Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Centrul expozitional Seaca investitie de 7 milioane euro pe Valea Oltului

         ” Președintele Consiliului Județean, Dumitru Bușe, vrea să-și vadă visul realizat ” „acest mic Romexpo va reprezenta momentul o al dezvoltării economiei județului Vâlcea” a subliniat Dumitru Bușe

 

           În urmă cu un an de zile, președintele Consiliului Județean, Dumitru Bușe, ieșea la rampă cu câteva proiecte îndrăznețe de dezvoltare a infrastructurii județului, care au primit finanțare din partea Uniunii Europene. Unul dintre cele mai mari proiecte care se va dezvolta pe teritoriul județului Vâlcea este la proiectul „Centrul de convenții și expoziții Nord Oltenia”, finanțat prin programul PHARE 2005, investiție care se ridică la peste 8 milioane euro. Din suma totală a investiției, 5 milioane reprezintă contribuția Uniunii Europene, 1,78 milioane euro contribuția Guvernului României, iar restul de 1,26 milioane euro reprezintă contribuția Consiliului Județean și a Primăriei că limănești. „Centrul Expozițional Seaca este considerat primul proiect din țară ca și modernitate și cel de-al doilea din punctul de vedere al mărimii și va deveni realitate în anul 2008. Construcția centrului va începe în această toamnă și va contribui nu doar la reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii de turism, dar și la dezvoltarea infrastructurii de afaceri. Noua locație va fi importantă nu doar pentru Vâlcea, ci și pentru întreaga regiune Sud-Vest Oltenia” susține Dumitru Bușe. Complexul este format din opt pavilioane, care pot fi folosite ca spații de expoziție sau ca săli de conferințe, având o supraFață de 650.645 de metri pătrați. Pavilioanele secundare vor fi amplasate în formă circulară Față de primul. Centrul va avea de asemenea o parcare de 9.500 de metri pătrați. „Sper ca, până în 2007 să aducem infrastructura localităților județului la standarde europene. Pentru a realiza acest obiectiv am că utat soluțiile cele mai bune în accesarea de fonduri externe, prin programele de finanțare care se derulează în România. Avem proiecte pe Sapard, unele realizate, altele în curs de realizare, pe Phare, pe ISPA, dar și pe programul „Phare 2004 2006 – Coeziune economică și socială proiecte mari de infrastructură regională.  Acest program constituie o oportunitate extraordinară pentru promovarea potențialului turistic, economic și a patrimoniului natural, cultural și istoric al județului Vâlcea. Prin programul „Phare 2004 2006 – Coeziune economică și socială proiecte mari de infrastructură regională” ne-am propus sărealizam, la Seaca un centru expozițional pentru întreaga Regiune Oltenia, care să cuprindă un pavilion central, spații de expoziție în aer liber, pavilioane expoziționale, parcare și un heliport. Este cel mai ambițios proiect al nostru, prin care ne propunem însuflețirea activității în zonă. El corespunde obiectivelor și priorităților programului Phare 2004-2006 și ale strategiei de dezvoltare a turismului în România” „“ne-a declarat președintele Consiliului Judetean Vâlcea, Dumitru Buse.

           Licitație internațională

           În aceste zile, la că limănești, se află reprezentanții a trei firme, care vizitează cu documentele în Față locul unde se va construi centrul expozițional. Dumitru Bușe ne-a anunțat că până acum au cumpărat caietele de sarcini trei firme: una americană, una grecească și una românească , SC ARCOM. „Dacă vreți, regretul meu este că nu am putut antrena în acest proiect și firme vâlcene. Am discutat cu reprezentanții a două firme puternice de construcții din Vâlcea, dar nu s-au arătat interesați” a mai adăugat președintele CJ. Licitația se va desfășura sub oblăduirea Delegației Uniunii Europene, iar termenul pentru depunerea ofertelor de la constructori la sediul Ministerul Integrării Europene este 28 noiembrie 2006, la ora 12.00.

Joi, 19 octombrie, ora 11.00 este programată la că limănești o întâlnire prealabilă, pentru clarifică ri, la care vor putea participa toate firmele de construcții interesate să depună oferte. Fiind o licitație internațională, la ea pot participa firme sau grupuri de firme din toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și din Bulgaria, România, Turcia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia și Montenegru sau Macedonia. Firmele interesate vor trebui însă să ofere o garanție de 60,000 de Euro când își depun ofertele, iar firmei care va câștiga licitația i se va cere să ofere o garanție de 10% din valoarea contractului la semnarea actelor. În caz contrar, va fi ales următorul ofertant. Contractul urmează să fie semnat la data de 31 octombrie, cu termen de finalizare în 20 de luni de la semnare. Construcția efectivă a complexului începe în luna martie 2007.

Magda Tolea