Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NU SE VOR RENUMĂRA VOTURILE PENTRU PREȘEDINÎIA CJ

” contestațiile PNL și PD-L au fost respinse de membrii Biroului Electoral Județean

Biroul Electoral Județean (BEJ) Vâlcea a respins, în cursul nopții de marți spre miercuri, contestațiile înaintate de PD-L și PNL privind rezultatul numărării voturilor pentru alegerea președintelui Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, astfel că președintele Consiliului Județean Vâlcea rămâne tot Ion Câlea. „Cele două contestații au fost respinse de membrii BEJ cu același număr de voturi, 9 la 6. În contestația PD-L s-a solicitat verificarea tuturor voturilor nule, iar în contestația PNL s-a cerut renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate”, a declarat Adrian Bușu, purtător de cuvânt al BEJ Vâlcea.

Cele două partide au contestat procesul verbal al BEJ, în care se arăta că pentru alegerea noului președinte al CJ Vâlcea au votat, duminică , 198.851 de vâlceni. Dintre aceștia, 185.653 de alegători și-au exprimat opțiunile de vot, iar 12.347 de buletine au fost anulate. Ultimele rezultate oferite de BEJ în cursul zilei de marți, 4 iunie a.c. atestăfaptul că diferența dintre câștigă torul competiției electorale, Ion Cîlea, și Dorel Jurcan, cel care s-a clasat pe locul II, este de 981 de voturi.

Pe locul al treilea s-a situat candidatul PNL Emilian Frâncu, la distanțăde 1.902 voturi Față de candidatul câștigă tor și la 921 de voturi de ocupantul locului secund. Nici un reprezentant al PD-L sau PNL nu a comunicat dacă vor contesta mai departe decizia BEJ Vâlcea. Potrivit legii, o asemenea contestație poate fi depusăla Biroul Electoral Central în termen de 24 de ore de la comunicare.

Magda Tolea