Acasă Arhiva Aurel Vlădoiu, preocupat de sănătatea vâlceană

Aurel Vlădoiu, preocupat de sănătatea vâlceană

Implicare pentru binele comunitar

Dotarea Compartimentului de Radioterapie – Secția Oncologie medicalădin cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea cu un aparat de Radioterapie este una dintre principalele priorități ale deputatului social-democrat

Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, a formulat, de curând, o serie de interpelări politice, vizând teme care privesc probleme stringente legate de sănătatea vâlceană . Astfel, unul dintre subiectele de larg interes pe care parlamentarul îl aduce în discuție, face referire la aducerea de fonduri pentru înlocuirea centralei termice a  Spitalului de Obstetrică   Ginecologie Rm. Vâlcea. Având în vedere gradul  ridicat de uzurăal centralei termice a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Rm. Vâlcea, el susține că   odatăcu venirea iernii, existăriscul major săaparăprobleme grave în asigurarea că ldurii în unitatea medicalămai sus menționată. „Într-o atare situație, conducerea Spitalului ar putea fi exoneratăjuridic de răspundere având în vedere demersurile repetate pe care le-a făcut în acest sens, dar acest aspect nu va conduce automat la încă lzirea sălilor de naștere și nici a saloanelor. În consecință, Stimate Domnule Ministru, solicit ca Ministerul pe care îl conduceți săaloce cât mai urgent suma de 200.000 leinecesară înlocuirii centralei termice a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Rm. Vâlcea” – spune Aurel Vlădoiu.

Într-o altăinterpelare adresatăministrului Sănătății, Ion Nicolăescu, deputatul PSD aduce în discuție reînnoirea parcului auto al Serviciului de AmbulanțăVâlcea, care, spune el, este destul de vechi. „Județul Vâlcea are nevoie de un Serviciu de Ambulanțăperformant și operativ care săfacă Față solicitărilor pe care le are” – se aratăîn interpelare.

Vlădoiu vrea aparatură nouă pentru Spitalul Județean

Dotarea Compartimentului de Radioterapie – Secția Oncologie medicalădin cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea cu un aparat de Radioterapie este o altătemăpe care Aurel Vlădoiu o aduce în atenția ministrului Sănătății.  „Spitalul Județean de UrgențăVâlcea este singura unitate medicalădin județ care asigurăasistențăși tratament de specialitate bolnavilor de cancer.Dotarea insuficientăa Compartimentului radioterapie din cadrul  Secției Oncologie medicalăface imposibilăprogramarea bolnavilor în evidențăpentru ședințele de radioterapie, rezultatele fiind în consecință.Având în vedere aceste aspecte, Stimate Domnule Ministru Eugen Nicolaescu, solicit repartizarea, în regim de urgență, a cel puțin un aparat de Radioterapie Secției de Oncologie medicalădin cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea” – este de părere parlamentarul social-democrat.  Preocupat, ca de obicei, și de problemele cu care se confruntă spitalele din județ, Aurel Vlădoiu, a întocmit o interpelare care are ca subiect modernizarea și extinderea Spitalului Municipal Drăgășani. „Secția de obstetrică – ginecologie a Spitalului Municipal Drăgășani funcționează(încă ) într-o locație, devenităimproprie, și care obligăla mari cheltuieli cu întreținerea. Soluția o reprezintămutarea secției de obstetrică – ginecologie în corpurile de clădire din sediul principal al Spitalului Municipal. Aceasta presupune modernizarea și extinderea prealabilăa pavilionului, suma necesară investiției respective fiind de 950.000 lei. Stimate domnule Ministru, vărog săanalizați posibilitatea finanțării, de că tre Ministerul pe care îl coordonați,  în timp util, a acestei investiții cu suma mai sus menționată” – spune deputatul.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.