Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Topul celor mai stupide afișe electorale

” Figuri crispate, fizionomii obosite și șterse

Peste tot, prin Râmnic, acum, în prag de alegeri electorale, existăfel de fel de afișe electorale ale candidaților la diverse demnități publice. Unele dintre acestea sunt de-a dreptul amuzante, lipsite de mesaj politic, în timp ce altele, prea puține, însă , sunt de-a dreptul trăsnite, chiar inestetice. În acest an, mai mult ca oricând, candidații au apelat la tot soiul de simboluri electorale, care rareori pot fi asociate cu personajul și care dovedesc că , în România, publicitatea electoralăeste, încă , un domeniu, deși explorat, puțin înțeles.

Pe lângă afișele deloc sugestive pe care le întâlnim la tot pasul, candidații înscriși în cursa electoralăau elaborat platforme program de domeniul SF-ului, având impresia că electoratul mai crede în minciuni vulgare.

Așadar, VOCEA VÂLCII a făcut o analizăa mesajului exprimat de afișele candidaților, precum și a fizionomiilor lor și am constatat că Emilian Frâncu, veșnicul aspirant la o funcție înaltă, are o figurăconstipată, Nicolae Pătru râde de parcă s-ar fi pozat, la circ, cu maimuța, iar Dumitru Bușe ne arată, din poze, o șuvițărebelă, ce ne dăimpresia că politicianul a fost fotografiat pe un viscol cumplit ce i-a răvășit părul.

Nuică se voteazăsingur

Candidatul PRM la Primăria Râmnicului, Ion Nuică apare în afișul electoral cu o mânăîndreptatăspre scuarul de la judecă torie, zâmbind sec, cu o grimasăciudatăpe chip. O bunăparte din imaginea care înfățișeazăscuarul, este acoperităde burta bine crescutăa lui Nuică . Cât despre mesajul electoral al candidatului, acesta este unul de-a dreptul stupid: „Eu îl votez pe Nuică Ion! Votează-l și tu!”. Peremistul ne prezintăun soi de mesaj-monolog, lăsând săse înțeleagăcă , de fapt, se va vota singur. Oricum, în afarăde sufragiul său și al câtorva vecini, altele nu va mai obține. În concluzie, mesajul este realist.

Pe plaiuri mioritice

Pe lângă figurile politice cunoscute, pe afișe apar și personaje necunoscute publicului larg, cu figuri ușor decrepite, care nu inspirăelectoratul. Unul dintre acestea, este candidatul PNG la primărie, Eusebiu Popa Nedelcu, care, pare, apărut din neant. Pretendentul la fotoliul de edil-șef are o figurătristă, de parcă ar strânge din dinți ca lovit de o mare durere fizică . În spatele său, se vede un câmp verde și o casățărănească construităpe un deal, semn că al său șef de partid, Jiji Becali nu vrea sărenunțe la origini. Dacă , în peisaj, ar fi apărut și oile, atunci, tabloul ar fi fost complet. Afișul este însoțit de „sugestivul” și „profundul” slogan electoral: „Calitatea omului contează! Convinge-te și tu!”.

Frâncu face pe seriosul

Afișul liberalului Emilian Frâncu (candidatul PNL Vâlcea la președinția Consiliului Județean) nu prezintă, din fericire, un mesaj idiot, însă , politicianul are o figurăpe care se citește un aer de suficiențăși multămalițiozitate în priviri. Frâncu stăcu buzele strânse și refuzăsăschițeze un zâmbet, măcar și așa de amorul artei. Pare serios, dar absent la ceea ce oferăcotidianul. Mustața sa aranjatăși stufoasă, aratăun individ cu idei și valori expirate, care a eșuat în a convinge electoratul că poate face lucruri importante.

Talmeș-balmeș electoral

Și pentru că tot vorbeam despre figuri caraghioase, una dintre ele ne-a atras, în principal, atenția. Este vorba de candidatul PAS la primăria municipiului, Ioan Răducu. Domnul are o formă cronică (ca săspunem așa) de calviție și ne privește cu ochi goi și pierduți în zare. Personajul are un început de zâmbet pe chipul cam dur (imaginea sa devenind de-a dreptul ironică ), și are aerul individului crispat afectiv. De departe cel mai încărcat afiș, el dăimpresia că nu a existat o strategie de campanie și de imagine clară. Este un afiș care are o slabăcapacitate de impunere perceptivă, încărcat și neclar din punct de vedere informațional.

Pistol, un jongler politic

Unul dintre cele mai pline de semnificații electorale, este, fără îndoială, cel al tânărului Bogdan Pistol, candidatul liberal la funcția de primar al orașului. Junele penelist, cu o figurăserioasăce se chinuie săexprime înțelepciune, ne aratăpalmele, pentru a ne arăta că , încă , le are curate. Deasupra sa, în semicerc, sunt figurile candidaților la Consiliul Municipal, mici cât poza de buletin. În capul său, sunt așezați, Ion Nicolae (singurul care zâmbește larg, fericit parcă că datoritămărimii reduse a fotografiei nu i se pot vedea dinții de aur) și Victor Giosan. Pentru cei care nu știu, cele două mânuțe autocolante care apar lipite pe gemurile câtorva apartamente și cârciumi, sunt tot ale lui Pistol. Fac parte din „grandiosul” proiect de campanie al tânărului.


Gigi Matei pare un vampir autohton

Cu siguranță, unul dintre cele mai nereușite afișe electorale este cel al candidatului PSD la primărie, Ion Matei. Acesta a fost fotografiat mult prea îndeaproape, astfel încât privitorul are imaginea unui cap imens, ca de uriaș, care pare săiasădin poză. Și ca și cum această disproporție nu ar fi suficientă, ochii candidatului sunt scoși în relief nefiresc de mult, încât ai impresia că ești privit de o făpturăneomenească , un vampir.

Olivia Pîrvu – Cîrciu