Acasă Arhiva 2 O ambulanță, chematăla o urgență, a intrat în plin într-un moped

O ambulanță, chematăla o urgență, a intrat în plin într-un moped

Două accidente foarte grave în Vâlcea în doar câteva ore

Mai multe accidente rutiere grave s-au petrecut în ultimele 24 de ore în județul nostru. Astfel, în După -amiaza zilei de 28 aprilie a.c., o bătrânăde 71 ani din comuna Glăvile a fost la un pas de a-și pierde viața. Aceasta a fost grav accidentatăde o autoutilitară, condusăde Nicolae Stângă, din Drăgășani. fără săse asigure corespunzător, la o manevrăde mers înapoi, acesta a lovit-o cu putere pe femeia, care mergea pe drum în aceeași direcție cu autoutilitara. Bătrâna a fost transportatăimediat la Spitalul Drăgășani.

În aceeași zi, dar în municipiul Rm. Vâlcea, de această dată, o ambulanțăa fost implicatăîntr-un grav accident de circulație. Salvarea, care tocmai fusese chematăla o urgențămedicală, având atât semnalele sonore, cât și cele luminoase în funcțiune, se deplasa dinspre sud că tre zona de nord a orașului. Fiind urgență, șoferul, Gheorghe Condicaru, nu a mai oprit la semafor și a trecut pe culoarea roșie. La intersecția cu strada Episcopiei, ambulanța a intrat în coliziune cu un moped, care nu a acordat prioritate de trecere așa cum se specifică în regulamentul rutier.

În urma impactului, conducă torul mopedului, Florian Bucurici, din Rm. Vâlcea, a fost rănit grav, fiind diagnosticat cu: „T.C.C. acut, traumatism toracic cu fracturi costale, luxație cot drept”. Atât conducă torul auto, cât și conducă torul mopedului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.