Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Locul doi la Szabella Cup

Handbal feminin

Normal 0 21 Oltchim Râmnicu Vâlcea a participat la un puternic turneu amical care a avut loc în Ungaria, la Debrecen. Formația chimistã, antrenatã de Radu Voina și Aurelo Roșca, a pierdut prima partidã, în fața austriecelor de la Hypo Viena, un adversar tradițional în anii 90 în Liga Campionilor Europeni. fără Îăcă lie, Tolnai, Gatzel (în tribună) și Ionela Gâlcă , Oltchimul a fost egala austriecelor în prima repriză, în care a început cu Ungureanu – Maier, Luca, Lecușanu, Neagu, Elisei, Manea. La pauzăa fost 14-14, dar trupa magnatului bancar, Gunar Prokop, a fost mai bunăîn partea a doua a întâlnirii. Finalmente a fost 30-27 pentru Hypo Viena, formație care, de altfel, avea săcâștige trofeul pus în joc.

În cea de-a doua partidă, Cristina Neagu și compania au jucat împotriva campioanei Ungariei, ETO Gyor, și au reușit un meci foarte bun. Cu Ionela Stanca pe pivot în locul Oanei Manea, formația vâlceană a avut mult de câștigat în dinamica ofensivăși s-a distanțat încă din primele minute. Paula Rădulescu a făcut minuni în poartă, având un procentaj de peste 50% și Oltchim avea la pauzăun avantaj liniștitor: 22-10. În partea a doua a întâlnirii Voina a făcut numeroase schimbări în echipa de start și unguroaicele au mai redus din handicap. Finalmente a fost 34-25 pentru Vâlcea care a jucat un handbal spectaculos. Pentru Oltchim au marcat: Stanca 9, Pușcașu 8, Gatzel 4, Neagu 3, Elisei 3, Shymkute 3, Maier 2, Vădineanu 1, Szucs 1. În ultima partidă, echipa vâlceană a învins organizatoarea, Debrecen, cu scorul de 39-33 (22-12). Autoare a șase goluri în acest meci, Patricia Vizitiu s-a accidentat la un contact cu o jucă toare adversă, părăsind terenul în lacrimi, cu mari dureri la gleznă. Voina nu le-a folosit pe Paula Ungureanu, Steluța Luca, Regina Shymkute și Gabriella Szucs, jucă toare ce au fost folosite în precedentele două partide.

Înfrângere în amicalul al doilea cu ETO Gyor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a jucat a doua partidăamicalăcontra unguroaicelor de la Gyor. Dupã ce reușiserã sã le învingã la Debrecen, elevele lui Radu Voina au cedat în fața campioanelor Ungariei cu scorul de 25-28, la pauzã 11-15. Marcatoarele formației vâlcene au fost Pușcașu 7, Lecușanu 4, Manea 3, Maier 3, Stanca 3, Neagu 3, Simkute 1, Ardean Elisei 1. De la Gyor s-a remarcat Amorim, cu 8 goluri, coechipiera sa Simona Spiridon marcând de trei ori. Campioana României va continua pregãtirea în Ungaria, la Balaton, de unde va pleca spre Croația, pentru al doilea turneu, gãzduit de Podravka Koprivnica (28-29 august). Oltchim va juca în compania formației gazdã, a campioanei Ungariei, Gyor, dar și a slovenelor de la Krim Ljublijana. Ultimul turneu amical pentru echipa antrenatã de Radu Voina va fi cel de la Ljubljana (4-5 septembrie), în care Oltchim se va duela cu Krim, Hypo Viena și Gyor. „Vor fi ultimele, dar și cele mai importante teste pentru echipa noastrã. Când revenim în țarã, deja intrãm în campionat. Sunt meciuri tari, cu adversare puternice, care ne vor ajuta sã ne edificãm asupra lotului cu care atacãm sezonul 2009-2010 pe toate planurile. Avem 21 de jucãtoare în lot, dar este posibil sã intervinã și alte modificãri, în funcție de randamentul arãtat pe posturi”, a declarat Radu Voina