei prezenți la întâlnire au încercat săvinăcu soluții cât mai viabile pentru obținerea de fonduri necesare despăgubirii proprietarilor Casei Simian. În plus, ei au spus că păstrarea muzeului în patrimoniul cultural al județului este imperios necesară . Președintele Consiliului i-a propus primarului Râmnicului, Mircea Gutău, invitat și el la dezbatere, săgăsească o soluție de colaborare pentru atragerea de bani pentru răscumpărarea imobilului de la proprietari. „Măgândeam, că poate, în demersurile noastre, ați putea săne ajutați cu fonduri. În fond, este vorba de un muzeu care își are locația în municipiu, și, cred eu, din acest punct de vedere, Primăria Râmnicului ar trebui săfie direct interesată” i-a spus Dumitru Bușe primarului Mircea Gutău. Edilul-șef a răspuns solicitării extrem de diplomatic, mărturisind că primăria nu poate săaloce bani în acest scop. „Am început foarte multe acțiuni în Râmnic, foarte costisitoare, pe care trebuie săle finalizăm cât mai repede posibil. Bugetul a fost deja împărțit, în funcție de prioritățile stabilite. Din păcate, domnule Bușe, nu cred că văputem ajuta” a precizat Mircea Gutău. Văzând că nu reușește săsmulgăfonduri pentru Casa Simian, președintele CJ și-a prezentat o altădoleanță. Acesta l-a rugat pe primar sădea, totuși, ceva bani pentru achiziționarea fondului de carte pentru Biblioteca județeană , atât de dragălui chiar și După plecarea directorului Dumitru Lazăr. „După cum foarte bine știți, și în anii trecuți, Primăria Râmnicului a avut prevăzute în buget, astfel de activități. Am participat cu fonduri la renovarea și zugrăvirea bibliotecii de la Goranu. Vom mai discuta pe marginea acestui subiect” a mai spus primarul.

       Dican vrea săvândălucrările de artăca săcumpere Casa Simian

       La eveniment a participat și binecunoscutul pictor vâlcean Gheorghe Dican, care a prezentat o propunere ilarăde atragere a unei părți din suma necesară despăgubirii proprietarilor. În opinia artistului, se pot scoate la licitație publică câteva lucrări expuse în incita Muzeului de Artă, ce pot aduce bani frumoși pentru achiziționarea clădirii. Considerăm afirmațiile pictorului, simple glume. Nu vrem și nu am putea vreodatăconcepe că acesta nu știe că pe lângă faptul că lucrările de artădespre care vorbește, constituie, în primul rând, o mândrie culturalăa județului, și mai apoi, o mare valoare artistică . Avem convingerea că un om de culturăde talia dumnealui, doar dintr-un spirit de glumă, ar putea spune că una din soluțiile strângerii de fonduri pentru cumpărarea Casei Simian, este înjumătățirea patrimoniului cultural al Vâlcii. Concluzia dezbaterii de zilele trecute este clară: Casa Simian va rămâne în patrimoniul județului, iar Dumitru Bușe, președintele CJ, trebuie săfacă eforturi susținute pentru atragerea de fonduri în vederea răscumpărării muzeului. Altfel, i s-ar putea reproșa că nu este la fel de interesat pentru păstrarea unui clădiri de o deosebităvaloare în patrimoniul județului, ca de obținerea de bani pentru Biblioteca județeană , pe care, cu certitudine, nu o va revendica cineva vreodată.

Olivia Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.