Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!”

” Atenție!

Încă din prima zi de campanie electorală, instituțiile statului au început și ele o campanie de informare a cetățenilor. În tot județul Vâlcea vor fi împărțite afișe și pliante referitoare la pedepsele pe care le riscă cei tentați săvoteze de două sau mai multe ori. Acțiunea face parte din campania demaratăde Ministerul Administrației și Internelor (MAI) pentru informarea și conștientizarea cetățenilor împotriva fraudării alegerilor. Tot în acest scop, a fost înființat site-ul „Votul ilegal înseamnă închisoare”. Pliantele și afișele vor cuprinde mai multe date, cum ar fi: ce spune legea, în ce constă infracțiunea, câți ani de închisoare poate face o persoanăce fraudeazăalegerile și multe altele. Cei ce vor împărți materialele informative și vor avea rolul de a supraveghea dacă legea este respectatăsunt instituții ca Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea, Inspecoratul Județean de Poliție Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență”General Magheru” Vâlcea. „Bannerul web al campaniei, un afiș și un clip audio-video au fost postate pe fiecare site al structurilor aparținând Ministerului Administrației și Internelor, inclusiv pe pagina web a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea –http://vl.politiaromana.ro. Sesizările și reclamațiile cetățenilor privind procesul de desfășurare a votului pot fi adresate la numărul unic pentru apeluri de urgență112, apel gratuit. În acest sens, în ziua alegerilor, vor exista operatori speciali în dispeceratele 112 care vor prelua acest tip de apeluri. Mai mult, pe site-ul Ministerului Administrației și Internelor a fost creatăo secțiune specială, www.votcorect.mai.gov.ro – unde vor fi prezentate toate contravențiile și infracțiunile din legea electorală. Aici se găsesc informații referitoare la prevederi legislative, norme de conduită, materialele aferente campaniei de informare publică „VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!” și altele” – se aratăîntr-un comunicat al ISJ Vâlcea. Pe toată perioada campaniei electorale, la nivelul județului Vâlcea s-a constituit un centru de comunicare din care fac parte purtătorii de cuvânt ai structurilor locale ale Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgențăși Instituției Prefectului. Întreaga activitate de comunicare va fi coordonatăde aceștia, iar purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare județean va fi inspectorul de poliție Diana Smărăndoiu.

Raul Pop